Cinci etape ale vietii profesionale
50 de ani acceptarea competitiei tinerilor
La 50 de ani, profesionistul vede cum ajung in mediul sau competitori mai tineri, mai activi, fara multe scrupule si ceva mai bine adaptati unui mediu care se schimba repede. Astfel ca trebuie, daca vrea sa-si pastreze pozitia, sa schimbe inca o data rolul si sa se transforme in mentor.
Multi se reconvertesc la comanda, formeaza discipoli, isi asuma responsabilitati socioprofesionale. „Nu suport ideea de a fi pus pe tusa!“, spune R., informatician de 52 de ani, care lupta pentru a ramane in avangarda progresului tehnologic. „Cei mai tineri au ceva competente noi, dar nu ma las. Experienta mea este un atu!“
Anumiti cincuagenari se regasesc, departe de competentele lor, incapabili sa evolueze. 50 de ani, varsta la care nu e prea usor sa infrunte ideea de somaj, incapabili sa se redefineasca sau sa depaseasca ruptura, este varsta la care cei incremeniti in moduri de functionare invechite trebuie sa infrunte nevoia de a se innoi.
Dar este si varsta la care, nemaiavand nimic de demonstrat, ne putem lansa in aventura vietii. Putem crea o noua firma sau putem sa schimbam radical domeniul de activitate. Cei care traiesc pentru dividendele meritate in virtutea a 30 de ani de servicii, pensionarea este o veritabila moarte profesionala.
60 de ani doliul carierei
Marea si ultima criza a vietii profesionale loveste intre 60 si 65 de ani. Ea vine tot din decalajul intre imaginea interna si cea externa. „Gasesc total injust ceea ce se intampla“, spune M., care lupta si pe frontul ajutorului acordat celor trei copii, si intr-o cariera comerciala. „|n capul meu, am doar 40 de ani si o gramada de lucruri de facut. Am avut mereu o viata foarte activa: ce voi face in aceasta perioada?“
|n partea de deschidere a sediului unei mari firme se afla „salonul stramosilor“. O multime de insi, botezati mai mult sau mai putin tandru „fantome“, cadre vechi incapabile sa se desprinda, vin aici si le ofera cate un fotoliu si vorbesc, incercand sa umple vidul unei existente lipsite de sens pentru ca nu mai este structurata pe responsabilitati.
Munca, acest drog tare, fabrica si cativa dependenti. Criza pensionarii actualizeaza angoasa disparitiei si precipita victimele catre negare („Sa te tii pe pozitii cu orice pret“), in depresie sau depersonalizare („Cand intalnesc pe cineva, nu mai stiu cum sa ma prezint“, spune un recent pensionat.)
Crizele profesionale, prin excelenta tranzitorii, permit sa ne maturizam si sa ne reinnoim. Dar este posibil si ca ele sa se suprapuna peste probleme emotionale vechi, ce necesita ajutor terapeutic.
Daca majoritatea oamenilor accepta sa se lase ajutata pentru probleme personale, sexuale sau relationale, ea ramane cel mai adesea singura in fata problemelor profesionale, ca si cum acestea ar fi din alta dimensiune.
Acest clivaj face ca in cabinetul terapeutului sa ajunga oameni care trag dupa ei probleme de acest gen de ani de zile.
Viata profesionala este facuta din aceleasi probleme ca si cele din celelalte sectoare ale vietii: aceleasi cauze produc aceleasi efecte; solutiile care merita cautate pentru o dimensiune a vietii, merita cautate si pentru cealalta.
Editare de Violeta Rusu
