Ce faci când te instalezi într-o altă țară și nu-ți găsești job

De la șefă de promoţie la Jurnalism la… ospătăriţă?

Nadia se îndrepta cu paşi grăbiţi spre un nou interviu pentru postul de ospătar. O nouă zi, un nou interviu, o nouă speranţă. Inima îi bătea în piept ca un orologiu defect şi grăbit, mâinile îi erau transpirate şi oricât încerca să ignore ghemul de emoţii din stomac, îl simţea din ce în ce mai acut pe măsură ce se apropia de locaţia interviului. Era încă dimineaţă, dar străzile aglomerate ale Londrei erau pline de oameni grăbiţi, iar ea se pierdea printre ei, simţindu-se un fir de praf într-un oraş imens.

 Şi ce oraş! – îşi amintea cât de entuziasmată fusese când venise prima dată în Londra alături de Andrei, iubitul ei. Se plimbau mână în mână pe străzile oraşului regal, vizitau muzee impunătoare, urmăreau schimbarea gărzii la Buckingham Palace (învăţaseră chiar şi programul lor fix). Iubeau să se sărute în văzul lumii pe celebrul Tower Bridge de pe malurile Tamisei, să meargă în weekenduri la picnic în Hyde Park şi să-şi facă selfie-uri simpatice în Trafalgar Square pe care apoi să le posteze pe Facebook pentru ca prietenii şi rudele lor din ţara să vadă cât de bine le este departe de casă.

Nadia se simţea atunci ca şi cum s-ar fi teleportat în filmul ei preferat Little Princess, pe care îl urmărise de sute de ori de-a lungul vieţii. Numai ca filmul acesta perfect al ei, turnat pe platourile dintr-o altă ţară, nu avea să dureze o veşnicie.

Câteva luni trecuseră de când Nadia şi iubitul ei ajunseră în Marea Britanie, aventură pe care o planificaseră cu atâta patos timp de mai bine de 1 an. Andrei avea un loc de muncă sigur ca şi programator la o companie din Londra, dar pentru Nadia lucrurile păreau să se complice. Îşi dorea să lucreze ca jurnalistă, aşa cum fusese în România la o televiziune locală, dar simţea că nu avea suficiente cunoştinţe de limba engleză pentru a-şi găsi un astfel de job.

Abia acum realizase că engleza pe care o învăţase la şcoală şi pe care o ştia de la filmele de pe Netflix era total diferită de ceea ce vorbeau londonezii. Uneori nu-i înţelegea, iar acest lucru o enerva teribil şi o apăsa pentru că era o fire dezinvoltă şi comunicativă, dar dintr-o dată cuvintele nu o mai ajutau şi simţea că joacă un joc prost în care trebuie să folosească un vocabular prea mic de expresii.

Imaginează-ţi că ai tot entuziasmul din lume şi vrei să-l transmiţi şi altora, vrei să împărtăşeşti lucruri cu ceilalţi dar ai muţit instant. Cam aşa se simţea Nadia de o bună bucată de vreme.

Ar fi putut să spună vrute și nevrute mamei sau fratelui său când o sunau din România şi o întrebau cum este, ce face, cum se descurcă acolo, dar deşi stăpânea limba română atât de bine, simţea că se sufocă şi că nu poate lega două cuvinte pentru a răspunde la întrebările lor. Era prea greu, prea diferit, prea mult pentru inima ei.

În timp ce mergea pe străzi, Nadia îşi amintea cu nostalgie de vremurile când era reporter şi prezenta ştirile la televiziunea locală din Iaşi. Iubea senzaţia de adrenalină pe care o avea în fiecare zi întâlnind oameni noi şi investigând subiecte interesante. Dar, acum, în Marea Britanie totul era diferit.

Aterizase într-o lume nouă, cu reguli şi standarde necunoscute în care se simţea pierdută – până şi visurile ei începeau să fie tulburate de acelaşi coşmar care revenea noapte de noapte. Era în piaţa Piccadilly Circus, cu un troller după ea, desculță şi uitându-se în toate părţile pentru că nu ştia încotro să o ia. Localnicii şi turiştii de la ora aceea treceau pe lângă ea, o priveau ciudat şi chiar se loveau de ea ca şi cum nu ar fi observat-o. Apoi simţea o mână pe umăr. Se întorcea şi mereu acolo era mama; mereu cu aceeaşi întrebare – „Eh, cum e Nadia? E mai bine în străinătăţi?„.

Toate astea se derulau în capul Nadiei ca nişte benzi desenate în timp ce se îndrepta spre un nou interviu. De la jurnalistă la ospătăriţa – cine ar fi zis? Se pare că avea să îngroaşe şi ea rândurile fenomenului brain waste aşa cum citise în urmă cu câteva zile pe un site londonez. Poveşti cu medici şi profesori imigranţi care ajunseseră şoferi de taxi?! – Cu siguranţă ar fi zâmbit la o astfel de ştire dacă ar fi fost în România. Dar, nu acum când era foarte posibil ca ea, șefă de promoţie la Facultatea de Comunicare şi Jurnalism, să ajungă ospătăriţă la un restaurant din Londra.

Sigur că nu ăsta fusese primul job la care se gândise prima dată când ajunsese în Londra. Începuse cu un interviu la The Sun (1 London Bridge Street – nici acum nu ştie ce a fost în capul ei şi cum a crezut că ar fi putut fi acceptată pentru un post acolo). Apoi opţiunile profesionale au devenit din ce în ce mai lipsite de exigențe şi iat-o acum pe Nadia îndreptându-se spre un post de necalificată într-un restaurant oarecare din Londra.

Cum ar putea cineva să-şi păstreze optimismul şi speranţa când toate uşile i se închid în nas, când se simte o minusculă Alice care a mâncat fursecul otrăvit şi acum nu poate ajunge la nicio uşă din jurul ei. Prea mică. Şi fără chei la ea.

Ajunsese în punctul în care era dispusă să accepte orice job pentru a-şi putea plăti facturile. Se opri în fața ușii restaurantului unde avea loc interviul și inspiră adânc înainte de a intra. Interiorul era animat și plin de oameni care se bucurau de micul dejun sau savurau o ceașcă de cafea. Nadia se așeză la masa din colț rezervată pentru interviu și așteptă cu sufletul la gură să fie chemată.

O femeie elegantă, cu o privire severă, apăru în fața ei și o salută politicos. Era managerul restaurantului și era clar că era o persoană cu multă experiență în domeniu. Întrebările curgeau, iar Nadia răspundea cât de bine putea, încercând să-și ascundă frământările și să pară încrezătoare. Dar în adâncul sufletului ei, după răspunsurile scurte pe care le oferea şi după privirea femeii, de la jumătatea interviului îşi dădu seama că o nouă uşă urmează să-i fie trântită în nas.

După interviu, Nadia ieși din restaurant și se așeză pe o bancă din apropiere. O clipă de liniște se așternu în jurul ei, iar gândurile îi zburau în toate direcțiile. Simțea că eforturile ei de a-și reconstrui cariera într-o țară străină erau zadarnice.

Privind în jur, Nadia observă oamenii trecând pe stradă, toți cu destinații și scopuri diferite. În ciuda incertitudinii și a dezamăgirii pe care le simțea, în inima ei încă mai exista o scânteie de speranță. Știa că trebuie să se ridice, să se adapteze și să continue să încerce. Poate că drumul către visul ei avea mai multe obstacole decât și-ar fi imaginat, dar avea încredere că va găsi o cale de a-și urma pasiunea într-un fel sau altul.

Cu acest gând în minte, Nadia se ridică de pe bancă, ridică privirea și își strânse pumnii cu hotărâre. Nu va renunța la visul ei. Avea să continue să caute oportunități, să învețe și să se dezvolte, să-și depășească temerile și să se adapteze la această nouă lume. Dacă va fi nevoie să se reinventeze, să renască, să înveţe să trăiască precum un localnic, o va face. Încă nu ştia cum, dar ştia că va reuşi.

Cum se simte o persoană mutată în străinătate care nu are job?

Ştii, foarte mulţi imigranţi ajung să experimenteze blocaje precum Nadia tocmai pentru că nu-şi găsesc un job. Lucrul acesta este de înţeles având în vedere că în primul rând ai nevoie de un job în străinătate ca să-ţi poţi plăti facturile şi chiria (şi ştim bine că acestea nu sunt deloc ieftine), să poţi să te întreţii şi poate chiar să-ţi întreţii copiii dacă ai decis să pleci din România alături de ei.

Iar dincolo de aspectele financiare practice, orice imigrant are nevoie de un job ca să se simtă util, împlinit, valoros, să aibă o stimă de sine ridicată, să experimenteze satisfacţii profesionale, să se educe şi să crească, să aibă relaţii sociale profesionale de calitate, să fie stimulat din punct de vedere intelectual. Când acest lucru nu se întâmplă, automat o să aduni nişte frustrări şi simţi că dacă nu faci ceva rapid, o să se umple paharul şi o să dea pe dinafară.

În adâncul sufletului tău, în acele momente de neliniște și incertitudine când te afli într-o țară străină și nu îți găsești jobul dorit, sentimentele își croiesc drum prin labirintul emoțiilor tale. Îți amintești clar entuziasmul și dorința arzătoare de a-ți construi un viitor strălucitor în această nouă țară. Dar în adâncul tău, furtuna temerii și incertitudinii s-a strecurat abil, încercând să șubrezească fundația visului tău.

Încerci să găsești un sens în această cale nesigură pe care ai ales-o, dar fiecare pas înainte pare să te îndepărteze tot mai mult de acel loc numit „acasă”. Te încearcă o nevoie acută de a fi acceptată și înțeleasă în această nouă comunitate în care te afli, dar comunicarea este o luptă constantă, iar limbajul pe care îl auzi în jurul tău pare la fel de străin ca și locul în care te afli.

În ciuda tuturor eforturilor pe care le faci, jobul ideal pe care îl căutai cu atâta încredere încă nu a apărut, iar dezamăgirea se toarnă ca un ocean adânc în sufletul tău. Zilele devin o cursă contra cronometru în căutarea unui loc de muncă potrivit.

Te întrebi tot mai des dacă decizia de a renunța la confortul și siguranța de acasă a fost una înțeleaptă, iar identitatea ta începe să se clatine sub povara acestor gânduri. Te simți pierdut.ă și vulnerabil.ă, iar adesea te surprinzi gândindu-te dacă vei reuși vreodată să te regăsești în această lume nouă și necunoscută.

Nu este ușor să îți regăsești echilibrul în această situație, când fiecare zi aduce cu sine frământări, teamă și incertitudine. În adâncul sufletului, sentimentele tale se învârt într-o roată a nemulțumirii și frustrării.

Pentru cei calificați, sentimentul de dezamăgire se amplifică atunci când realizează că trebuie să accepte joburi subcalificate sau care nu se ridică la înălțimea așteptărilor lor. Această schimbare bruscă de la un loc de muncă satisfăcător și împlinitor, unde simțeau bucuria și entuziasmul în fiecare zi, poate provoca un val puternic de dezorientare și pierdere a identității.

Dacă alegi să emigrezi singură într-o țară străină, sentimentele de neliniște și teamă se amplifică, iar gândul la modul în care te vei descurca adâncește toate aceste trăiri.

Dacă ai căzut de 7 ori, ridică-te de 8 ori

Catherine Transler, autoarea volumului „Turning International”, scrie pe una din paginile cărţii un proverb japonez care ar trebui să devină motivaţional pentru orice imigrant: dacă ai căzut de 7 ori, ridică-te de 8 ori. Catherine a trecut şi ea printr-o experienţă similară atunci când a plecat din Franţa în Olanda, fiind însărcinată şi proaspăt căsătorită.

În Franţa, Catherine era profesoară universitară, implicată în multe studii de specialitate şi recunoscută pentru meritele sale profesionale deosebite. Dar, în momentul în care a plecat în Olanda, Catherine nu şi-a lăsat acasă doar familia, casa veche, locurile natale, prietenii din copilărie, ci şi tot bagajul său de carieră pentru că dintr-o dată tot ceea ce era ea ca profesionist devenise aproape 0.

Cum poţi să treci de la un statut atât de valoros şi împlinitor la un statut incert, confuz, instabil şi să-ţi păstrezi liniştea interioară şi pacea minţii? Sigur că şi Catherine a experimentat o mulţime de sentimente tumultoase în momentul în care şi-a dat seama că plecase de la un salariu mare şi ajunsese să lucreze part time sau ocazional pe sume de bani mult mai mici.

Îşi pierduse dintr-o dată independenţa financiară. Era greu să acopere valoarea facturilor pentru că traiul în Olanda este scump, să-şi accepte noua situaţie, să gestioneze certurile cu soţul său care începuseră să se aprindă pe fondul tuturor schimbărilor din viaţa lor antrenate de instalarea într-o nouă ţară, să aibă grijă de copiii ei cărora ajunsese să se dedice foarte mult şi să se reconstruiască.

Cum te poți adapta într-o țară străină dacă nu ai găsit job?

Știu și eu cât de copleșitoare poate fi experiența de a căuta un job într-o țară străină și de a te confrunta cu respingeri și incertitudine. Este perfect normal să simți o amestecătură de emoții, de la frustrare și neliniște, îndoială și tristețe. Te simți poate înstrăinat.ă și lipsit.ă de siguranță într-un mediu nou.

Însă este important să accepți aceste emoții și să îți oferi timp și spațiu pentru a le procesa. Este normal să ai momente în care te simți descurajat.ă și îndoielnic.ă de propriile tale abilități și perspective. Găsirea unui job potrivit într-o țară străină poate necesita răbdare și perseverență, iar acest proces poate fi dificil din punct de vedere emoțional.

Să te simți nesigur.ă și frustrat.ă în această situație este o reacție umană și arată cât de mult îți pasă de propria ta carieră și de succesul tău într-un mediu nou. Încrederea în sine poate fi afectată, iar acest lucru poate amplifica și mai mult emoțiile negative.

Un aspect esențial în această perioadă este să îți acorzi timp pentru autocunoaștere și pentru a-ți reevalua obiectivele. Este posibil să fii nevoită să te adaptezi și să explorezi noi direcții sau să îți extinzi aria de competențe. Poate că nu vei găsi imediat jobul visat, dar poți începe cu oportunități mici. Plimbă-te în jurul problemei și privește-o din diferite unghiuri. În acest fel o să fii tentată să consideri că o problemă poate fi de fapt o oportunitate de dezvoltare şi întărire.

În timp ce continui să cauți, să înveți și să crești, nu uita să-ți acorzi răgaz pentru a te întreba ce este cu adevărat important pentru tine în cariera ta. Poate că există oportunități neașteptate și căi noi care îți pot aduce împlinire și satisfacție profesională într-un mod pe care nu l-ai anticipat.

Este normal să te simți descurajat.ă și să ai momente de îndoială, dar amintește-ți că ești mai mult decât jobul pe care îl cauți. Ești o persoană talentată, cu abilități valoroase și experiență în spate. Fiecare pas pe care îl faci în această călătorie te învață ceva nou și te face mai puternică.

Cum să depăşeşti şocul cultural şi să-ţi găseşti mai uşor un job într-o ţară străină

Dacă te regăseşti şi tu în tumultul acesta de emoţii pe care le-au trăit Nadia şi autoarea cărţii Turning International, pentru că ai plecat din România cu speranţe mari de reușită, însă acum te loveşti de blocaje şi nu reuşeşti să-ţi găseşti calea profesională într-o ţară străină, aş vrea să ştii că te înţeleg pe deplin. Şi eu am fost acolo. Şi eu am simţit apăsarea aceea sufocantă care îţi poate da viaţa peste cap într-o clipită. Şi eu am fost confuză şi îmi puneam tot felul de întrebări la care nu primeam răspuns.

Dar am găsit o cale de a doborî acest blocaj şi de a retrăi din nou bucuria şi împlinirea de a avea un job bun, departe de ţara în care m-am născut.

Sunt Cristina Băluţă şi locuiesc în străinătate de ani buni. La 20 de ani am părăsit România şi am plecat în Franţa, iar primii ani de expatriere acolo m-au călit teribil. După această baie cu apă rece mi-am dat seama că pot privi greutăţile şi provocările dintr-o altă perspectivă, ca oportunităţi de creştere şi reconstruire. Aşa am ajuns să studiez psihologia în Franţa şi să mă specializez pe problematica expatrierii, tocmai pentru că ştiam din propria experiență cât de complexă poate fi integrarea într-o ţară străină.

Acum sunt psiholog expat şi de-a lungul timpului am ajutat zeci de persoane expatriate să treacă peste şocul cultural care vine la pachet cu mutarea într-o altă ţară.

Dacă faptul că nu îţi poţi găsi un job în altă ţară te copleşeşte şi simţi că nu poţi lupta singură cu toate valurile care se năpustesc asupra ta, sunt aici să te ajut, să treci peste aceste bariere, să te simţi mai bine şi să-ţi găseşti un job aşa cum îţi doreşti.

Hai să facem împreună un plan despre cum se pot întâmpla toate acestea pentru tine! Cu răbdare, determinare și sprijinul potrivit, îţi vei găsi cu siguranţă calea spre succes acolo unde ai decis să te muţi.

Şi ţin să-ţi mai spun un lucru. După toate acestea, pregăteşte-te pentru că vei realiza că eşti mult mai puternică decât credeai. Iar acest sentiment îţi va da aripi.