Cum să menții un echilibru sănătos între muncă și viața personală
Într-o lume dominată de agitație și presiune, echilibrul între viața personală și cea profesională pare a fi o provocare continuă pentru mulți dintre noi.
Pentru a dezvălui secretele acestui echilibru și pentru a oferi soluții practice, am avut ocazia să discut cu Claudiu Simion, coach experimentat și expert în domeniul dezvoltării personale. Claudiu a împărtășit din experiența sa vastă și a dezvăluit strategii eficiente pentru gestionarea timpului, a energiei și a stresului în contextul vieții cotidiene.
Care sunt semnele care indică dezechilibrul între viața personală și cea profesională, pe care le‑ai observat în experiența ta ca și coach?
De cele mai multe ori, semnele sunt evidente, atât timp cât ești atent la semnalele corpului tău și îți asculți activ vocea interioară, care poate să creeze un zgomot de fond constant în mintea ta.
Ce trebuie să înțelegem este că aceste semnale nu apar imediat. De obicei, sunt acumulări de experiențe nereușite, de planuri care nu au fost duse la îndeplinire, de relații tratate superficial. Fiecare dintre aceste elemente se acumulează ca piesele dintr-un joc de Tetris, iar atunci când ating limita superioară, îți transmit un semnal de alarmă.
Important este să nu ajungi la acel punct critic și să îți exersezi simțurile pentru a percepe micro-semnalele mult înainte de a deveni critice. Creează-ți obiceiul de a te asculta, mai ales dimineața și seara. Care este starea ta de spirit seara? Ești mulțumit de ce ai realizat în ziua și săptămâna respectivă, atât profesional cât și personal? Te face să zâmbești sau simți anxietate? Cum te simți dimineața la duș? Ești plin de energie, pregătit să începi ziua, sau preferi să te retragi într-un colț, sperând ca ziua să treacă repede?
Dacă semnalele pe care le primești nu sunt pozitive, este esențial să iei măsuri imediate.
Cum îi ajuți pe clienții tăi să identifice prioritățile și să stabilească limite clare între viața personală și cea profesională?
Răspunsul la această întrebare este similar cu cel pe care l-ai primi de la un psiholog… depinde! Este ceva foarte personal, un subiect despre care am scris și în ultima mea carte, Drăcușorul și Îngerașul – cei doi consilieri personali care ne ghidează viața.
Esențial nu este modul în care separi cele două aspecte ale vieții, ci elementele care te energizează cel mai mult ca individ, permițându-ți să-ți echilibrezi optim viața personală cu cea profesională. Am discutat cu mai mulți prieteni, antreprenori de succes, pentru a înțelege experiența lor. Unii dintre ei pot face o demarcație clară între viața profesională și cea personală, iar alții o văd ca pe ceva care se întrepătrunde continuu și nu pot, sau mai degrabă nu vor, să le separe.
Lucrul de acasă a intensificat această împletire și a făcut ca granița aceasta dintre profesional și personal să fie și mai estompată. De aceea, este și mai important să-ți planifici timpul cu rigurozitate și să-ți aloci segmente de timp atât pentru activități în plan personal cât și profesional, aliniat cu tipologia ta de personalitate.
Cu clienții mei, lucrez să-și descopere singuri calea care se armonizează cel mai bine cu tipologia lor de comportament și, de ce nu, cu cronotipologia, adică perioada zilei în care sunt cel mai eficienți. Adesea, suntem influențați de mediul înconjurător, de prieteni, colegi sau șefi și adoptăm comportamente care s-ar putea să nu ne corespundă în totalitate. Aici intervine puterea coachingului individualizat. Fiecare dintre noi este unic, iar o soluție universală aplicabilă tuturor nu există.
Citește articolul integral pe Revista Cariere