De ce atât de puține femei reușesc să răzbească în Olimpul leadershipului
Abilitățile, aptitudinile, nivelul de pregătire, experiența sunt principalii factori care conturează harta profesională și asigură capacitatea de a excela într-o profesie sau alta. Cu toate acestea, există încă stereotipuri care sugerează că anumite cariere sunt mai potrivite pentru femei, altele pentru bărbați. Și, în ciuda eforturilor depuse pentru a asigura oportunități egale, discrepanțele de gen persistă și se regăsesc la toate nivelurile unei organizații.
Studiile din domeniul neuroștiințelor arată însă că există diferențe fine în modul în care bărbații și femeile pot procesa și răspunde la diferite provocări și oportunități în mediul de lucru. De asemenea, există studii sociologice care indică faptul că femeile se confruntă uneori cu presiuni suplimentare pentru a-și gestiona responsabilitățile profesionale și personale.
Cât din toate acestea reprezintă rezultatul unor construcții sociale ori mituri și cât diferențe reale, biologice sau psihologice?
Răspunde Dragoș Cîrneci în secțiunea Q&A a Cover-Story-ului ediției nr. 288 a Revistei CARIERE.
Dragoș Cîrneci este doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe și aplicațiile acesteia în sănătate și afaceri. Este, de asemenea, conferențiar universitar doctor la Universitatea Spiru Haret și cadru asociat la Universitatea din București, dar și autorul mai multor volume, dintre care menționez: “Creierul de Homo Sapiens – ghid de utilizare”, ”Demascarea secolului: Ce face din noi creierul. Introducere în neuroștiințele dezvoltării” și ”Stresul din mintea noastră și războiul din lumea celulelor”.
Există în mentalul colectiv anumite percepții că unele profesii sunt mai potrivite pentru femei, în timp ce altele sunt considerate mai adecvate pentru bărbați. Din perspectiva neuroștiințelor, există confirmări ale adecvării profesionale în funcție de gen?
Și da, și nu. De exemplu, dacă o anumită profesie presupune să ai mai multă empatie, sunt mai preferate femeile. Și pe bună dreptate, pentru că sunt mai empatice decât bărbații, sensibile la emoții, mai conformiste. Bărbații ar duce mai degrabă conflicte într-un astfel de job. Categoric, când e vorba de îngrijit copii, femeile sunt mai degrabă programate să fie atente la nevoile celor mici.
Bărbații, exact ca masculii multor specii, nu prea sunt empatici cu cei mici. Până nu devin ei părinți, rareori arată empatie față de stresul unui copil. De regulă, dacă sunt undeva în oraș, în magazin (să spunem) și aud un copil plângând, se enervează. Nu au empatie până nu ajung să aibă ei propriul copil. Abia atunci devin empatici și chiar se îngrijorează, se întreabă ce a pățit copilul acela de plânge. Pentru că se văd în postura de tată. În creierul unui bărbat apar modificări după ce ajunge să aibă un copil. Dar până nu ajunge în postura asta, el nu este programat să fie empatic cu copiii. Și automat meseriile care presupun să răspunzi la diferite situații de disconfort ale copiilor nu-i sunt favorabile unui bărbat, dacă nu are deja la rândul lui copii.
Sunt și chestii mai frivole. De exemplu, dacă sunt profesii în care se cere doar vocea – anunțuri sonore la metrou, în magazin, roboții care răspund la telefon – apăsați tasta 1 etc. De cele mai multe ori se aude o voce de femeie, pentru că publicul percepe ca fiind mai puțin deranjantă o voce de femeie decât o voce de bărbat (fiind mai agresivă se simt mai deranjați). Poate fi și o percepție culturală, dar diferența aceasta de percepție există și angajatorii țin cont ea – vă dați seama, să auzi o voce de bărbat care te tot amână – toți operatorii noștri sunt ocupați – râde. Te-ar enerva și mai mult.
Citește articolul integral pe Revista Cariere
Autor Cati Lupașcu
