Cum evitam dependenta de… munca

Provocatoare si interesanta sau obositoare, uneori, sursa de zile grozave, alteori, de stres cumplit, slujba este o parte esentiala a vietii. Ce putem face insa pentru a lua ce este mai bun din ea?

Munca i-a fost data lui Adam drept pe­deap­sa… Apostolul Pa­vel tuna si fulgera: „Cine nu munceste, sa nu manance!“. E greu de crezut ca un asemenea… approach ne trimite cu gandul la vreo placere personala legata de venitul la birou (sau pe santier, de ce nu?)… si totusi.

Meseria este o arena in care ducem zilnic unele dintre cele mai importante batalii: pentru bani, va­lorizare personala, autodepasire, integrare intr-un cerc social, cel al colegilor. Multi spun insa ca „slujba este un rau necesar“ si propozitia se confirma adesea, lasand mai mult loc insatisfactiei si frustrarii decat sentimentelor de im­plinire personala. Jobul este o provocare financiara si psihologica, ce ne pune – in plan public, paradoxal – fata in fata cu asteptarile, temerile si ne­vo­i­le noastre cele mai intime.

Si daca rolul celor opt ore (in medie) atarna atat de greu, cum sa nu existe, atunci, riscul aparitiei stresului in toate formele sale: de la relatii interumane dezastruoase, pana la rutina sau supra­incarcare (sau orice altceva ne vine in minte si ne da crampe musculare atunci cand ne gan­dim la serviciu…).

Psihologul Magda­lena Georgescu vorbeste despre fac­­torii stresanti care pot ruina pla­cerea propriei munci, elemente de mediu organizational mai ales: „Stilul de con­­­ducere: lipsa unor obiective clare, schimb sarac de informatii intre colegi sau la diverse niveluri ierarhice. Mai poate fi statutul neclar al angaja­tului, obiectivele contradictorii sau nerea­liste, responsabilitatea prea mare. Conflictele intre colegi sunt alta po­veste horror. si activitatea in sine poate fi un stres: sarcini monotone, repetitive, prea multa munca… Ca sa nu mai vorbim despre haosul programului: ore de lucru peste program, inflexibilitate, a­pa­ri­tia din senin a unor chestii noi de fa­cut…“

Fisa postului de… om

Nu doar firma e un ghem de nenorociri, totusi. Exista o multime de factori individuali care te pot face sa te simti nelalocul tau. Magdalena Georgescu vorbeste despre „diferente temperamentale, de personalitate, ce pot agrava sau diminua senzatia de disconfort produsa de stresul la locul de munca. Mai este stilul de viata, o varia­bila ce ne poate face sa fim mai rezistenti la stres sau nu, sa putem ignora presiunea sau, dimpotriva, sa o amplificam.“

Ce ar mai fi de luat in calcul atunci cand vorbim de subsemnatii? „Fondul psihic pe care apar problemele de la locul de munca este esential, pentru ca individul functioneaza ca un intreg, problemele din zone diferite ale vietii lui – extrem de importante pentru integritatea lui psihica (viata intima, suportul rela­tional, starea de sanatate proprie sau a unui membru al familiei) – toate acestea il pot afecta suficient de mult incat sa nu faca fata unor solicitari in plus“, detaliaza Magdalena Georgescu.

Dar sunt si variabile pozitive: „Apetitul pentru succes, de exem­plu, motivatia pentru munca, do­rin­ta de valorizare prin activitatea des­fasurata difera si ele de la o persoana la alta.“ si conduc spre atitudini diferite in fata frecusului zilnic.

Victime si orgolii la serviciu

Traim intr-o cultura care considera ca este normal ca timpul dedicat muncii sa fie pe primul loc, in ciuda discursurilor aburitoare despre importanta vietii personale…

In companiile mari, sarcinile angajatilor pot depasi cu mult timpul de lucru firesc. Adrian U., 30 de ani, este avocat cu greutate. Desi este pasionat de meseria lui, recunoaste ca a fost nevoit adesea sa isi continue mun­ca acasa, in week-end, sau in timpul serilor, mult dupa program.

Mariana R., 34 de ani, a lucrat pe postul de consilier bancar. Azi isi aminteste felul in care ei si colegilor le era adesea imposibil sa isi acorde un timp minim rezonabil, de ra­gaz: „Nu se pune pro­­blema ca as fi lucrat intr-o companie care nu tinea cont de drepturile elementare ale anga­jatilor; dimpotriva, oficial, se punea foarte mult accentul pe importanta nevoilor ficaruia dintre noi. Ni se predica mereu ca «se tine seama de micile probleme personale inerente».