„Pe vremea mea” versus „Generația din ziua de azi”

Shutterstock

Prăpastia dintre generații: Ce se întâmplă cu copilul meu? De ce nu mă înțeleg părinții?

Una dintre temele la care lucrez în cabinet în ultimii ani este relația părinte – copil. Pare că la un moment dat fiecare dintre cele două generații nu înțelege comportamentul și gândirea celeilalte. Deși marea majoritate dintre noi suntem obișnuiți cu diferențele dintre generații, se pare că se adâncește această prăpastie a înțelegerii și relaționării dintre părinți și copii.

Care sunt indiciile acestei distanțări?

Comunicarea directă se diminuează sau chiar se blochează. Apar evitarea părintelui de către copil, tăcerea și izolarea față de aproape întreaga familie.
Atât pentru părinți cât și pentru copii sau adolescenți, lipsesc sensul și explicațiile comportamentului celuilalt. Apar multe întrebări de genul „nu înțeleg de ce face așa, de ce s-a schimbat, de ce nu mă înțelege, de ce nu mă ascultă, nu pricepe că….”
Părinții nu înțeleg de ce copiii sau adolescenții preferă sau au diverse activități precum a sta foarte mult timp la calculator sau în apel telefonic.
Stările de iritare, de furie sau de tăcere ale copiilor sunt frecvente și se manifestă atât în relație cu părinții cât și cu profesorii, colegii sau prietenii.
Apar îngrijorări ale părinților exprimate deseori în ce privește aspectului fizic, vestimentar al copiilor: „De ce se îmbracă și se aranjează într-un anumit mod? De ce aspectul fizic nu corespunde genului din care face parte? Dacă e fată de ce se îmbracă ca un băiat? De ce se aranjează ca o fată deși este băiat?”
O scădere bruscă și majoră a rezultatelor școlare, refuzul de a mai merge la școală, perspectiva asupra importanței efortului de a învăța sau a munci, lipsa anumitor note sau alegeri a specializărilor la liceu sau facultate sunt alte câteva dintre motivele care se află la baza neînțelegerilor dintre cele două tabere.

Ce se întâmplă în acest timp cu copiii?

Trăiesc evenimente sau emoții cărora simt că nu le pot face față, că sunt mult prea grele. E o continuă căutare a lor a căii prin care să-i poată mulțumi atât pe părinți dar și pe ei.
Adolescenții nu înțeleg de ce este atât de greu să fie înțeleși și pare ca au abandonat efortul de a mai încerca să explice ce simt și ce își doresc. Printre emoțiile cele mai des trăite de ei sunt frustrarea, iritarea, tristețea și anxietatea.
Simt că ceva nu este în regulă, își doresc să le fie mai bine și să găsească calea către a reuși, dar nu știu cum să o facă. Li se pare că împreună cu părinții nu există vreo șansă de colaborare iar singuri tot încearcă, dar pare ca nu le iese. Pare un cerc vicios.
Paradoxul este că fiecare dintre cele două tabere au nevoie una de cealaltă. Da, relațiile pot fi în diferite grade de apropiere, atașament, susținere sau relaționare. Indiferent că relațiile sunt mai apropiate sau nu, contează ca cele două generații să își fie de ajutor, să conștientizeze că au nevoie să fie aliați și nu inamici.

La ce ajută o bună relație între părinți și copii? De ce să construiești un pod între generații?

Contribuie la un nivel mai scăzut de stres, la o presiune interioară mai mică, o stare de sănătate mai bună derivată din echilibrul emoțional pentru ambele generații;
O resursă de creștere și dezvoltare în special pentru copii, adolescenți, tineri;
Mai multe șanse de atingere a obiectivelor propuse, în special pentru cei tineri;
Găsirea mai ușoară a unor soluții în condiții de acceptare reciprocă și afecțiune;
Rădăcini familiale mai solide care pot deveni o resursă de creștere și susținere de-a lungul întregii vieți;
O stimă de sine mai ridicată, atât pentru copii cât și pentru părinți;

Prăpastia dintre generații are nevoie de un pod pe care părinții pot înainta către copiii lor pentru a crea împreună o relație bună, atât pentru ei ca familie cât și pentru ei înșiși. Lucrul la acest pod, inițierea construcției lui îi revine în principal părintelui.

Surprinzător, de foarte multe ori, copiii sunt cei care cer ajutor atunci când deteriorarea relației cu părinții le afectează profund echilibrul și apar și se manifestă pe termen lung tulburări afective și comportamentale.

Relația părinte-copil este una dintre cele mai importante din cadrul familiei. Ea influențează atât armonia din cadrul ei cât și echilibrul emoțional și psihic al fiecărui membru.

Importanța relației armonioase sau măcar colaborative a celor două generații este o prioritate la nivel de familie.