Cat de mult poti vorbi despre tine la birou
Femeile au adesea greutati in a stabili o distinctie intre ceea ce este privat si ceea ce nu, poate datorita naturii lor mai emotionale.
De fapt, comportamentele sunt opuse: ori confesiunile sunt prea transparente, ori viata personala este tratata ca un secret de stat.
Multe mame ezita sa vorbeasca despre copilul lor bolnav sau despre o problema cu bona, pentru ca ar trebui sa ceara o zi sau cateva ore libere, ca si cand viata lor personala ar fi de neglijat, ori le este teama sa nu aiba probleme la serviciu.
Pe langa asta, cei care astazi isi revendica dreptul de a nu isi sacrifica viata de familie se gasesc in postura de a fi decredibilizati.
Un loc pentru emotie
Totusi, intr-o companie, locul informatiilor personale este pe punctul de a se schimba. Poate ca dificultatea sta in a evalua unde se afla pericolul?
In a aduce in discutie o nemultumire, cu riscul de a-ti pierde locul de munca? Faptul ca nu poti sa ii spui sefului „in sedinta m-ai discreditat, ma simt jignit si furios“ este o situatie extrem de toxica.
Din pacate jignirile, deceptiile, neintelegerile sunt totusi monede curente in relatiile de munca. Dincolo de sarcina pe care o avem de indeplinit, emotiile reprezinta materialul cu care lucram si pot fi punctul de plecare al multor suferinte.
Asadar, trebuie sa reusim sa vorbim despre ele pentru a castiga in respect si eficacitate.
Prinsi ca intr-o menghina intre echipe, care le reproseaza lipsa de disponibilitate si graba, si ierarhia care ii preseaza, adesea, managerii nu au constiinta efectelor create de propriul lor stres subalternilor.
Oamenii nu se mai deschid, sefii sunt transformati in dusmani, comunicarea nu va mai exista, iar randamentul muncii, desigur, va scadea.
Cu siguranta, teambuilding-urile detensionau situatia, seminariile de dezvoltare personala oferite de marile companii alungau norii negri ai neintelegerii.
Azi, pe timp de criza, cand s-au taiat fondurile pentru astfel de activitati, nu mai ramane decat bunavointa.
Si ma duc cu gandul la Ziua Bunavointei, celebrata de Psychologies in fiecare an pe 13 noiembrie, si la cele doua dosare speciale din editiile de noiembrie 2010 si 2011. Cum articolele noastre nu se demodeaza niciodata, merita recitite.
Din partea sefilor…?
Managerii de moda veche considera ca problema comunicarii se rezuma strict la permisivitate prin vorbitul la per tu, devenit regula in unele companii. Ei cred ca se aluneca foarte usor catre o forma de familiaritate ce conduce la situatia de a nu mai sti diferentierea intre regulile prieteniei si cele ale muncii.
Vinovata ar fi mai ales generatia intre 25 si 30 de ani, din categoriile IT, publicitate, presa, care tinde sa inlocuiasca relatiile de autoritate cu cele de amicitie. Iar daca apar situatii unde intelegerea intra in conflict cu exigentele muncii, iar scopurile firmei primeaza, apare sentimentul tradarii de catre cei considerati colegi buni.
Pe de alta parte, respectul se castiga, iar limitele se pot impune prin atitudine sau se autoimpun prin bun simt si educatie. Dar politetea sau „dumneavoastra“ nu castreaza confidentele ori buna relationare, la granita prieteniei.
Florina, 44 de ani, director de comunicare, este in fruntea unei echipe de 20 de persoane. Atunci cand asculta confidentele unui subaltern, se simte mereu panicata.
„Imi place sa fiu alaturi de oameni si sa ajut“, explica ea. „Insa ma inspaimanta teribil o idee: in ce moment, faptul ca te arati intelegator sfarseste prin a crea probleme de organizare?
Atentia pe care o acord unei anumite persoane va fi oare perceputa de catre ceilalti ca fiind favoritism? In ce punct empatia mea risca sa fie perceputa ca indiscreta sau deplasata? Persoana care tocmai mi s-a confesat se va feri apoi de mine?“
