Now Reading
Forumul Național De Vocație Antreprenoare: un singur obiectiv – crearea unui impact pozitiv în societate

Forumul Național De Vocație Antreprenoare: un singur obiectiv – crearea unui impact pozitiv în societate

Revista Psychologies

Forumul Național De Vocație Antreprenoare organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a înregistrat un număr impresionant de 850 de înscrieri, reunind pe 9 octombrie la Muzeul Național de Artă al României tineri aspiranți la statutul de antreprenor, antreprenori consacrați, vectori de imagine și lideri de opinie. Acest forum de avangardă marchează un pas important pentru crearea unui impact pozitiv în societate, având ca obiectiv principal susținerea antreprenoriatului feminin și dezvoltarea unui ecosistem local care să sprijine antreprenorii în transformarea ideilor lor în afaceri durabile.

Prima inițiativă de acest gen la nivel național a fost concepută de CONAF pentru a valoriza, consolida și stimula antreprenoriatul feminin, oferind un spațiu autentic de inspirație și dezvoltare. Împărtășirea experiențelor între generații și construirea unei comunități mai puternice și mai conectate sunt esențiale pentru ca antreprenoarele să aibă parte de o susținere solidă în parcursul lor profesional.

O experiență completă de dezvoltare personală și profesională

În acest context, atât evenimentul inaugural din București, cât și edițiile ce vor urma în Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Brașov vin cu un element de noutate absolută oferindu-le participanților o experiență completă de dezvoltare personală și profesională. Structura evenimentelor este gândită pentru a acoperi aspecte esențiale de la inspirație, la instruire până la dezbatere și networking.

În București discursul inspirațional a fost susținut de Cristina Chiriac, fondatoarea mișcării naționale pentru coagularea antreprenoriatului feminin, iar masterclass-ul intensiv a fost livrat de Marius Ghenea, autorul primei cărți despre antreprenoriat din România.  La panelul dezbatere au participat antreprenoarele Teodora Tompea, Amalia Năstase, Andreea Raicu, Daniela Marișcu și Cristina Bâtlan. În fiecare oraș, o antreprenoare de recunoaștere națională va susține un discurs motivațional despre cum și-a dezvoltat business-ul „FROM ZERO TO HERO”, oferind participanților inspirație și exemple concrete. Totodată, îndrăgitul prezentator Virgil Ianțu, el însuși un antreprenor, va modera și următoarele evenimente cu același profesionalism și va aduce acel echilibru perfect între rigoare și umor, invitând la reflecție prin întrebări bine direcționate și momente de destindere.

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a declarat:

„Am rescris reguli. Am creat alianțe. Am inspirat o comunitate să creadă în ea însăși. Și ne-am ținut promisiunea de a nu ne abate niciodată de la misiunea noastră de a sprijini fiecare antreprenoare să poată spune cu tărie: ‘Cred în mine. Cred în ceea ce construiesc. Merit să fiu aici.’

De Vocație Antreprenoare este mai mult decât un eveniment – este platforma care aduce laolaltă voci autentice care inspiră și deschid drumuri noi, creând o rețea de susținere și oportunități pentru fiecare femeie care își dorește să își urmeze pasiunea și să devină un model de succes.”

Marius GHENEA, Managing Partner Catalyst Romania, a evidențiat și el valoarea acestei inițiative:

„Am fost onorat să susțin un masterclass de antreprenoriat la prima ediție a Forumului De Vocație Antreprenoare. Participarea a fost extraordinară și foarte interactivă, iar atmosfera din sala Auditorium a Palatului Regal a contribuit la un eveniment de succes pe care CONAF îl va dezvolta în continuare în alte orașe importante din România.”

La rândul său, Virgil IANȚU, moderatorul evenimentului, a declarat:

„Evenimentul De Vocație Antreprenoare pe care l-am prezentat a fost unul dintre cele mai frumoase și interesante pe care le-am avut. Fiecare invitat ne-a oferit câte o lecție despre cum se construiește, cum se crește și cum se susține un business sănătos, iar publicul a rămas captivat de toate situațiile prezentate pe scenă. M-am simțit norocos să fiu înconjurat de atât de multe femei inteligente și frumoase.”

Pentru Teodora TOMPEA, jurnalistă Digi24, evenimentul a fost o oportunitate de a împărtăși lecții importante:

Fiecare speaker a adus un plus de valoare forumului, iar pentru Teodora TOMPEA, jurnalistă Digi24, evenimentul a fost o oportunitate de a împărtăși lecții importante: „Cât de mult ne dăm seama că eșecul sau greșelile din afaceri reprezintă, de fapt, o șansă, o nouă etapă în evoluție. Știu, ne e greu să fim vulnerabili și să acceptăm asta, dar am povestit cum a fost pentru mine o etapă dificilă considerată un eșec în evoluția Bragadeco, dar din care am învățat enorm.”

Amalia NĂSTASE, CEO și fondatoarea Amalia Năstase Communications, a împărtășit la rândul său:

„M-am bucurat enorm să descopăr doamne interesate de parcursul nostru și de poveștile de succes împărtășite pe scenă. Sper că am reușit să le inspir și să le ofer un plus de încredere în ele însele. A fost o onoare să fiu alături de femei puternice și de succes care își urmează visurile cu determinare și pasiune.”

Andreea RAICU, fondatoarea și directorul creativ Amalin a spus:

”Mă bucur pentru că am avut ocazia să ascult și să întâlnesc femei antreprenor curajoase și puternice, indiferent dacă sunt sau nu la început de drum. Mi se pare extrem de important faptul că am putut să împărtășesc din poveștile mele, care pot ajuta alte femei antreprenor ce trec prin diferite situații, pentru a le oferi mai mult curaj, astfel încât să privească cu împăcare provocările pe care le vor întâlni în carieră. Vulnerabilitatea este un element cheie atunci când vorbim despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Am discutat și despre rolul comunității, despre cum sprijinul celor din jur, fie că e vorba despre colegi, mentori sau prieteni, poate face diferența în momente de provocare. Sunt profund recunoscătoare pentru că am putut să împărtășesc nu doar din cunoștințe, ci și din emoții, lecții de viață și speranță pentru viitor.

Daniela Marișcu, co-fondatoare a grupului de firme Aquatica Experience, a subliniat și ea impactul forumului:

„CONAF pune în valoare vocația antreprenorială feminină, materializată în inspirație și energie creativă. Conferința de azi a arătat clar capacitatea multidisciplinară și spiritul inovator al femeilor antreprenor din România.”

Cristina BÂTLAN, co-fondatoarea brandului de succes Musette, a declarat:

”CONAF e special, iar evenimentele sunt acel moment unic  în care energiile pozitive ale antreprenoarelor se reunesc.”

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a conchis:

”Când femeile își descoperă vocea, ele nu schimbă doar businessuri – ele modelează comunități, influențează generații și creează un viitor în care succesul este definit de colaborare, empatie și excelență.”

Prin îmbinarea armonioasă a variatelor formate de învățare și interacțiune, forumul devine un spațiu veritabil de creștere și evoluție, dedicat celor ce își doresc să își descopere vocația sau să își aprofundeze cunoștințele antreprenoriale, fie că sunt la început de drum, fie că sunt antreprenori deja consacrați.

Forumul Național DE VOCAȚIE ANTREPRENOARE este o inițiativă a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor – ANAA, Patronatul Femeilor Antreprenor – PFA cu scopul de a determina, prin forța conținutului său premium, o schimbare de mentalitate, o accelerare, dar și o coagulare a unei comunități cu potențial uriaș – antreprenoriatul feminin.

Proiectul este susținut de Philip Morris România,

Parteneri Media:

AGERPFRES, Capital, Wall Street, Kudika, Money, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, Avocatnet.ro, Ultima oră, La pas prin Brașov, Events Max, Club Antreprenor, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Revista Psychologies, Lace, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, E-Femeia, Info Financiar, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, Transilvania Business, Zi de Zi, Ziarul News, Ziarul Pozitiv, Radio România, București FM, KLARMEDIA – monitorizare media.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 22 asociații/fundații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top