Gala Premiilor pentru Directorii Anului: cei mai buni directori de școală din România vor fi premiați
AVE (Asociația pentru Valori în Educație) continuă să premieze excelența în mediul preuniversitar și anunță Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022. Anul acesta, Gala Premiilor pentru Directorii Anului va avea loc pe 23 noiembrie, la Ateneul Român.
„Considerăm că directorul de școală este de o importanță strategică pentru că prin poziția pe care o ocupă are capacitatea de a influența viața a mii de elevi, familiile acestora și comunitate, prin fiecare decizie pe care o ia. Tocmai de aceea, în fiecare an premiem directorii cu rezultate excepționale. Aceste modele de leadership educațional sunt un combustibil fără de care nu vom putea vedea educația din România transformată cu adevărat”, spune Andreea Nistor, Director Executiv al AVE.
În cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului le sunt recunoscute meritele liderilor din educație care au demonstrat calități de leadership, management și strategie, pe care le-au arătat prin implicarea proactivă în transformarea educației în comunitățile și școlile din care fac parte. Premiile vor fi oferite pentru patru categorii, respectiv Inovare, Antreprenoriat, Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2022.
Peste 25.000 de euro, premii pentru directorii premiați la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022
Vor fi premiați patru lideri din educație care demonstrează inițiativă și dorință de schimbare profundă pentru comunitățile lor școlare. Numele directorilor finaliști ai acestei ediții au fost făcute publice și pot fi consultate aici.
Fiecare din cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte.
În plus, cei patru câștigători vor primi și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli și grădinițe care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei.
Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment organizat pentru al șaselea an consecutiv de către AVE (Asociația pentru Valori în Educație), pentru a susține și premia directorii de școală care se remarcă printr-o activitate extraordinară și ajută la transformarea educației din România, începând cu propriile lor comunități.
****
Despre Asociația pentru Valori în Educație
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. Programele coordonate de AVE sunt Academia de Leadership și Management Școlar, Edu Networks, HumanKind și ALFABETAR. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.