Adela Greceanu și Matei Martin, povestea din culisele ”Timpului Prezent”

Nu își mai amintesc exact cum s-au cunoscut, dar, cel mai probabil, fie la o lansare de carte, fie la o conferință de presă. Își amintesc însă că s-au întâlnit destul de des la început. Pur și simplu!… Exact lumea aceea mică a jurnalismului cultural, plină de emoții și creativitate, era lumea lor: ea, scriitoare și jurnalistă de radio, el, jurnalist și mediator cultural. O lume seducătoare, în care au pășit cam în aceeași perioadă, fiecare căutându-și cu pasiune și entuziasm vocea, sensul și locul.

Așa a început povestea lor, una obișnuită și, în același timp, specială, ca toate poveștile de dragoste. O poveste pe care, însă, zi de zi, an de an, au clădit o conexiune umană trainică, fără de care, amândoi recunosc, relația lor profesională nu ar fi putut deveni atât de solidă.

Ei sunt Adela Greceanu și Matei Martin, realizatorii emisiunii și podcastului Timpul prezent, de la Radio România Cultural. Un talk-show de politică, societate și cultură despre lucrurile care contează, despre evenimentele cu adevărat relevante ce se întîmplă în jurul nostru. O emisiune care oferă context, explicații și analize de la experți pe care nu îi vedem prea des la televiziunile de știri, un spațiu în care calitatea primează în fața audienței și adevărul în fața senzaționalului.

Adela și Matei sunt astăzi invitații mei într-un nou episod din seria Work Life Choices, interviuri speciale cu oameni speciali, un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE.

Cine sunt, ce fac și de ce, cum își împart, între multiplele proiecte pe care le au împreună sau separat, timpul, energia, inspirația, astfel încât să le rămână câte puțin din toate și pentru ei dar și pentru relația lor de cuplu, cum arată prezentul și cum anticipează ei viitorul presei, la modul general, și al radioului, în particular, sunt doar câteva dintre întrebările cu care am reușit să pătrund discret în universul lor personal și profesional.

Înainte însă de a trece la interviul propriu-zis, țin să vă precizez că am respectat modul în care Adela și Matei își redactează încă materialele, adică păstrând ortografia cu î din i și forma ”sînt”, reguli preferate de mulți dintre ziariștii din garda veche, scriitori și lingviști, ca o frondă față de reforma adoptată de Academie în 1993.

Amândoi aveți în spate peste 20 de ani de jurnalism – radio și presă scrisă. Ce v-a atras în această profesie, deloc ușoară? A fost alegerea voastră, un vis încă din copilărie, sau pur și simplu s-a întâmplat? Care e povestea din culisele pasiunii voastre pentru jurnalism?

Matei Martin: Eu, unul, mi-am ales profesia încă din studenție. Am urmat Facultatea de Științe Politice, la secția în limba franceză, și mi-am dat repede seama că nu mă interesează o carieră în politică, administrație sau diplomație – domeniile vizate & visate de cei mai mulți dintre colegii mei. Era o perioadă destul de bună și, oricum, foarte tumultoasă (tranziția democratică, liberalizarea economiei, primele demersuri pentru integrarea în NATO și Uniunea Europeană etc.). Țin minte că urmăream actualitatea politică prin presă – pe atunci, tarabele și chioșcurile erau încărcate de ziare și reviste, iar eu eram un heavy reader de presă, citeam tot ce prindeam: România liberă, Adevărul, Evenimentul zilei, Tinerama, Academia Cațavencu, Dilema, 22 și multe altele. Încă din primul an de facultate am devenit activist la Asociația Pro Democrația. Am fost observator la alegeri, am redactat rapoarte despre performanța administrației locale, am scris la o revistuță pentru voluntarii asociației. Tot pe atunci activam și în cadrul unei organizații care înființa în școli Consilii Locale ale Elevilor – grupuri consultative pe lîngă administrația locală, care urmăreau politicile locale pentru tineret. Eram, deci, ongist – deci mai degrabă critic al sistemului politic și administrativ. Pentru cîteva luni am fost stagiar – cu o bursă plătită de o fundație americană – la Camera Deputaților. Am învățat multe, dar nu mi-a plăcut. Cîndva, prin anul III, m-am angajat secretar de redacție la Dilema: un job cu multe responsabilități, plătit prost dar foarte „rentabil” intelectual, dacă îmi e permisă expresia. De scris n-am scris la gazetă decît după ce am terminat facultatea. Și am continuat încă niște ani voluntariatul la Pro Democrația. Dar, oricum, făcusem deja alegerea…

Adela Greceanu: La mine, jurnalismul se leagă de preocuparea pentru literatură. Mă interesa literatura încă din liceu, dar nu mă încînta perspectiva să devin profesoară, nu credeam că am calitățile necesare. Am făcut, totuși, un an de Litere, la Sibiu, dar apoi m-am înscris la Jurnalistică. Îmi imaginam că o să lucrez în presa scrisă, în niciun caz la radio sau în televiziune. Și îmi doream să fac presă culturală. Imediat după ce am terminat facultatea, mi-am lansat primul volum de poezie. Și profesoara mea de radio, Doina Jalea, jurnalistă la radioul public, m-a întrebat dacă nu aș vrea să vin la Radio România Cultural, că mi s-ar potrivi. Bineînțeles că am zis da, cu entuziasm, deși nu eram convinsă că mi s-ar potrivi – eu credeam că o să fac presă scrisă. Așa am ajuns colaborator la RRC. La început a fost tare greu, colaboratorii erau plătiți foarte puțin, dar, după mai bine de un an și jumătate, am dat concurs și m-am angajat. Între timp, am învățat să fac reportaje, transmisii în direct, interviuri și, treptat, am început să fac emisiuni și să descopăr că-mi place mult la radio.

Așezate unul lângă altul, CV-urile voastre dezvăluie parcă o rețea de intersecții, drumurile vi s-au întâlnit în mai multe proiecte – Radio România Cultural, Dilema veche, Observator Cultural, Scena9 și altele. Cum s-a întâmplat prima întâlnire între voi? Scânteia primordială, cea care a aprins relația, a fost mai mult o conexiune umană sau una profesională?

Adela Greceanu: Așa e, ne-am întîlnit adesea în diverse contexte culturale, lumea noastră e mică. Ne știm de atît de multă vreme, că nu ne amintim cînd ne-am văzut prima oară. Despre scînteia care a produs apropierea noastră n-o să vorbim. E o poveste obișnuită și în același timp specială, ca toate poveștile de dragoste. Faptul că avem preocupări similare, că avem multe în comun, contează enorm pentru echilibrul relației noastre. Nu sîntem întotdeauna de acord unul cu celălalt, s-a întîmplat să și votăm diferit. J Dar avem grijă unul de celălalt, de relația noastră, ne ascultăm reciproc, ne susținem și știm că relația noastră profesională n-ar putea fi așa de solidă, dacă nu ar fi conexiunea umană trainică.

Matei Martin: Nu-mi amintesc precis cînd ne-am întîlnit prima dată. Dar pot să-mi imaginez cu ușurință contextul: probabil că a fost la o lansare de carte, la un festival de literatură sau pe la vreo conferință de presă. Am ajuns la Radio România Cultural după ce lucrasem deja trei ani la RFI. Elena Vlădăreanu e cea care m-a invitat inițial să co-moderez alături de ea „Timpul prezent”. Pe atunci, emisiunea acoperea actualitatea culturală și urmărea curentele noi și artiștii emergenți. Un an mai tîrziu, după ce începusem deja să fac emisiunea cu Adela, „Timpul prezent” a început treptat să-și schimbe formatul, cu deschiderea spre actualitatea socială și politică. Scînteia a fost asta: că am lucrat (mult) împreună.

Pe parcurs, cum v-ați simțit în privința acestei interacțiuni între viață și profesie? A fost mai degrabă un avantaj, sau a fost mai complicat decât ați anticipat?

Matei Martin: Eu, unul, nu m-am gîndit niciodată serios la asta. Firește că încercăm să separăm, pe cît posibil, viața profesională de viața familială. Dar e greu. Uneori, muncim pînă la ore tîrzii. Ceea ce înseamnă că profesia se suprapune peste viața privată. N-am instituit reguli ca să le separăm. Nu facem eforturi speciale pentru a amortiza aceste interacțiuni. Ne-am obișnuit cu această suprapunere. Cel mai greu a fost în timpul pandemiei cînd, vreme de cîteva luni, am fost nevoiți, ca atîția alții, să lucrăm acasă. Resursele tehnice limitate din micul studio instalat în living au făcut ca timpii de lucru să se prelungească considerabil. Iar mixerul audio, microfoanele, cablurile făceau ca în living să arate cam ca la serviciu. De abia atunci ne-am simțit copleșiți de greutatea acestei suprapuneri. Dar am trecut și peste asta cu bine.

Adela Greceanu: Iar eu nu am un răspuns definitiv. Cu siguranță am învățat și am acumulat mult împreună și fiecare în parte lucrînd zi de zi umăr la umăr – la propriu, fiindcă în studio stăm unul lîngă altul, iar biroul de acasă este lung de peste doi metri, ca să încăpem amîndoi. Da, lucrăm mult și acasă. Dar a fost și este și complicat. Greutățile din viața profesională devin greutățile vieții noastre în comun. Cele două zone la noi sînt inseparabile. Dar, încă de la primele emisiuni împreună ni s-a spus că ne completăm și că sunăm foarte bine împreună, iar în timp ne-am rafinat, cred, dansul ăsta împreună. Eu mă simt în perfectă siguranță cu Matei în studio, alături. Și am învățat foarte mult de la el – lui nu-i place să-i spun asta, se jenează. Și sper că și el a învățat cîte ceva de la mine.

Astăzi, sunteți cunoscuți publicului drept realizatorii emisiunii și podcastului „Timpul prezent”. Cu toate acestea, aș dori să aflu mai mult despre călătoria voastră împreună, de la acea scânteie primordială până la momentul de față, când lumina succesului se reflectă în egală măsură asupra amândurora. Povestiți-mi cum a fost drumul, ce obstacole ați întâmpinat, ce reușite ați obținut?

Matei Martin: Cifrele sînt deopotrivă precise și abstracte. Datele de audiență nu ne plasează între fruntași. Există numeroase emisiuni de radio sau podcasturi audio care ating cifre mult mai mari. Nu ne-am propus niciodată să le concurăm. Important, pentru noi, e mesajul, adică: ce transmitem publicului. „Timpul prezent” e un talk-show de politică, societate și cultură despre lucrurile care contează, despre evenimentele cu adevărat relevante, despre ce se întîmplă în jurul nostru. Încercăm să facem un pic de ordine în haosul informațional și, împreună cu invitații noștri – profesioniști în domeniile lor sau universitari sau activiști civici – să decriptăm actualitatea. Eroii emisiunii sînt ei, cei care fac acest efort analitic & retoric, noi sîntem doar niște mijlocitori. Oricum, nu ne propunem să facem spectacol pentru a obține succes. Și nici nu putem genera spectacol din niște dialoguri pe teme adesea dureroase.

Adela Greceanu: Are dreptate Matei. Nu știu dacă putem vorbi despre succes. Noi încercăm să ne facem cît mai bine meseria și să abordăm subiecte de interes public împreună cu cei mai potriviți invitați. Pentru mine, cred că cea mai mare încercare a fost să intrăm în zona subiectelor de politică internațională, subiecte care nu erau inițial în zona mea de interes. Cum am spus, eu vin dinspre literatură. Dar am înțeles că e foarte important să știi ce se întîmplă în lume și acum cred că și cultura face parte din acest mare tablou, nu e un teritoriu izolat și imun la mișcările tectonice ale lumii. Cel mai greu a fost și este să găsim oamenii care să cunoască subiectele pe care vrem să le abordăm, specialiștii pe diverse chestiuni. Și e cu atît mai greu cu cît încercăm să avem zi de zi subiecte de actualitate. Cît despre reușite, mai bine să spună ascultătorii noștri care sînt. Eu aș spune doar atît: că am creat un spațiu unde oferim context, explicații și analize pe larg de la experți pe care nu îi vedeți prea des la televiziunile de știri.

V-ați simțit vreodată ca și cum ați fi într-un labirint, unde o cale duce spre casă și alta spre muncă? Au fost în toți acești ani și momente de încurcătură? Și întreb asta deoarece dincolo de ”Timpul prezent”, fiecare aveți și proiecte personale. Cum vă împărțiți, așadar, timpul energia, inspirația, astfel încât să vă mai rămână câte puțin din toate și pentru voi, ca indivizi, dar și pentru relația voastră de cuplu?

Adela Greceanu: Noi muncim mult și acasă. Într-un fel, munca jurnalistică e continuă. E important să citești știrile mereu, e important să fii în priză. Apoi, vinerea emisiunea e dedicată literaturii. Și mă ocup doar eu de ea. Pentru asta citesc nu neapărat mult dar constant. Desigur, îmi face plăcere, dar tot muncă e și asta. Tot ce discutăm cu invitații noștri la emisiune de fapt ne interesează foarte mult și pe noi. De multe ori mi se întîmplă să mă gîndesc și după emisiune la ceva ce-a zis cineva în emisiune și să discut cu Matei subiectul ca să-l aprofundez. Am învățat enorm și de la invitați. Dacă e ceva care mă sîcîie foarte, foarte tare, atunci asta e: că nu am timp să diger tot ce primesc în emisiuni, nu am timp să reflectez la analizele invitaților și să citesc mai mult pe tema respectivă. Fiindcă a doua zi vine altă emisiune, cu altă temă, cu alte explicații. Se vede, așadar, din răspunsul meu, că viața noastră profesională e foarte strîns împletită cu viața noastră personală. În rest, încercăm să facem plimbări lungi sîmbăta și duminica. Iar eu nu mi-am pierdut încă speranța că o să duc la bun sfîrșit o carte de proză pe care am început s-o scriu acum multă vreme.

Citește articolul integral pe Revista Cariere