A fi și a fi antreprenor în zilele noastre

Balanța între impulsul de dezvoltare și reflecția la tema „de ce ne dezvoltăm și ce dorim cu adevărat să dezvoltăm” este probabil cel mai bun filtru pentru prioritățile oamenilor care iau decizii acum pe toate nivelele, de-a lungul și de-a latul planetei. Pentru a o explora, am stat de vorbă cu Valeria Tudor.

Valeria este printre puținii profesioniști de PR de la noi certificați la Oxford și MIT, cu masterat în comunicare absolvit la Londra. The House, agenția pe care a înființat-o, este singura din România care a primit un Special Award for Continuous Improvement and PR Excellence în cadrul Romanian PR Award, unde a fost desemnată și Small Consultancy of the Year în anul precedent.

Anul acesta afacerea ei împlinește 7 ani și am pornit de la ideea de a face împreună un bilanț.

Ceea ce urmează să scriu este cu Valeria și despre Valeria, dar de fapt este despre un mod autentic mindful de a face business, care acum 7 ani era avangardă, iar acum este probabil cea mai bună formulă de succes în imprevizibila lume nouă în care ne-am trezit.

Am spus „formulă” dar trebuie să înțelegem asta fără caracterul obligativității și universalității, deoarece fiecare își stabilește singur detaliile formulei proprii, care implică proporționalitate între interesul pentru viața personală, cu tot ce are ea material și nonmaterial, inclusiv dezvoltare personală și progres spiritual, pe de o parte, și o creștere economică rezonabilă, pe de altă parte.

Este o formulă personală pentru că fiecare antreprenor (atât cel care își pune, cât și cel care nu își pune aceste probleme) are o capacitate de efort specifică, are tipul său de personalitate și propriile aspirații, în funcție de care se definește acest echilibru subtil între calitate și cantitate, între o muncă interesantă și satisfăcătoare și o acumulare sănătoasă.

Valeria povestește că au fost mai multe ori când a simțit că este atrasă de magnetul dezvoltării rapide și continue, de tip exponențial. Corpul a fost de fiecare dată acela care i-a amintit că valorile care o interesează și o reprezintă sunt altele.

O astfel de dezvoltare implică și un anumit grad de formalizare care îi era complet străin – sau un nivel de muncă ce ar fi excedat rezonabilul și ar fi despărțit-o de familie, de ea însăși, de sănătate.

Pe de altă parte, acești ultimi ani au învățat-o că de multe ori este necesar să pună luciditatea înaintea impulsurilor de a favoriza dezvoltarea profesională și personală a fiecărui angajat și colaborator.

Este de fapt lecția pe care am avut-o cu toții de învățat începând cu acești ultimi doi ani: să ne păstrăm viața ca să permitem valorilor noastre să supraviețuiască și în același timp să ne conștientizăm și să ne cultivăm valorile, pentru a avea de ce să supraviețuim.

Dar să începem cu începutul: Valeria a fost printre puținii care au pus în practică celebrul adagiu despre cum să fii tu schimbarea pe care o vrei în lume! Ea a ajuns să fie antreprenor pentru că nu găsea acel tip de loc de mucă pe care și-l dorea pentru ea acum 7 ani, ca proaspătă mămică a Freyei.

Valeria viza un alt fel de business, cu o altfel de cultură, în care omul este în centru iar dezvoltarea întreprinderii este un mijloc și nu un scop în sine. Am întrebat-o în ce măsură simte că a realizat un astfel de business

„Uitându-mă înapoi, nu mi se pare că sunt foarte aproape de ceea ce mi-am dorit atunci: îmi doream să am o echipă stabilă. Viziunea mea a fost nu numai să dezvolt omul și să-l pun în centru, ci și ca oamenii aceștia să-mi devină parteneri peste ani, ceea ce nu s-a întâmplat. Oamenii au plecat la alte agenții, la clienți. Mulți dintre cei care au plecat mi-au mulțumit de fiecare dată că le-am dat ocazia să crească, ceea ce nu au regăsit în altă parte, deoarece peste tot era un grad de control foarte mare. Mi-au mulțumit pentru mentorship și ghidare. Poate că eu am acest rol de fapt, sunt bună la crescut oameni și poate ar trebui să gândesc cu această intenție.”

Valeria mărturisește că nu a pornit cu un plan de business, ci intuitiv, pe feeling. „Deocamdată testez, învăț, sunt atentă dacă oamenii reacționează la ceea ce am de împărtășit. Singurul an în care am avut un plan exact de business a fost… 2020! În ianuare aveam totul planificat, cu bugete, calendar… Cumpărasem și bilete de avion pentru business tripuri. Iar în februarie s-a oprit totul. A fost o lecție extraordinară în lucrul cu mine – a trebuit să o învăț – și mental, financiar și emoțional.”

„Aleg oamenii care prezintă structură și încredere, oameni cu integritate personală”, spune Valeria. Ținând seama și de specificul business-ului ei, Valeria preferă echipele mici, cu un număr redus de membri, deoarece în acest context oamenii au șansa să devină mai competenți și mai responsabili, să capete cele mai bune abilități interpersonale, să lucreze mai bine împreună, să se cunoască și să coopereze. Eliminând preocupările formale și timpii morți determinați de obicei de raportare și supervizare, crește spațiul mental acordat de organizație atât business-ului în sine cât și dezvoltării abilităților membrilor ei.

„Nu am pornit cu o cifră de afaceri în minte și cu un business plan, iar business-ul s-a dezvoltat organic, după cerere. Am luat însă și anumite decizii: să ne ocupăm de ceea ce știm mai bine, evitând proiecte care nu erau foarte la îndemână. Ne place încă foarte mult partea de publishing. Eu am rămas încă atașată de ideea de print, de a merge la tipografie. Facem și acum de drag broșuri, materiale scrise. Printul transmite foarte multe prin însăși materialitatea lui, de la simpla lui existență până la hârtia aleasă, textura ei. Transmiți foarte multe așa despre brandul respectiv: este ca un limbaj nonverbal, carnea comunicării”, continuă Valeria.

Spunându-mi că în relațiile business to business cel mai mult apreciază comunicarea, am întrebat-o care sunt cele mai mari obstacole în calea comunicării. Răspunsul a fost tranșant: „Noi, pentru că nu vrem să ne deschidem. Comunicarea este ca mama natură, se întâmplă oricum, depinde de noi cum o purtăm.”

Impulsurile din business își au originea în impulsurile personale și de aceea este nevoie să te cunoști, spune Valeria. Am întrebat-o ce insight-uri despre ea i-a adus conștientizarea unui impuls din business.

„Să mă relaxez și să las lucrurile să se întâmple. Eu am crescut cu «trebuie» și cu «nu e destul niciodată» și pentru mine relaxarea a fost o revelație. Însă ca business am crescut organic tocmai pentru că m-am relaxat. În al doilea rând, am învățat că ar trebui să păstrez strict în privat acele lucruri care țin de mine, de viața personală. Focusul meu acum este pe partea de transformare. Scriu mult pe Linkedin. Nu caut succes, multe like-uri, dar sper ca postarea să fie văzută de oamenii care au nevoie de aceste informații și experiențe. Pe rețele nu trebuie să ne raportăm mereu nici la numărul de like-uri și nici chiar la comentarii. De multe ori postările nu sunt citite sau nu sunt citite complet. Lucrarea mea de dizertație la Londra a fost chiar asupra acestui lucru: cum noile medii transformă comunicarea.”

Valeria continuă povestindu-mi că exact acești ani de business și de maternitate i-au prilejuit un întreg proces de autocunoaștere care este departe de a se fi încheiat. Prima lecție pe care a învățat-o din aceste impulsuri a fost relaxarea. S-a putut conecta astfel cu rădăcinile ei, cu linia de femei și mame din familia ei de proveniență. Cu amintirile din vremea în care culegea plante medicinale de pe câmp la Sulina, alături de bunica ei. Acum cultivă această cunoaștere urmând un curs de naturopatie.

„Noi în familie, pe linie maternă am fost mai multe femei și am primit mai ușor bărbații care ne-au intrat în familie. La noi mamele și-au ajutat fiicele să crească copiii, dar cu tot ajutorul erau anumite stări conflictuale mereu. Eu am ajuns la concluzia că asta s-a întâmplat pentru că nu acceptam în profunzime moștenirea transmisă de generațiile anterioare. De exemplu, leacurile din plante ale bunicii, pe care multă vreme le-am respins. Cred că pe mine, bunica a început să mă aprecieze mai mult pentru felul în care am devenit acum, după 30 de ani. În ultima vreme subliniază ce avem în comun și nu ceea ce ne desparte și am început și eu să mă raportez la asta și nu la ideile pe care nu le împărtășim. Întotdeauna este mai bine ca focusul nostru să fie pe ceea ce ne unește.”