Cum îi învățăm pe copiii noștri să pună limite sănătoase?
Cum îi învățăm pe copiii noștri să pună limite sănătoase: 4 pași simpli, însă nu foarte ușori
Este Septembrie! A venit Toamna!
Încep creșe, grădinițe, școli. Revenim la muncă, după concediu.
Reintrăm în colectivitate, copii și adulți, deopotrivă.
Una din mamele cu care lucrez în cabinet a venit la ultima ședință afectată și preocupată de subiectul limitelor personale și cum anume o poate învăța și determina pe fiica ei de 6 ani, care tocmai a început clasa 0, să pună limite. Spune că a observat că, în interacțiunile cu copiii din vecini, la grădiniță dar și la locurile de joacă pe care le frecventează, fetița ei pare că face (sau execută) tot ce i se cere fără a avea o voință proprie, este mereu dată la o parte iar ea nu protestează, i se iau uneori lucruri din mână și, deși se supară și plânge, pe urmă revine și se joacă cu copiii care au rănit-o.
Acum, este într-un mediu nou, cu colegi noi și consideră că este important ca “încă de la bun început” să seteze un cadru sănătos de interacțiune.
Am fost complet de acord și am felicitat-o pentru abordare.
Apoi, am întrebat, cum a făcut asta până acum? Cum “a învățat-o” pe fetiță să pună limite, până acum?
Și răspunsurile ei au început cu… „i-am spus cum ar fi trebuit să procedeze în situația x”, „i-am atras atenția când…”, „am intervenit și i-am luat apărarea”. Știm deja că, până la vârsta de 6 ani (și chiar și după această vârstă), copiii învață imitând sau urmând exemplele părinților și al persoanelor apropiate din viața lor. Așadar, mustrările, atragerea atenției și critica rareori funcționează atunci când dorim să corectăm un comportament.
Ba mai mult decât atât, poate avea chiar efectul invers – inhibarea copilului, ciobirea și destabilizarea încrederii în sine, sentimentul de insuficiență personală sau că „ceva este în neregulă cu mine”.
Am mutat, așadar, focusul pe mamă și pe exemplul personal legat de limite – „Tu cum pui limite în relațiile tale?”. Au urmat câteva momente de pauză, o privire pierdută în gol, panică în privire apoi o usoară tristețe. A recunoscut, în comportamentul copilului său, comportamentele sale și dificultatea de a pune limite în relațiile cu ceilalți – a fost învățată încă de mică să lase de la ea, să nu îi supere pe ceilalți, să își inhibe nevoile și dorințele personale pentru a fi acceptată, iar copilul său asta observă și asta face.
Sigur, că din poziția de adult, observând modalitatea de interacțiune a unui grup de copii, știm EXACT ce ar trebui făcut. Cum ar trebui acționat, rațional vorbind. Însă când vine vorba de relația cu cei de-o vârstă cu noi, când suntem implicați emoțional, când lucrurile se rezumă la a fi sau nu acceptat EU de grupul la care ader, lucrurile se schimbă.
Îți propun, așadar, 4 pași prin care îl poți ajuta pe copilul tău să învețe să puna limite sănătoase
1. Analizează modul în care se pun limitele în familia voastră
Așa cum scriam mai sus, copilul nostru învață observându-ne pe noi cum setăm limite în relațiile pe care le avem. Dacă ne vede cum ne străduim să le facem pe plac celorlalți, însă apoi ne aude discutând despre cât de tare ne-a displăcut să petrecem timp cu o persoană, să o îmbrățisăm sau să facem un anumit lucru pe care totuși l-am făcut, va deduce rapid că sentimentele noastre nu sunt importante și că „așa trebuie făcut”.
De asemenea, dacă atunci când „forțăm” copilul să îmbrățișeze o rudă, să se lase pupat sau să împartă lucurile împotriva dorinței sale (până la această vârstă copilul nu împarte dintr-o dorință intrinsecă), va învăța că ceea ce simte și își dorește el este greșit și că, din nou, „așa trebuie făcut”.
Analizează, așadar, dacă și cum se pun limite în familia voastră, chiar și în relațiile dintre soți – dacă unul se lasă mereu pe ultimul loc, dacă își neglijează nevoile, dacă „luptă” pentru ceea ce își dorește, dar și in relația cu copiii – dacă există un echilibru între „ce vreau eu (adult) și ce vreau eu (copil)” sau mereu adultul, pentru că este într-o poziție de putere, este cel care „câștigă„? Cum se negociază în familia voastră lucrurile (cele care pot fi negociate, desigur)?
2. Începe cu exerciții ușoare, de setare de limite în familie
Poți face asta atunci când comportamentul copilului îți încalcă ție, adultului, limitele personale (copilul lovește, mușcă), încalcă limitele (sau regulile) setate în casă (și pe care toți membrii familiei le respectă).
Oferă-i copilului ocazia să observe episoade de „ceartă” sau neînțelegeri în familie, urmate de sesiuni de reparare și împăcare. Asigură-te că puiul tău simte cu adevărat că nu îți va pierde dragostea în cazul în care te supără sau nu este de acord cu tine.
În familia noastră, noi avem o „mantră” pe care o folosim atunci când avem divergențe de opinie: „Chiar și atunci când ne certăm, noi tot ne iubim”.
3. Acceptă emoțiile și sentimentele dificile și abține-te din a da indicații
Adevărul este că, deși ne-am dori să ne ferim copiii de suferință, este imposibil și chiar nesănătos pentru dezvoltarea armonioasă a copilului să facem acest lucru. Însă ne putem asigura că avem acasă un mediu suficient de sigur pentru ca puiul să poată să fie vulnerabil, să se simtă acceptat, nejudecat și înțeles. Puterea de a sta cu suferința copiilor noștri, de a le oferi brațele în care să plângă sau să sufere fără a spune nimic este cel mai bun remediu pentru tragediile copilăriei.
Fără a da indicații.
Fără a veni cu soluții.
Fără a critica (chiar dacă critica nu se îndreaptă către copilul nostru ci spre prietenul lui cel mai bun, copilul tot suferă).
Ci doar a fi disponibil să stai cu suferința, să îl ajuți să se regleze emoțional, apoi să asculți tot ce are pe inimă și este dispus să împărtășească cu tine.
4. Normalizează setarea de limite sănătoase
De fapt, teama de a seta limite în relație se reduce, de cele mai multe ori, la teama de a pierde o relație. Acesta este motivul pentru care ne pierdem pe noi înșine în relație și din acest motiv relația se transformă ușor în una toxică. Iar aici, din nou te invit să setezi reflectorul înspre tine. Tu ce ești dispusă să faci pentru a menține o relație în viața ta? La cât din tine renunți?
Îmbrățișări,
