12 Solutii Feng Shui la birou
6. Alege-ti scaunul potrivit
Scaunul pe care stai la munca influenteaza evolutia carierei tale. Pentru ca vei sta pe scaun multe ore, alege unul ergonomic, care sa nu te tina cu spatele si gatul incordate. Pe de alta parte, scaunele pentru vizitatori nu trebuie sa fie chiar atat de confortabile, exceptand cazul in care chiar iti doresti ca vizita sa se prelungeasca.
Daca ai prilejul sa alegi mobilierul pentru un meeting room, acesta nu trebuie sa fie atat de confortabil incat sa indemne la leneveala. Canapelele si fotoliile mai tari favorizeza tonusul si energia dinamica.
7. Nu sta prea aproape de usa
Apropierea de usa – in special usa principala de acces in birou – este o pozitie vulnerabila, neprotejata. Daca situatia este de asa natura ca nu poti evita apropierea de usa, cauta, cel putin, sa nu fii chiar cu spatele la ea. Stai in asa fel incat sa poti vedea tot timpul usa si pe cei care intra. Cu atat mai mult ai nevoie de simbolurile care protejeaza de energii negative. Cu prima ocazie cand se fac rearanjari in birou, scapa de locul acela!
8. Ordinea trebuie sa stapaneasca
Un birou dezordonat este cea mai sigura cale pentru a-ti compromite eficienta. Fa-ti un obicei din a petrece 10 minute dimineata facand putina ordine in spatiul de lucru. Nu lasa hartii, ziare si reviste imprastiate pe birou. Cei care spun ca au propria lor ordine in dezordine n-au incercat experienta lucrului intr-un spatiu liber si bine organizat.
9. Fereste-te de lucrurile care nu se vad
Facand ordine, se intampla sa inghesui niste lucruri inutile in sertare si dulapuri, asa incat sa nu se mai vada. Chiar daca pe moment acest lucru te ajuta sa obtii ordine pe birou, in timp ele transmit o energie statica, dezordonata, care te va impiedica sa te concentrezi si sa fii eficient. Este de preferat sa pastrezi ordinea si in sertare sau dulapuri si sa arunci de tot ceea ce nu-ti mai trebuie.
10. Evita unghiurile ascutite
Asigura-te ca nu exista unghiuri ascutite indreptate spre locul in care stai. Energiile agresive pe care le trimit inspre tine asemenea colturi nu numai ca-ti vor periclita succesul in munca, dar ar putea sa te imbolnaveasca, sa te expuna inselaciunii sau acuzelor nedrepte.
11. Asigura-ti o buna iluminare
Un birou bine proiectat este un birou bine iluminat. Si viceversa. Lumina naturala este cea mai buna. Este de preferat ca biroul sa aiba mai multe ferestre de marime potrivita decat putine si foarte mari. O fereastra mare aduce prea multa energie yang, facand dificila concentrarea si creand un sentiment de vulnerabilitate.
Plasarea birourilor la demisol, cu ferestre putine sau fara ferestre, este rareori benefica. Cel mai bine suplinesc lumina naturala sursele care utilizeaza spectrul complet, imitand astfel lumina naturala. Lumina artificiala poate fi alba sau galbena. Pentru birouri este preferabila lumina alba, pentru ca intimitatea si confortul date de lumina galbena vor incetini lucrul si vor scadea productivitatea.