Now Reading
DENT ESTET și MedLife, bilanț la 7 ani de leadership și dezvoltare sustenabilă în România

DENT ESTET și MedLife, bilanț la 7 ani de leadership și dezvoltare sustenabilă în România

Revista Psychologies
dent-estet-și-medlife-bilanț-la-7-ani-de-leadership-și-dezvoltare-sustenabilă-în-românia

Lider consacrat pe piața serviciilor stomatologice, cu investiții de peste 12 milioane de euro în îmbunătățirea infrastructurii medicale în ultimii șapte ani, grupul DENT ESTET aniversează în luna iulie 2023, 7 ani de la primul parteneriat care a pus bazele dezvoltării sistemului de sănătate orală din România.

Promotor al excelenței în medicina dentară din România, DENT ESTET s-a alăturat în iulie 2016 grupului MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din țară, care a avut ca obiectiv prioritizarea cerințelor de sănătate orală ale românilor, prin acces la expertiză medicală de top, tehnologii digitale premium și tratamente cu impact real asupra sănătății generale.

Printr-un plan susținut de dezvoltare organică și o campanie accelerată de achiziții, cele două grupuri de companii medicale, lideri pe segmentele de piață pe care activează, MedLife și DENT ESTET, au creat un model de business sustenabil și replicabil, devenind o sursă de inspirație incontestabilă pe piața de stomatologie din România.

7 ani de leadership și evoluție sustenabilă

Portofoliul DENT ESTET a crescut de la 7 clinici, în 2016, la 18 clinici în 2023, atât prin investiții de tip greenfield, cât și achiziții. Urmând modelul MedLife, grupul fondat de Dr. Oana Taban a încheiat în ultimii ani o serie de parteneriate strategice cu alți jucători de top din piață, extinzându-și activitatea în Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, dar și București (DentaLife). DENT ESTET este prezent în 9 mari orașe din România: București (8 clinici), Timișoara (2), Sibiu (2), Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Ploiești, Craiova, Arad. De asemenea, numărul uniturilor dentare a crescut de la 40 la 110.

Expansiunea continuă la nivel național a fost susținută de creșterea numărului de pacienți unici cu 147% față de 2016, dar și a numărului de vizite, cu 164%. Datorită culturii de sharing și mentorat practicate de 24 de ani, echipa medicală s-a mărit semnificativ, de la 73 de medici stomatologi în 2016, la 185 în prezent.

În plus, au fost create și dezvoltate de la an la an 7 Divizii de excelență medicală în stomatologia românească – DE Implant Division, Aesthetic Division, Ortho DE Digital Team, DE Laser Division, DE Periodontics Team, DE Endodontics Team și DE Prevention&Prophylaxis Division, dar și laboratorul de tehnică dentară digitală ASPEN, care a jucat un rol determinat în creșterea segmentului de Estetică și Protetică dentară Premium din cadrul grupului.

DENT ESTET – de 4 ani pe HARTA IMPLANTOLOGIEI MONDIALE prin debutul colaborării cu prof. dr. Paulo Maló

În 2019, prestigiul echipei medicale DENT ESTET a atras atenția prof. dr. Paulo Maló, personalitate marcantă a implantologiei mondiale, care a influențat major medicina dentară modernă prin tehnicile și soluțiilor create, printre care cel mai cunoscut este conceptul All-on-4®. DENT ESTET a fost singura clinică din cele șapte vizitate de reprezentanții companiei elvețiene Nobel Biocare™ și echipa prof. dr. Paulo Maló care a îndeplinit criteriile impuse, iar specialiștii din cadrul diviziei de excelență DE Implant Division au beneficiat astfel de mentoratul renumitului implantolog, a cărui activitate a ajutat medici stomatologi din întreaga lume să trateze cu succes cele mai complexe cazuri de edentație totală.

În România, numărul persoanelor care se confruntă cu cazuri complexe de distrucție osoasă severă este din ce în ce mai mare, comparativ cu alte țări din Europa. Grație sistemului de implanturi All-on-4®, pacienții DENT ESTET primesc șansa la o viață normală, echipa DE Implant Division devenind, sub coordonarea prof. dr. Paulo Maló, alegerea numărul 1 în terapia restaurativă cu implanturi dentare.

Dorința de a oferi excelență în actul medical, de a educa pacientul român în ceea ce privește importanța sănătății orale și investiția în formarea generațiilor viitoare de medici stomatologi sunt valori care ne-au ghidat activitatea. În cei 7 ani alături de MedLife am reușit să creăm un sistem integrat de servicii medicale pentru excelență în sănătatea orală, dar și să investim în educație de calitate pentru viitoarele generații de medici stomatologi sau manageri de clinici. Mulțumim pacienților pentru încrederea pe care ne-o acordă de 24 de ani și promitem că vom continua să oferim același nivel de excelență în toate clinicile noastre, prezente și viitoare.”, a declarat dr. Oana Taban, CEO și Fondator DENT ESTET.

Impact prin implicare socială, educație și responsabilitate față de comunitate

Integrarea sustenabilității în activitatea grupului a reprezentat o prioritate încă de la început. Clinicile DENT ESTET și DENT ESTET 4 KIDS și-au asumat angajamentul de a avea un impact real și pozitiv în societate, prin furnizarea de servicii medicale de calitate, dar și prin acțiuni care vin în sprijinul comunităților defavorizate.

Grație unui parteneriat solid care leagă echipa DENT ESTET și organizația Salvați Copiii România încă din 2006, peste 2.000 de copii din comunități vulnerabile au avut acces la servicii stomatologice premium. În plus, prin participarea periodică la evenimentul caritabil „Festivalul Brazilor de Crăciun”, DENT ESTET a contribuit la strângerea de fonduri pentru crearea de programe educaționale care garantează accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile.

În toți acești ani, numărul partenerilor sociali a crescut, grupul devenind membru al comunităților create în jurul Fundaţiei „Heart of Hope”, Asociației „Creștem Mari” și Asociației Magic. De doi ani, DENT ESTET este alături de Asociația Magic, care luptă să asigure o viață normală copiilor bolnavi de cancer și familiilor acestora. Prin aplicația MagicHELP, medicii DENT ESTET 4 KIDS din București, Sibiu, Timișoara și Ploiești oferă servicii gratuite constând în consultații de specialitate, tratamente de profilaxie, endodontice, parodontale și ortodontice.

Investiția în educație și formarea medicilor stomatologi reprezintă un alt element diferențiator pentru grupul fondat de Dr. Oana Taban. Unul dintre proiectele de referință în acest sens este laboratorul DENT ESTET din cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMFST Tg. Mureș, inaugurat în 2021, de care beneficiază anual peste 1500 de studenți și cursanți. La invitația rectorului UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei, proiectul a fost realizat de tânăra arhitectă Ada Tache, cu sprijinul celebrului designer american Karim Rashid, valoarea totală a investiției fiind de peste 80.000 de euro.

Anul acesta, Asociația Dental Office Managers (ADOM), lider educațional în businessul medical, a aniversat 10 ani de activitate, timp în care a dezvoltat o comunitate de peste 1800 membri care activează în sute de cabinete și clinici stomatologice din întreaga țară. Introduse în premieră pe piața din România de DENT ESTET, în 2013, programele ADOM reprezintă un punct de referință pentru medicii proprietari, dar și pentru echipele din clinicile stomatologice care vor să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele atât medicale, cât și de management.

În egală măsură, DentEstet este un susținător activ al demersurilor sociale susținute de grupul mamă. Spre exemplu anul trecut, DENT ESTET s-a alăturat echipei MedLife pentru a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina, prin oferirea de asistență medicală stomatologică de urgență, strângerea de donații, dar și prin implicarea în asigurarea unor locuri de muncă persoanelor nevoite să fugă din calea războiului.

Previziuni pentru 2024: Digitalizare și consolidare

În calitate de lider, DENT ESTET și-a asumat misiunea de pionerat în stomatologia digitală, aducând în România cele mai noi tehnologii digitale din medicina dentară. În prezent, DENT ESTET este cel mai mare partener european al companiei franceze MODJAW, care a pus bazele unei tehnologii revoluționare de scanare digitală, cu beneficii majore atât pentru pacient, cât și pentru medicii stomatologi. De asemenea, în urma investițiilor realizate în stomatologia laser, echipa de specialiști din cadrul DE Laser Division are la dispoziție 20 de lasere stomatologice de înaltă performanță, distribuite în toate unitățile grupului, pentru ca pacienții să beneficieze de avantajele oferite de acestea indiferent de zona în care se află.

„Principii solide, precum respectul și empatia față de pacient, investiția în servicii medicale premium și determinarea în aplicarea strategiei de dezvoltare au stat la baza evoluției diviziei de stomatologie a MedLife în toți acești ani. În perioada următoare, ne vom concentra pe consolidarea sistemului integrat pe care l-am creat, prin investiții în digitalizarea tuturor clinicilor aflate în portofoliu, extinderea activității în zona Moldovei, dar și prin dezvoltarea pe segmentul corporate. Obiectivul nostru comun este îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri, astfel că vom continua să investim în consolidarea ecosistemului medical național pe care l-am creat în cei 27 ani de prezență pe piața serviciilor medicale private din România”, a declarat Dorin Preda, director executiv MedLife.

Încă din 2022, cei doi parteneri au dezvoltat o formulă integrată prin care să răspundă cerințelor actuale ale companiilor privind sănătatea orală a angajaților, prin pachete de servicii dentare oferite de DENT ESTET ca parte a pachetelor de beneficii extra-salariale oferite de companii salariaților.

Alături de MedLife, DENT ESTET continuă să se dezvolte organic în acord cu valorile comune și să prioritizeze cerințele de sănătate dentară ale românilor, prin soluții de tratament personalizate pe categorii de vârstă. Determinarea de a oferi acces la cele mai avansate tehnologii și metode de tratament pentru cazurile complexe, continuă să fie promisiunea DENT ESTET pentru pacienți în toate cele 18 clinici din țară.

***

Despre DENT ESTET

Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999, iar în prezent este lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 24 de ani de existență, a dezvoltat o comunitate de peste 500 de membri implicați, dintre care 185 de medici care își desfășoară activitatea exclusiv în cadrul clinicilor DENT ESTET.

În prezent, grupul deține 18 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova și Arad, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 7 divizii de excelență unice în România (DE Implant Division, Aesthetic Division, Ortho DE Digital Team, DE Laser Division, DE Periodontics Team, DE Endodontics Team, DE Prevention&Prophylaxis Division), primul laborator de tehnică dentară digitală – Aspen. DENT ESTET oferă o experiență integrată atât prin cele 10 studiouri foto digitale – Future Smile Studio cât și prin cele 10 centre de imagistică și radiologie complet digitalizate, care includ aparate de tomografie computerizată (CBCT). Toate acestea reunesc un număr de 110 unit-uri echipate la standarde hi-tech, care includ 9 săli de chirurgie complet utilate pentru intervenții realizate sub supraveghere medic specialist ATI.

Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.

Clinicile DENT ESTET sunt aliniate la standardele internaționale în domeniul stomatologiei, prin acreditările primite de la numeroase instituții mondiale, dintre care menționăm International Team for Implantology, Digital Dentistry Society, Leading Implant Centers, The European Federation of Periodontology, World Federation of Orthodontists, American Academy of Cosmetic Dentistry. Suntem primii care am implementat în România Certificatul de Asumare a Calității, în beneficiul pacienților noștri.

Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, o companie românească cu tradiție, care a ales să investească în alte proiecte românești cu impact asupra comunităților locale.

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum 27 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management, a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider detașat în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continua să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Crează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top