Azi muncesc, dar maine?

Cum ne organizam?

Chiar daca ajungem intr-un moment in care actiunea este cea mai importanta, intrucat aceasta nu depinde in totalitate de noi, este recomandata o perioada de regrupare, de intoarcere la sine si la nevoile de baza.

Solutiile nu vin mereu atunci cand ne dorim noi sa vina, motiv pentru care stresul legat de gasirea lor poate sa ne incetoseze privirea si sa ne limiteze perspectivele intr-atat, incat sa nici nu le mai vedem.

In astfel de momente, ar fi ideal sa gasim un consilier, coach sau psiholog, cu care sa discutam liber despre toate framantarile noastre si care sa ne ajute sa ne reechilibram.

Echilibrul, chiar daca nu pare solutia concreta cu atatea griji pe cap, este motorul pentru rezolvarea lor treptata. Intrucat, daca noi clacam, ne va fi mult mai greu sa ne redresam, iar problema nu va disparea, pur si simplu.

Solutia poate fi si gasirea sprijinului intr-unul dintre membrii familiei sau intr-un prieten, care ne poate asculta si intelege, care ne poate sustine macar cu incurajari. Este necesar sa cautam optimismul si sa evitam disperarea, care, cu siguranta, nu ajuta la gasirea raspunsurilor sau la rezolvarea problemelor.

In concluzie, avem nevoie sa facem tot ceea ce tine de noi pentru ca lucrurile sa se indrepte in directia dorita. Uneori, punerea in balanta poate fi o solutie. Cum ma ajut singur mai mult? Disperand, deprimandu-ma, fiind trist si apatic sau fiind constiincios, constant in cautari si optimist?

Resursele interioare trebuie accesate constant pentru ca, intr-o astfel de situatie, pe ele ne bazam in primul rand. O sugestie pentru cei in cautarea unui job: in afara de site-urile de profil exista si apelarea la agentiile de recrutare. Acestea pot cauta eficient locurile de munca potrivite cu experienta ta. Or, un ajutor in plus nu strica niciodata!

„Adaptarea este inteligenta“ – Interviu cu Gabriel Cicu, Clinica Psy Motion

Ne putem adapta, din nevoie, la alte domenii?

Gabriel Cicu: Capacitatea de adaptare este, pentru multi, parte integranta a definitiei inteligentei. Cred ca premisele unei bune adaptari pe piata muncii, fie ca este prima slujba, fie ca se refera la schimbarea unei slujbe, tin de „investitia“ pe care individul a facut-o in respectiva slujba.

Si nu ma refer aici la investitia materiala, ci la cea psihoemotionala. Cea materiala fiind doar o consecinta a celei psihoemotionale. De cele mai multe ori, alegerea unei slujbe are la baza substraturi psihologice nebanuite: identificarea cu parintele „preferat“ sau situatia inversa („nu voi fi niciodata ca tata“); supunere in fata autoritatii parintesti si, de aici, o investire cu multa incarcatura conflictuala a slujbei respective; incarcarea fantasmatica a unui anumit domeniu cu calitati si caracteristici cu rol de „pansament“ emotional pentru conflicte inconstiente etc. Astfel, premisele unei bune adaptari tin de asumarea slujbei ca un demers cu un rol bine definit si clarificat.

Somajul atrage confuzia legata de propria valoare. Cum putem combate o eventuala depresie?

G.C.: In continuarea celor spuse anterior, confuzia, depresia, pierderea stimei de sine, anxietatea sunt consecinte ale investirii inconstiente a slujbei cu calitati cu rol de „vindecare“ a propriului sine.

Momentul pierderii slujbei lasa descoperit un conflict inconstient, care fusese „vindecat“ pana la acel moment. De exemplu, un tanar economist ajuns intr-o pozitie de sef de echipa este instiintat ca departamentul lui este desfiintat si ca va trebui sa isi gaseasca un alt loc de munca.

Sa ne imaginam ca tatal acestui tanar este director-general la o mare banca. Relatia dintre cei doi a fost una mai mult fantasmatica, din perspectiva tanarului. Tatal, avand aceasta slujba solicitanta, nu a avut timp de educatia fiului sau.

Astfel, tanarul isi alege acest domeniu in incercarea fantasmatica de a avea o legatura cu tatal sau. Legatura, fie ea si fantasmatica, ii este necesara tanarului pentru a-si defini personalitatea, a internaliza imaginea parintelui de acelasi sex si, pana la capat, a deveni o persoana indepenenta.

In cazul in care isi pierde slujba, el poate percepe aceasta situatie ca pe un esec de identificare cu tatal si, astfel, stima lui de sine este grav pusa la indoiala. Sau poate percepe pierderea slujbei ca pierderea legaturii fantasmatice cu tatal si, de aici, depresie/doliu.

Cum putem sa ne mentinem optimismul?

G.C.: Cred ca ceea ce face ca un om sa isi poata mentine echilibrul pe o piata de munca foarte dinamica este increderea in sine. Si ma refer aici la o incredere in sine consolidata pe premise sanatoase, adica pe alegeri personale debarasate de incarcaturi inconstiente (dupa cum spuneam mai sus), pe dezvoltarea permanenta a abilitatilor profesionale si, daca vreti, pe o anumita curiozitate profesionala. Cunostintele si abilitatile profesionale ar trebui sa fie resurse personale pe care individul sa se bazeze, independent de numele unei slujbe sau al unei firme.

…si daca nu stim ce vrem?!

G.C.: Mergem la terapie! Da, cred ca trebuie sa ne punem intrebarea: de ce oare o astfel de situatie (imi vine sa spun, „situatie normala de viata“) a ajuns sa ne afecteze atat de mult? Ar trebui sa ne dea de gandit ca ceva „se ascunde“ in spatele acestei suferinte oarecum disproportionate.

Riscul foarte mare pe care il vad este ca omul, intr-o astfel de situatie, are tendinta de a-si axa atentia asupra consecintelor imediate, concrete, ale pierderii slujbei (nu mai am cu ce plati creditul, copilul trebuie sa mearga la meditatii si nu voi mai avea cu ce plati etc.) si astfel se pierde posibilitatea intelegerii reale a suferintei.

De aceea, cred ca psihoterapia poate interveni aici. Mai mult, desi poate suna putin cinic, poate fi o oportunitate, in sensul ca o astfel de situatie poate deschide calea spre o alegere autentica.

Material realizat de Iulia Barca