Judecată, critică și gândire critică
Una dintre modalitățile de a mă dezvolta ca profesionist este să fac lucrurile înainte să fiu pregătită să le fac, să mă las condusă mai mult de viziunea și intuiția mea decât de ceea ce știu și pot în mod concret.
Pentru mine este o modalitate de a-mi depăși limitele și de a mă pune conștient în contexte de învățare și dezvoltare. Antreprenoriatul reprezintă o astfel de zonă, unde îmi urmez viziunea de a crea proiecte care au impact semnificativ în modul în care muncim și trăim conștient, sănătos, performant, sustenabil în organizații. Totodată, dezvoltarea ca antreprenor înseamnă că fac unele lucruri ca un începător, că uneori muncesc mult, ineficient ca să ating un anumit rezultat, că fac multe greșeli – însă pentru mine, toate acestea sunt parte din dezvoltarea mea personală și profesională și sunt aspecte la care lucrez conștient și continuu. Mult timp mi-a fost greu să accept faptul că nu sunt perfectă, că nu știu, că nu pot sau că nu vreau, însă am înțeles (cu greu) că acesta este procesul de creștere și maturizare.
Din rolul de coach, întâlnesc mulți profesioniști care sunt foarte atenți, precauți, rezervați (adesea întâlnesc oameni care se limitează, se micșorează pe ei înșiși) în modul în care aleg să fie vizibili, să se exprime pe ei înșiși și ideile lor, să aibă inițiative sau să se facă auziți, să fie o „voce” autentică, deoarece alții îi vor judeca, îi vor critica. Critica doare, la fel și judecata.
Scopul cu care scriu acest articol este pentru a lansa o invitație de a crește nivelul meu de conștientizare și de atenție la modul în care judecata și critica mea creează mai multă anxietate, frustrare, durere și mai puțină dezvoltare, precum și pentru a face câteva distincții între judecată, critică și gândirea critică (pe care o văd valoroasă). Și dacă această invitație te inspiră și pe tine, cel care citești, este o reușită.
Ca oameni, avem o mare sensibilitate la imperfecțiune și capabilitatea noastră de a observa întâi imperfecțiunea, ceea ce nu merge, nu funcționează, ceea ce nu este ok – opinia este puternic consolidată de-a lungul timpului, dar este o observație personală, nu știu dacă sunt studii științifice care să o valideze. Sunt multe vorbe, zicale, proverbe, credințe împământenite în jurul ideii că „te critic pentru că te iubesc/pentru că îți vreau binele/ca să crești” – atât în mediul profesional, în echipe, în organizații, însă și în cel familial și școlar. Cu siguranță este adevăr în perspectiva aceasta, însă vă invit să luăm în considerare și o altă perspectivă: Oare ce ar fi posibil în organizații, școli, familii, dacă ne-am aprecia și înțelege mai mult și judeca și critica mai puțin?
Citește continuarea articolului pe Revista CARIERE.
