De ce refuzăm șansele primite în carieră?

Întâlnesc mulți oameni care primesc șanse generoase în carieră, pe care le refuză pentru că li se par ”prea generoase pentru ei”. Sunt șanse reale, potrivite pentru ei, care nu presupun să se mute pe alt continent sau ceva la fel de radical. Ei înșiși recunosc faptul că ”sunt numai bune pentru ei” ofertele primite și ”într-o lume ideală” le-ar accepta.

Și totuși le refuză.

Când facem de schimbări majore în carieră – pe care ni le dorim și pe care le inițiem – există cinci condiții majore ca să reușim:

1. Claritate cu privire la ce ne dorim, de ce facem acea schimbare și pașii de urmat
2. Încredere în noi că avem suficiente calități (resurse interioare) să trecem prin acea schimbare
3. Curaj să facem schimbarea
4. Consecvență pentru a face pașii necesari și pentru a face față dificultăților
5. Un fundament curat, fiind cât mai conștienți de modul în care mintea ne poate juca feste în perioade dificile – credințe limitative, prejudecăți, valuri de anxietate etc.

Când schimbările vin peste noi – fie că sunt negative (pierderea locului de muncă) sau pozitive (o șansă neașteptată), toate aceste 5 elemente joacă în mod egal un rol semnificativ și ne blochează:

1. Lipsa de claritate privind identitatea noastră profesională, obiectivele pe termen mediu și lung – Cine suntem noi? Ce vrem noi? De ce?
2. Lipsa de încredere că vom face față
3. Lipsa de curaj să acționăm, să facem ce știm că e nevoie.
4. Lipsa de consecvență față de noi înșine și obiectivele pe care le avem
5. Lipsa unui fundament curat, eliberat de convingerile care ne țin pe loc.

De fapt, se trezesc fantomele tuturor schimbărilor din trecut, când ne-a fost greu, iar azi refuzăm (!) să mai trecem din nou prin momente dificile. În acel moment activăm 6. auto-sabotarea – dușmanul ascuns al schimbărilor în carieră și în întreaga noastră viață.

Refuzăm șansele pentru că nu credem că merităm să ne fie bine, dar deghizăm refuzul în neputință, frică, amânare, greșeli copilărești pe care le facem deși suntem suficient de competenți profesional, încăpățânare, certuri, drame iscate din nimic etc.

Ipoteza unei ”limite superioare”, concept dezvoltat de Guy Hendricks (n. sursa la finalul articolului), poate fi cauza blocajelor cu care ne confruntăm.

Hendrix consideră că avem o toleranță limitată pentru a ne simți bine și pentru a trăi în acord cu întregul nostru potențial. Avem o „setare internă ca un termostat” pentru cât de mult succes profesional sau financiar putem accepta în viața noastră. Când depășim această setare, ne sabotăm (atingem limita superioară).

Blocajele și mecanismele de auto-sabotare se suprapun foarte bine pe cele mai frecvente dificultăți pe care le întâmpină cei care trec prin schimbări în carieră – de la încercarea de a găsi un job mai bun, la acceptarea unor oferte neașteptate până la decizia de a schimba complet cariera și a-și urma pasiunile. Chiar și cei care aleg asumat și plini de entuziasm schimbarea se confruntă cu forme de auto-sabotaj.

Indiferent că acceptăm sau nu argumentele lui Hendrix, ipotezele sale merită măcar explorate cu o minte deschisă și alături de un specialist în schimbări în carieră.

Cum arată blocajele care ne țin departe de potențialul nostru?

În cartea sa, Hendrix enumeră câteva ipoteze:

• Sentimentul că este ceva în neregulă cu tine: Nu ar trebui să fiu atât de fericit(ă), pentru că sunt defect(ă)… nu merit.
• Lipsa de loialitate și Frica de Abandon: Dacă reușesc, voi fi lipsit(ă) de loialitate față de cei din jurul meu, voi lăsa în urmă anumiți oameni. Eu cu atât sunt obișnuit (ă), dacă accept o schimbare radicală risc inclusiv să fiu abandonat.
• Frica de a Eclipsa: Nu pot străluci prea tare, altfel îi voi face pe alții să se simtă prost sau să arate prost; e mai bine să fiu umil(ă).
• Mai mult succes înseamnă o povară mai mare pentru ceilalți și chiar pentru mine.

La prima vedere, par greu de acceptat, dar sunt reale și se văd tocmai în cazul schimbărilor care ne testează limitele.

Cel mai des le vedem la ceilalți și ne întrebăm:

• De ce oare nu avansează în direcția pe care și-o dorește, doar are (în ochii noștri) tot ce-i trebuie?
• De ce se împiedică de aceste detalii (oricare ar fi ele)?
• De ce se încăpățânează? De ce caută nod în papură?
• De ce nu face următorul pas?
• De ce nu cere ajutor? De ce refuză ajutorul?

Luate separat, toate aceste întrebări pot primi răspunsuri tare convingătoare. Pentru cei în cauză sunt adevăruri absolute, pentru cei din jur sunt doar explicații posibile sau nimic mai mult decât pretexte.

Adevărul este că, atunci când avem în față o schimbare mare în carieră – impusă, oferită sau aleasă – este util să căutăm o imagine de ansamblu ”din avion” și ”out of the box”, pe care NU avem cum să o vedem singuri.

Ea se vede adesea foarte clar din afară, în modurile în care ne auto-sabotăm decenii la rând în viața de zi cu zi sau în momente cruciale.

• Care a fost ultima șansă pe care ai ratat-o?
• Ce s-a întâmplat?
• Ce te-a oprit?
• Cât de des te comporți la fel?
• Ce spune asta despre modul în care îți pui piedică singur(ă)?

Frica de eșec NU este o explicație bună pentru că nu duce nicăieri. Decretam că ne este frică și încremenim în proiect. Singurul mod de a avansa este să trecem dincolo de explicații banale, pe care ni le vindem pentru că nu este deloc confortabil să scormonim unde doare.

Culmea! Și asta e tot o prejudecată. Poate fi mult mai simplu, clar, poate să curgă ușor, cu un partener de gândire care a trecut prin asta.

Sursa: The Big Leap. Conquer Your Hidden Fear and Take Life to the Next Level, PhD Gay Hendricks, Ed. HarperCollins, 2010.