Cum ne adaptam la noul loc de munca
Psihologul Magda Georgescu ofera cateva explicatii si idei pentru a ne clarifica impresiile (uneori amestecate) din primele zile.
Psychologies: Exista o atitudine corecta pentru primele zile la un nou loc de munca?
Magda Georgescu: Este bine sa stabilim un echilibru in ceea ce priveste activitatea, si relatiile interpersonale. Disimularea propriului stil de lucru sau de comunicare va duce la consecinte nedorite pe termen lung si la imposibilitatea de a ne stabili locul propriu.
Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le evitam?
E bine sa evitam sa cream o impresie falsa sau sa ne angajam ca putem face lucruri care depasesc competentele noastre profesionale. De asemenea, este de evitat o atitudine de superioritate, care ar putea conduce la conflicte, sau a uneia de inferioritate, care ar conduce la impresia ca esti slab pregatit profesional si, in consecinta, incompatibil cu postul.
E importanta prima impresie?
Foarte importanta. Ne ajuta sa ne orientam in stabilirea relatiilor interpersonale, ne ghideaza activitatea de comunicare, ne usureaza exprimarea acelor comportamente necesare unei bune adaptari. Ar trebui sa tinem cont si de faptul ca ne putem insela adoptand o atitudine prea laxa, ori prea rigida. E cazul sa ne schimbam parerile, cand devenim constienti ca ni le-am format intr-un anumit context, care poate fi perceput altfel in timpi diferiti.
Sunt oameni care se adapteaza mai greu sau mai usor?
O persoana matura emotional, stabila, cu o buna stima de sine, care va avea asteptari realiste de la noul loc de munca si care va face eforturi de integrare se va adapta mai usor decat o persoana inflexibila, rigida, cu o stima de sine prea ridicata sau prea scazuta, care nu poate face o analiza corecta a nevoilor sale personale si a modului in care le poate implini.
Ce facem daca nu ne place?
In primul rand, sa asteptam si sa vedem daca intr-adevar ne place sau nu. Ar fi bine daca, inainte de a ajunge la un job nou, am face o analiza serioasa a nevoilor personale, a motivatiei si aspiratiilor. Apoi sa vedem daca postul pe care il obtinem ne poate satisface nevoia de statut si implinire socio-profesionala.
Daca noul job nu este compatibil cu cerintele noastre, este bine sa cautam si sa gasim acea slujba care ne ofera satisfactii si posibilitatea de a lucra cu maxim de eficienta si, eventual, cu efort minim..