La munca nu indraznesc…
Cresterea somajului, mediatizarea suicidului la diverse firme mari… Nu mai exista oare loc unde sa te simti implinit profesional, munca a devenit locul tuturor suferintelor?
Desigur, luati din oala cu intrebarea „va place locul actual de munca“, vom raspunde ca „mai curand, da“.
Dar oare in ce masura aceasta satisfactie afisata ascunde de fapt frica noastra de a admite ca, in caz contrar, trebuie sa cautam in alta parte?
Psihanalista Marie Peze spune: „Daca nu suntem de acord cu ceea ce ni se cere, incepem sa ne punem intrebari: oare nu sunt apreciat la valoarea mea reala? Nu sunt la inaltime? Este adesea o indoiala instrumentalizata de companii, cel mai adesea spre vulnerabilizarea angajatilor, tocmai pentru a evita orice reflectie cu privire la natura postului.“
In aceste conditii, nu este nimic mai greu decat sa iti manifesti nemultumirea fata de cei de mai sus.
Francois Spicq este coach la Paris si decripteaza situatiile care ne pot angoasa.
AFIRM PUNCTUL MEU DE VEDERE LA SEDINTE
Ce riscam daca luam cuvantul? Cel de a fi exclusi din grup. Dar vorbind, nu risc decat sa ma gasesc, momentan, sub lumina reflectoarelor. Fara a cauta neaparat adeziunea tuturor, nu trebuie decat sa imi formulez punctul de vedere.
„In ceea ce ma priveste…“ „tin sa spun…“ sunt termeni buni pentru a recentra discursul asupra a ceea ce simt eu. Riscul de a nu mai fi apreciat sau recunoscut este infim daca eu cred cu adevarat in ceea ce spun.
In schimb, luarea mea de pozitie poate antrena grupul intr-o discutie care nu ar fi avut loc daca eu nu vorbeam.
MA OPUN UNEI DECIZII ABUZIVE
Inainte de a ma opune unei decizii, este important sa stiu mai bine ce a motivat-o. Chiar daca asta inseamna sa merg direct sa cer explicatii.
Va deveni mai simplu sa explicam, la randul nostru, de ce consideram ca nu este o decizie buna. Dupa acest dialog, seful va intelege ca motivatia opozitiei nu este sterila, ci motivata.
Trebuie sa incetam sa ne vedem sefii ca pe niste fiinte atotputernice. In momentul in care vorbesc despre mine, relatia se schimba.
Poate ca nu schimba decizia pe care a luat-o, dar poate, in acelasi timp, sa ma asculte fara sa sufar consecinte daunatoare. Si sa ii castig repectul.
SA MA PLANG DE CONDITIILE DE LUCRU
Inca o data: nu vei putea astepta din partea superiorului ierarhic, mai ales daca este departe de tine, sa inteleaga ce dificultati ai. Important este sa nu formulezi o plangere generala, ci ceva punctual:
„Sedintele de la ora 18 ma impiedica sa imi iau copilul de la gradinita. Cum ma puteti ajuta?“.
Plecand de aici, as putea sa antamez o discutie la care nimeni nu s-a gandit. Ca sa nu mai spunem ca pot sa imi raliez o serie de colegi care nu ar fi indraznit sa ia cuvantul.
SA SPUN „NU“ UNEI CERERI CARE IMI DEGRADEAZA VALORILE
Cine imi cunoaste valorile personale la locul de munca? Sa nu facem greseala de a le considera deja cunoscute de cei de mai sus.
Inainte de a spune „nu“, sa ne dam seama ca este un moment unic de a le face cunoscute si de a semnala ceea ce ne deranjeaza.
Crezi ca ceea ce ti se cere este incorect? Nu incepe cu „este o escrocherie“, ci mai curand cu „ceea ce mi se cere, imi contrazice valorile“. Astfel, vorbesti doar despre tine.
Care este riscul? Sa faci sa se nasca intrebari si in mintea altora. In tot cazul, sa deschizi un spatiu de dialog real.
SA APAR UN COLEG AMENINTAT
Salariatul nu are rolul de a o face pe cavalerul pe cal alb intre sef si alt angajat. In cazul unei concedieri, elemente pe care nu le cunosti pot sa aiba repercusiuni si asupra ta.
In caz de hartuire insa, este important sa fii alaturi de coleg. Sa il asculti vorbind despre ceea ce simte sau gandeste il poate ajuta sa evalueze situatia.
Astfel, poate ca il poti trimite catre cineva care e mai competent in a-l ajuta, fie ca este din companie – de la HR, un delegat sindical, etc. sau din exterior – avocat, tribunal…
Editare de Raluca Stan
