Dau diplomatia jos din cui la… job

Viata de birou poate deveni un teren pe care se poarta lupte pentru putere, deopotriva cu lupte pentru supravietuire. Sa stii sa iti impui punctul de vedere in mod diplomat, fara a jigni, ci a fi luat in seama si ascultat poate fi o provocare mai mare decat cea a unui fachir.

De multe ori m-am gandit ce bine ar fi sa existe manuale practice care ar putea sa ne ajute sa ne mentinem calmul, echilibrul, stapanirea de sine la birou si mai ales sa ne ajute sa comunicam eficient cu colegii si superiorii. Stiu, exista acest gen de tiparituri, dar eu ma gandesc la ceva care s-ar intitula diplomacy for dummies.

Stim cu totii ce avem de facut, fie ca am citit ghidurile respective sau nu, logica noastra isi urmeaza cursul clar si limpede. In situatiile reale insa, cumva, logica incepe sa „tuseasca“, noi ne fastacim, iar cuvintele fie ni se impiedica unele de altele, fie refuza sa se pronunte. Si tot cautam solutii ca sa ne revenim.

„Imi amintesc si acum unul dintre primele e-mail-uri trimise la firma in care abia ma angajasem, prin care ii rugam pe directorii de departamente sa imi comunice, constant, orice achizitie sau schimbare, pentru ca aceste lucruri pot fi transformate in stiri. Eu ma ocupam de partea de comunicare a firmei. Prin urmare, ii rugam sa nu neglijeze niciun aspect, oricat de neimportat, pentru ca orice informatie era binevenita.

Ma gandeam, in prostia mea, ca-s importante si maruntisurile, chiar daca ar fi tentati sa le ignore ca posibile comunicate in presa. Rezultatul? O doamna directoare care m-a chemat in birou si a urlat la mine cum imi permit sa o acuz de «neglijenta»?! Am decis atunci ca e mai bine sa tac si am asigurat-o ca nu aceasta mi-a fost intentia. M-a marcat episodul, dar m-am abtinut de la o confruntare“, ne povesteste Dana, 28 de ani.

Uneori, suntem blocati de reactiile neasteptate ale celor din jur. Fara motiv, fara o baza reala, acestea, de multe ori, tin de celalalt si de istoria lui personala, nicidecum de noi si actiunile noastre. Ar fi frumos ca oamenii sa isi lase bagajul de probleme personale la intrarea in birou, asa cum ar fi frumos sa isi lase problemele de la munca la usa casei. Cum acest lucru nu se intampla, este bine sa nu preluam astfel de momente, ca sa nu le lasam sa ne marcheze.

Intrebarea esentiala este: va mai fi semnificativa pentru mine aceasta problema peste un an? Daca raspunsul este „nu“, incercam sa numaram pana la zece, iesim la aer cateva minute, ne sunam partenerul sau… pisica – daca nu avem unul – si revenim cu forte noi. Stresul este cel mai mare inamic. Iar acumularea de asemenea probleme creste stresul si scade randamentul. Dana a recunoscut ca, in ziua respectiva, nu a mai avut chef de nimic.

Psihoterapeutul Gabriel Cicu explica: „Bineinteles ca la birou trebuie sa exist ca persoana! Iar pentru a-mi pastra pozitia si stima de sine, sunt necesare anumite elemente. As nota conceptul de asertivitate. Asta presupune un soi de agresivitate, dar care nu este indreptata catre o persoana. Dar, pentru a putea fi asertiv, sunt necesare cateva conditii: sa-mi cunosc valoarea, sa-mi apreciez valoarea, sa-mi cunosc drepturile si responsabilitatile, sa am asteptari realiste, sa fiu profesionist, sa fiu responsabil – si as putea continua…“.

Nu ma place, pur si simplu!

Afinitatile fata de anumite persoane sunt inerente, chiar si la locul de munca, la fel cum sunt si antipatiile. Se poate intampla ca anumite persoane sa nu ne fie pe plac, iar lucrul acesta sa depinda fie, pur si simplu, de felul lor de a fi, de asemanarea cu un alt nesuferit din viata noastra (poate chiar si fizica) sau, mai adaptat situatiei, de incompetenta lor.

Daca uneori poate fi greu sa iti sustii un punct de vedere si sa iti argumentezi opiniile diferite fie in fata colegilor, fie a sefilor, cum sa faci observatie pe un ton delicat? „Matei ne exaspera pe toti. Daca era o singura persoana in echipa pe care nu ne puteam baza, el era. Or, intr-o echipa de vanzari, cand fiecare dintre noi trebuie sa ajunga la anumiti clienti, mereu pierdeam contracte din cauza lui. Noi, ca echipa, nu aratam prea bine, fiind trasi in jos de lipsa lui de interes si de implicare. Era laudaros si cam lenes din fire. Mai avea si tot soiul de indicatii sa ne dea.

Pana la urma, am convenit cu colegii mei sa ii explicam intr-o sedinta ca avem nevoie de sprijin, nu de piedici. Am incercat sa nu para ca ne-am coalizat impotriva lui si sa nu se simta o victima. In timp, ii mai facuseram observatii, dar acum am comunicat deschis, cu toata lumea de fata. Si-a dat demisia in scurt timp, pentru ca «il invidiam si aveam ceva personal cu el». Asta ne-a comunicat“, relateaza Alex, area sales manager.

Psihoterapeutul Gabriel Cicu afirma: „Conceptul de «compromis», dupa parerea mea, are o faima foarte proasta in societatea noastra. Nu imi este clar cum s-a ajuns aici, dar se aude foarte des «eu nu fac compromisuri», «daca ai principii, nu faci compromisuri», «dar ce crezi, ca eu sunt din aia care fac compromisuri?!», «sa faci compromisuri e semn de slabiciune» si asa mai departe. Cred ca a face un compromis denota multa forta interioara, multa intelepciune. Presupune constiinta valorii de sine si cunoasterea elementelor la care poti renunta intr-o negociere, astfel incat sa ramai impacat si nu frustrat. Intotdeauna putem renunta la anumite lucruri pentru a dobandi altele – mai mult, este chiar intelept…“

Cele mai neplacute sunt situatiile in care parca nimic din ceea ce facem nu este bine. Oricat de mult ne-am stradui si oricate eforturi am face, nu suntem pe plac cuiva, care, in cel mai rau caz, ne este sef. Cu un superior este bine sa incercam sa negociem aceasta antipatie cu cat mai mult tact. Fie putem evita anumite imprejurari, fie incercam treptat sa ii intram in gratii, ca sa nu mai fim perceputi ca „Bau-Bau naspa“.

Pana la urma, chiar si astfel de situatii se remediaza, daca activitatea noastra este una competenta iar conduita e una profesionista. Seful, asa antipatic cum ii suntem, va dori in echipa oameni valorosi, iar, in timp, isi va schimba perceptia despre noi. Pur si simplu, trebuie sa ne castigam pozitia. Daca omul este absurd, putem incerca sa mediem situatia cu un superior al lui, iar daca acesta nu exista, increderea in fortele proprii, echilibrul interior si rezistenta la stres ne sunt aliati.

Respira adanc…

„Eram furioasa si foarte dezamagita de incorectitudinea sefei mele. Prima data cand m-a criticat in cel mai urat mod, in fata tuturor, pe seama unei greseli banale, am ripostat si mi-am sustinut punctul de vedere, lucru care a inversunat-o. Ulterior, am zis sa fiu diplomata, sa las de la mine si sa imi vad de treaba. Insa a venit si momentul in care si-a asumat meritele pentru munca mea, lucru pe care nu l-am rabdat. I-am spus in fata tuturor ca ideile imi apartin, i-am reprosat lipsa de corectitudine si comportamentul infatuat fata de noi, in general. Mi-am dat demisia, intrucat nu era un loc in care sa ma formez sau sa progresez“, ne povesteste Sonia, 32 de ani.

Cazuri fericite

Asa cum exista intotdeauna situatii neplacute cu care ne confruntam, exista si situatiile pozitive, constructive, din care avem de invatat. Acestea sunt create din dorinta de a ne dezvolta ca persoane, de a invata din experienta si de la cei din jur. Daca la primele locuri de munca suntem mai temperamentali si bulversati de anumite situatii, in timp, acestea pot deveni parte din „flora si fauna“ biroului.

Psihoterapeutul Gabriel Cicu crede ca „un element important este sa plecam de la o atmosfera mai pozitiva (desi a ajuns un concept cliseistic si, astfel, devalorizat) si anume ca serviciul nu este un teren de razboi, ci un loc in care ar trebui sa ne putem manifesta aptitudinile si cunostintele. Acest lucru inseamna ca, daca suntem profesionisti si responsabili, ar trebui sa fie suficient pentru a genera respect si incredere“.

„Sunt destul de sensibila ca fire si nu stiu foarte bine sa imi sustin punctul de vedere. De cele mai multe ori, ajungeam sa ma incarc cu situatiile negative de la locul de munca. Acum, dupa cel putin zece ani de cand lucrez, m-am obisnuit sa fiu mai sigura pe mine si sa iau anumite lucruri ca atare. Am avut insa parte de un sef extraordinar, cu cativa ani in urma, care m-a invatat sa relationez cu oamenii, nu cu functiile, si sa nu ma incarc cu mai multe probleme decat este cazul. Treptat, am ajuns la vorbele lui si in prezent nu ma mai stresez atat de tare“, marturiseste Livia, 35 de ani, arhitecta. E simplu? Nu, si cere timp.

Un alt exemplu fericit este cel al colectivelor in care iti gasesti locul, in care te simti bine intrucat colegii iti devin prieteni. Atunci reusesti sa comunici mai simplu, sa existe intelegere si spirit de echipa. Indiferent de ciocnirile care pot sa apara, acestea vin impreuna cu dorinta de a le rezolva, de a depasi momentul.

„Suntem aceeasi echipa redactionala de patru ani deja. Ne cunoastem foarte bine si ne stim punctele slabe si punctele forte, temperamentele si stilul de abordare. Recunosc, ne-am format in timp, dupa ce fiecare a reusit sa isi gaseasca locul si impreuna sa functionam productiv, completandu-ne reciproc. Si acum ne mai certam, dar niciunul dintre noi nu ramane afectat de ceea ce s-a intamplat, si punctul de vedere al fiecaruia este ascultat“, ne relateaza Diana, tehnoredactor.

Prin urmare, ghidul despre care vorbeam la inceputul articolului tine, probabil, de firea fiecaruia si de modul in care isi gaseste confortul in anumite situatii. Este important sa ramai fidel convingerilor tale, dar si sa stii sa cedezi, atunci cand situatia o cere.