Ce satisfactie ai la serviciu?

A doua etapa: dramatizarea unei situatii dureroase

Dimineata celei de-a doua zile incepe cu o recapitulare lunga a impresiilor din ziua precedenta. M. incearca sa inteleaga: „De ce mi se pare atat de penibil sa mi se spuna sa ma afirm in munca mea? Este mai degraba o chestiune de noroc.

Dar, de fiecare data cand predau un proiect, ma simt precum o fetita careia ii este frica sa nu dezamageasca“. „Compania ii spune salariatului: «Fii tu insuti si vei ajunge departe!»“, explica Vincent Gaulejac. „In realitate, ea ii cere acestuia mai ales sa raspunda la cererea clientului. Dar acest lucru produce atingeri narcisiste teribile, pentru ca ceea ce este pus in cauza atunci cand munca mea dezamageste, este inima fiintei mele.“

M. ramane pe ganduri: „Simt ca am lucruri pe care vreau sa mi le dovedesc prin munca mea. Totul pentru mine este sa reusesc sa repun munca la locul pe care il merita: acela de modalitate de a-mi castiga painea.“ Sociologul incuviinteaza: „Ideea esentiala este: cum sa dezidealizam munca fara a cadea in derizoriu?“.

In aceasta dupa-amiaza, este randul teatrului. Stagiarii se impart in mici grupuri pentru a crea scenarii pentru situatiile traite. Sofia intra in scena. Ea joaca rolul directorului de Resurse Umane care ii refuza o marire de salariu corespunzatoare noilor sale competente. Ea se arata de neclintit: „Nu sunt suficiente infirmiere aici, nu te pot lasa sa pleci“.

Ea impartaseste grupului gandurile sale in urma acestei dramatizari: „In mod bizar, mi-a placut sa joc rolul celei pe care o consideram o persecutoare. Asta mi-a permis sa ii inteleg mai bine motivele. Mai ales, am realizat in ce masura aceasta persoana se asemana si cu alte persoane din viata mea – o invatatoare sadica si mama mea – care mi-au stopat, practic, evolutia“.

A treia etapa: punerea de intrebari corecte

A treia zi, Vincent Gaulejac propune un ultim exercitiu. Este vorba (tot organizati in grupuri mici) de a raspunde la urmatoarele intrebari: cum sa iesim din impas? Cum sa rezistam? Cum sa ne protejam? Cum sa actionam asupra cauzelor? Pixurile aluneca pe hartie. In mod firesc, solutiile care se gasesc reabiliteaza legatura sociala: a vorbi, a echilibra viata profesionala si viata privata, a crea locuri de schimb si de analiza, a se sustine, a se mobiliza, a face apel la sindicate…

Nimic miraculos, dar cuvintele sunt simtite, iar stagiarii isi regasesc optimismul. „Parametrii sunt atat de numerosi, incat pare insolubil“, spune cu dezamagire unul dintre ei. „Dar imi da in acelasi timp dorinta de a lupta.“ „O sa strangem randurile!“, adauga altul. „Este insasi esenta politicii“, comenteaza sociologul. „Economia privilegiaza binele, politicul face sa primeze legaturile.“ Un vant placut de revolta intra pe fereastra. Stagiarii se despart promitand ca isi vor povesti ce mai este nou in viata lor.

Cateva saptamani mai tarziu…

La telefon, Sofia are o voce frumoasa: „Ceea ce m-a mirat cel mai mult a fost cum aceasta reflectie asupra muncii m-a luminat in legatura cu aspecte mai intime din trecutul meu“. M.: „Nimic nu s-a schimbat la agentie. Dintr-o data, divergentele profesionale ma afecteaza mai putin“. R., singurul barbat din grup, a intrat activ in rezistenta: „Mi-a facut bine, in timpul stagiului, sa vad ca eram mai multi cei care ne-am mobilizat pe acelasi subiect. Asta nu mai poate continua asa. Ceva se va intampla, cu siguranta“.