Pântecul: o poartă spre mister, sacralitate, creație, suveranitate și viață

Ce înseamnă Pântecul nostru pentru noi, ca femei? Ce conexiune avem cu întregul nostru sistem feminin, inclusiv cu Vaginul nostru, dincolo de tabu? Pentru un moment, după o respirație adâncă, ne putem întreba din ce unghi și din ce spațiu ne raportăm la aceste părți ale noastre, sacre?

De ce spun sacre? Există mai multe motive, așa cum simt eu. În diverse tradiții sau căi spirituale (și putem porni explorarea de la înțelepciunea ancestrală, trecând prin taoism, tantra, șamanism), Pântecul – acest loc, care poate susține și proteja o nouă viață și nu numai (uterul) – este reprezentat ca un spațiu sacru, de Putere. Nu putere manipulatoare (deși, fără integritate și un anumit nivel de pregătire, înțelegere și susținere, poate ajunge să fie folosită fără discernământ). Mă refer, însă, la ACEA putere, în sensul cel mai integru, radiant și suveran posibil. Dar, dincolo de căi, tehnici și tradiții spirituale, în experiența mea, conexiunea cu Pântecul m-a ajutat să intru în contact mult mai puternic și profund cu ceea ce este ADEVĂRAT PENTRU MINE. Într-un mod radical și profund, cum nu cred că a făcut-o nimic altceva.

În continuare, voi împărtăși cum înțeleg eu această legătură a noastră cu Pântecul, prin prisma procesului meu, a călătoriei mele în relație cu Pântecul – o călătorie în continuă desfășurare. Tocmai pentru că, dacă am simțit o conștientizare foarte puternică, aceasta este că procesul e UNIC, intim și fiecare avem un alt mesaj de primit, de descoperit (sau, poate, mesaje similare, sub forme diferite).

Prima mea experiență în conexiunea conștientă cu Pântecul a fost definită, pot spune, de un amestec între blocaj și frică (am realizat, ulterior, că și ele au rostul lor în cadrul întregului tablou).

Pântecul, așa cum îl simt eu în prezent, este un întreg Univers pentru mine, ca femeie. Un univers de înțelepciune, o sursă de Viață, energie, creativitate și creație, bucurie, susținere, conexiune, iubire (în primul rând, a noastră pentru noi). Însă, trăim într-o societate, într-o lume, în care a fi conectate (și) cu Pântecul nostru nu reprezintă normalitatea. Mintea și rațiunea au supremația. Conexiunea cu Pântecul, însă, nu înseamnă, în experiența mea, că celelalte tipuri de conexiune sunt eclipsate. Dimpotrivă, sunt echilibrate și armonizate. Însă, având în vedere că această conexiune cu Pântecul nu era, în cazul meu, întreținută, susținută, hrănită, într-o primă fază m-am lovit de un blocaj și de frică în procesul de reconectare.

M-am întrebat și eu: de ce tot acest blocaj? De ce atâta frică și rezistență, în fața unui loc capabil să hrănească și să susțină însăși Viața (și, de fapt, orice proiect sau proces creativ)? Și am descoperit cum preluasem durerile mamei și cât de mult ne influențează moștenirea transgenerațională. Cum, având această moștenire, am făcut eu însămi alegeri, care m-au deconectat și mai mult de Pântec, de acest loc atât de hrănitor și conținător, dacă avem curajul să trecem prin toată durerea pe care o poate presupune procesul de reconectare.

Într-adevăr, în experiența mea, după ce depășim blocajul și rezistențele inițiale, dacă ne permitem să începem această reconectare cu Pântecul nostru și cu întregul nostru sistem feminin, prima dată dăm piept cu toată durerea neprocesată: a noastră, de pe neam (familială), chiar și colectivă, uneori. Și cu destrămarea a ceea ce nu e autentic în noi și în viața noastră. Și nu e DELOC un proces ușor. Dar e necesar.

Eu am descoperit că aveam nevoie să plâng, să simt și să conțin, alchimizând astfel, primele impresii despre a fi femeie, experiențele mele în jurul menstruației mele, în jurul sexualității mele, în jurul rolurilor definite și alocate de societate femeii, într-o profundă condiționare. În jurul întregilor experiențe traumatizante trăite de generațiile familiei mele, care mă influențau și trăiau în și prin mine. Bineînțeles, în jurul modului în care mă raportam la energia masculină și la bărbați. A fost și este un proces. Unele lucruri au fost eliberate, pentru altele drumul încă continuă.

M-am redescoperit pe mine într-o variantă mai matură, mai puternică și rezilientă, în raport cu durerile explorate. Dar și mai puternică și radiantă, dincolo de suferințe și dureri. Cumva, m-am surprins și pe mine. Aceasta este puterea Pântecului, ce conlucrează cu Viața, creând magnifica Țesătură a întregii Existențe (dincolo chiar de ce putem noi percepe).

După această amplă etapă de purificare, începe drumul redescoperirii de Sine ca o nouă femeie și, cumva, al recreării ca femeie, într-un mod cât mai autentic. Iar acest proces este unic pentru fiecare dintre noi și poate lua diverse forme, în funcție de darurile noastre specifice, de dinamica din relațiile noastre, de cât de mult respectăm și onorăm Femininul și Masculinul din ființa noastră (și din exterior) și, de asemenea, de ce avem nevoie să ne fie dezvăluit.

Simt ca, la final, să fac o invitație spre o reîntoarcere la Noi, prin câteva întrebări ce au puterea să deschidă procese interioare profunde:

• Ce reprezintă Menstruația pentru noi?
• Cât de conștient trăim?
• Ne permitem să (și) încetinim ritmul, savurând pulsul Vieții?
• Cât de receptive suntem, ca femei și cât de mult avem încredere și ne dăm voie să primim Viața, cu tot ceea ce ne aduce ea?
• Cât de mult și de conștient ne onorăm ca femei în diferitele etape traversate de-a lungul unei luni, în ciclul nostru?
• În ce mod ne trăim sexualitatea?
• Care este relația pe care o avem cu Femininul și cu Masculinul din noi?
• Din ce spațiu – de competiție, invidie sau de apreciere – interacționăm cu alte femei?
• Care este relația pe care o avem cu bărbații și cu Masculinul?
• Cum simțim conexiunea cu Pântecul nostru?

Fie ca Viața, Înțelepciunea, Puterea și Radianța din Pântecele noastre să ne infuzeze drumurile.