Dezbatere: concediere si somaj, ce este de facut?

Angajatul concediat nu este un numar, ci o fiinta umana. Se repeta adeseori. Dar foarte concret, nu se face aproape nimic pentru a i se lua in calcul nevoile: nevoia de dialog, nevoia de acompaniament, nevoia de socializare… Cine ar trebui si cum sa palieze aceste nevoi?

R. C.: Cred ca toate partile implicate in acest proces ar trebui sa faca ceva in aceasta directie. Iar statul ar trebui sa gestioneze acest proces, sa se asigure ca el functioneaza. Pentru a face asta insa, e important sa schimbi optica sistemului. E important sa muti accentul de pe profit, pe profit si social.

Ambele aspecte – profitul si socialul – sunt importante si ar merita sa mearga mana in mana. Statul oricum face asta in prezent: colecteaza taxe si impozite si directioneaza o parte dintre ele catre cazuri sociale (sau ne-a dat noua, oamenilor si companiilor, mandat sa facem asta in locul lui prin directionarea unei parti din impozitul datorat). Doar ca acest proces merita sa fie facut cu mai multa viziune, tinand cont de vremurile in care se aplica.

D. B.: Dar, indiferent de forma de concediere, principiul psihologic fundamental intr-o astfel de situatie este ca orice angajat care urmeaza sa fie concediat sa se astepte la asta. Adica, concedierea sa fie previzibila, asteptata.

Asta inseamna ca angajatorul sa se gandeasca la nevoile si sentimentele celui ce urmeaza a fi concediat, sa-si dezvolte o procedura de resurse umane cu privire la procesele de iesire din companie.

In plan concret, concedierea ar trebui sa integreze nevoile individuale, sa fie realizata in timp (ar fi ideal sa fie planificata cu trei sau sase luni inainte). Imbucurator este faptul ca multe companii multinationale au aderat deja la aceste bune practici.

Statele europene au legi diferite pentru aceste situatii. Unele protejeaza si compenseaza, mergand uneori pana la a angaja serviciile unui psiholog, asemeni Frantei, altele nu fac nimic. Polonia si Italia, de exemplu, nu au masuri de acest gen. In schimb, procentul de europeni dati afara este in crestere si devine permanent. Uniform. Fara frontiere. Deci vorbim de o politica europeana comuna?

R. C.: In conditiile in care insasi existenta Uniunii Europene este pusa sub semnul intrebarii, cine sa se mai ocupe de inca o reglementare?! Cred ca ar fi de preferat exemplul statelor care au angajat echipe private de experti care sa creeze sisstat.

In acest caz, cumva, statul a acceptat ca altii pot face lucruri mai bune. Aceste echipe au studiat sistemele din alte tari si au selectat ceea ce se potriveste tarilor respective.

D. B.: Daca tinem cont de limitele capitalismului, fiecare dintre noi are datoria de a preintampina astfel de situatii sau de a se pregati pentru depasirea lor. Cum? Cred cu tarie ca singura solutie pragmatica este autoeducarea, perfectionarea continua si planificarea atenta si activa a propriei cariere.

Din pacate, nu exista solutii miraculoase. UE cauta sa promoveze in toate statele membre valorile si principiile dezvoltarii durabile. Iar cand vorbim de dezvoltarea durabila, avem de-a face cu urmatoarele patru fatete: durabilitatea dezvoltarii economice, durabilitatea dezvoltarii sociale, durabilitatea mediului natural (ecologica) si durabilitatea diversitatii culturale.

Promovarea dezvoltarii durabile la nivelul Uniunii Europene ar putea asigura construirea politicilor comune pentru a reglementa si piata muncii, atat de pestrita in acest moment. Dar cred ca si la nivel individual avem responsabilitatea noastra.

Cred ca alaturi de aceste patru fatete ale durabilitatii ar trebui sa fie inclusa si durabilitatea dezvoltarii personale si profesionale. In fapt, durabilitatea individuala e o expresie a soliditatii sociale si economice, culturale, ecologice.

Respectul de sine, demnitatea umana, libertatea, responsabilitatea fata de viitor etc. reprezinta caracteristici manifeste ale dezvoltarii personale durabile.

In fine, depresia pare cel mai mare pericol in viata unui asemenea specimen: angajat loial, bun, cu capacitati deosebite, care este dat afara pentru ca… fara motiv. Cum paliem?

R. C.: Solutii sunt. Una dintre ele este sistemul de outplacement, in care compania care a concediat oameni apeleaza la companii specializate in training, consiliere, coaching etc. pentru a oferi sprijin oamenilor, sa isi gaseasca de lucru. Aceste companii specializate nu cauta de lucru oamenilor, ci le ofera suport in acest sens.

Acesta e un proces destul de bine dezvoltat in unele tari.O alta solutie este cea furnizata de unele ONG-uri care deruleaza programe de pregatire pentru persoanele aflate in somaj.

Programele ii sprijina pe oameni sa isi gaseasca un nou loc de munca (ii invata cum sa-si faca CV-ul, cum sa se prezinte la interviu, cum si unde sa caute anunturi de recrutare etc.) sau sa isi deschida o afacere. Si o a treia solutie este ca persoana concediata sa se intereseze de astfel de programe, sa ceara ajutor si sa accepte ajutor.

Uneori, aici este cea mai mare provocare. Cine este mai bine pregatit sa incaseze socul, autoprotejat, in mod normal, in fata unei asemenea situatii? Angajatul cu studii superioare, cu multe asteptari, in general, sau angajatul care nu asteapta nimic extraordinar pentru ca stie ca studiile facute nu i-au permis acest lucru?

Oamenii care au mai putine asteptari traiesc, in general, viata mult mai plin decat cei care au multe asteptari. Tocmai pentru ca iau viata asa cum este, nu cum ar vrea sau le-ar placea sa fie. Iar a avea sau nu asteptari nu tine de studii, ci de atitudinea pe care o ai in viata.

Oamenii care nu au asteptari, se „scutura“ mai repede, in sensul ca trec mai rapid prin reflectie si analiza si ajung intr-un timp mai scurt la actiune. Sunt, cumva, constienti ca viata merge inainte. Invata ce au de invatat din experienta si intra in alta experienta.

D. B.: Pana la urma, depresia poate fi vazuta ca o stare ce are un rol adaptativ foarte important. Depresia, la fel ca si situatia de criza, este o stare iminenta si fireasca pentru fiecare dintre noi. Ingrijorator nu este faptul ca in mod firesc intram, din cand in cand, intr-o stare de depresie, ci durata si intensitatea acesteia si, mai ales, cum o depasim si ce lasa in urma.

Trairea emotiilor negative, in special a tristetii, specifice starii depresive, reprezinta un fel de hibernare pentru noi, dominata intr-o prima faza de consumul sentimentelor negative, ca, dupa aceea, sa putem sa ne descoperim resursele pentru a o lua de la capat.

Deci, nu evitarea depresiei este scopul, ci a cunoaste procesul de gestionare a acesteia si a dobandi cateva instrumente pentru a-i face fata.

Consilierea psihologica are un rol foarte important in descoperirea resurselor si in gasirea cailor de a iesi din starea de depresie. Sunt convins ca educatia, cunoasterea, este singura interventie pragmatica, eficienta in situatii de criza.

Deci, la prima vedere, s-ar parea ca angajatii cu studii superioare sunt mai bine pregatiti si au mai multe instrumente de a face fata acestor situatii. In acelasi timp, au si asteptari mai mari.

Dar trebuie sa recunoastem ca educatia si cunoasterea nu sunt legate indisolubil de studii. Ca multi dintre angajatii cu studii medii sunt bine pregatiti si pasionati de profesia lor si au o buna cunoastere a domeniului in care activeaza.

Deci, nu cred ca se poate raspunde in mod explicit la aceasta intrebare. Asteptarile mari pot exista si la angajatii cu studii medii. Important este ca asteptarile noastre sa fie conectate la piata, la cerinte, la realitatea lumii de astazi.

Pentru ca, daca asteptarile sunt legate numai de imaginea de sine, de ceea ce gandim despre noi insine, inseamna ca avem o mare problema si ca vom ajunge, in curand, la o dezamagire.

Credeti ca mecanismele de autoparare in fata unor socuri primite din partea vietii ar trebui sa faca obiectul studiului in scoli?

R. C.: Cred ca ar merita ca scoala sau parintii sau alte institutii sa le explice copiilor cum e treaba cu viata pe care o traiesc. Sa le explice ca viata este asa cum este si noi o interpretam in functie de atitudinea noastra si de modul de a gandi.

Sa le explice ca viata inseamna evolutie, schimbare permanenta si redefinire, clipa de clipa, a noastra ca persoane si ca omenire. Socrate ar face treaba buna in ziua de azi cu stilul sau de a preda elevilor.

Acest lucru se intampla deja in unele tari si recunosc ca imi este greu uneori sa inteleg care e motivul pentru care nu se adapteaza la noi ceea ce functioneaza in alte tari.

Pe de alta parte, inteleg motivul: victimele sunt mai usor de condus (a se citi „de manipulat“) de catre un stat care se erijeaza in salvator, dar care, de fapt, joaca rolul de persecutor.

D. B.: Categoric, da! Cred cu tarie ca este nevoie de introducerea cursurilor si atelierelor de dezvoltare personala atat in clasele primare si gimnaziale, cat mai ales la liceu si in cadrul universitar.

De exemplu, in SUA, cursurile de stima de sine au un caracter obligatoriu pentru clasele de liceu. Cursurile de managementul sinelui, dezvoltarea stimei de sine, a inteligentei emotionale etc. ar ajuta semnificativ pe oricine sa faca fata mai bine cerintelor lumii de astazi, sa-si dezvolte propriile instrumente pentru a se conduce eficient si pentru a-si valorifica cat mai bine potentialul. Iar acest lucru nu poate fi decat un mare castig atat pentru societate, cat si pentru fiecare dintre noi.

Ce ar trebui sa faca, sa gandeasca, un angajat dat afara, pentru a nu o lua, literalmente, razna? Intrebare stupida, caci nu exista retete, si nici miracole, dar hai, totusi sa incercam… sa zicem, 10 puncte.

R. C.: Sa accepte faptul ca o etapa din viata sa tocmai s-a terminat si ca alta va incepe, poate mult mai buna decat cea de dinainte. Sa reflecteze si sa analizeze, pentru a invata ceea ce are de invatat si apoi sa treaca la actiune.

Daca nu stie cum sa actioneze, sa ceara ajutor si sa il accepte. Sa faca tot posibilul sa iasa din rolul de victima si sa isi asume responsabilitatea pentru viata sa. Si sa aiba incredere ca viata ii ofera exact ceea ce ii trebuie, chiar daca nu crede asta. Partea asta e cea mai provocatoare, nu suntem obisnuiti sa gandim astfel.

D. B.: Personal, intr-o situatie de criza, imi place sa aplic, inainte de toate, urmatoarea formula (impropriu spus): caut sa fiu pregatit pentru situatii neprevazute aplicand cateva principii de viata (influentate de principiile NLP):

1. oricand se poate intampla orice;

2. orice situatie este buna;

3. in orice situatie, am resurse pentru a o gestiona.

Primul nivel al interventiei presupune sa-mi traiesc frustrarea, nemultumirea, emotiile negative. Cu alte cuvinte, imi iau ceva timp spunandu-mi: acum sunt suparat, sunt frustrat, sunt nedreptatit. Aceasta etapa poate dura cateva zile, o saptamana.

O tehnica foarte eficienta este de a asterne pe hartie povestea intamplarii nefericite. Aceasta tehnica ne ajuta sa integram experienta. Al doilea nivel al interventiei, dupa arderea emotiilor negative: caut sa vizualizez situatia prezenta in care ma aflu.

Fac apel la principiile initiale. De asemenea, aceasta interventie presupune, in mod concret, combaterea gandurilor negative, care intretin starea de depresie si gasirea resurselor si a solutiilor posibile. In aceasta etapa, incep sa construiesc.

Aici ne poate ajuta consilierul. Este nevoie sa facem distinctia intre emotii si ganduri. Al treilea nivel al interventiei presupune construirea planului de actiune, a proiectului de cautare a unui nou job.

Este nevoie de un plan pe cel putin sase luni, care sa cuprinda o serie de minim 15-20 de interviuri, multa pregatire si multa, multa rabdare. Aici ne poate ajuta un consultant de resurse umane sau un specialist in planificarea carierei.