Potential irosit si soarta potrivnica?

Cum percepem munca dupa 40 de ani? Care ne este motivatia?

Bogdan Lucaciu: Ma voi referi in principal la cei inserati social, cu profesii, mai ales cei cu studii superioare, pentru care motivatia muncii are si aspecte ideale, nu doar pe acelea de subzistenta.

40 de ani e o varsta la care succesul profesional si social sau lipsa lor e perceputa de cei din jur, dar mai ales de cel in cauza, potentand motivatia muncii.

La varsta aceasta, privitor la munca/profesie, acesti oamenii se impart in doua. Sunt unii pentru care legea succesului a functionat, munca a dat rezultate bune, are valoare sociala si ei cauta sa-si consolideze succesul; e vorba fie de cei inalt specializati, educati, care au o profesie respectata si care ii poate preocupa mai departe.

Criteriul lor principal de masura e recunoasterea in cadrul comunitatii profesionale. Dar motivatia ideala a profesiei in sine are uneori si efecte adverse, ca orice medicament.

E, spre exemplu, cazul unui chirurg celebru care si-a folosit prestigiul pentru a opera si la varsta la care mana ii tremura, astfel ca a fost greu sa fie oprit sa-si masacreze pacientii. Nu era vorba de motivatii materiale, ci de incercarea de a continua, dezastruos, munca sa intr-o profesie in care avusese succes tocmai pe la varsta de 40 de ani.

O alta categorie este a acelora care au intrat in afaceri – de succes sau nu. Pentru acestia, succesul social este motivatia principala, cifra de afaceri sau pozitia in companie fiind criteriul de masura a succesului.

Desigur, nevoia de putere sociala este mai evidenta la acestia. Siguranta financiara, prezenta ca motivatie la inceput, devine secundara fata de nevoia jocului, asemanatoare cu cea a practicantului jocurilor de noroc. Workaholicul nu intra aici, el e de obicei mai tanar si este motivat de teama, de o vesnica apasare a lucrului niciodata terminat.

Ar mai exista o a treia categorie: aceea a vanatorului de CV. Este cataratorul pe ierarhiile social-profesionale, vizand posturi, titluri, decoratii. Este un fel de avar al titlurilor. Activitatea sa e dictata de obtinera acestora. Adesea, titlurile si postura sa sociala ii depasesc adevaratele lui competente, dar il motiveaza in munca.

Motivarea muncii la cei eficienti poate fi un amestec intre competenta, ludicul activitatii, recunoastere sociala, prestigiu sau putere. Sunt si cei pentru care munca e un simplu mijloc de subzistenta. Oricand ar renunta la ea, chiar daca, in urma cu 20 de ani, asteptau sa fie buni, performanti, recunoscuti.

Pentru cei fara o profesie (si nu sunt putini!) sau pentru cei cu un grad de educatie scazut, munca e doar un mijloc de subzistenta – sau de agoniseala. Firesc, nu? Cu cat performanta sociala, valoarea sociala a muncii e mai redusa, cu atat singura motivatie a muncii ramane una de achizitie materiala.

Spre exemplu, pentru femeile educate, care nutreau sperante de succes profesional, dar care au gasit dupa 40 de ani o motivatie mai puternica in profesia de mama, motivatia ideala pentru munca se reduce.

Sau barbatii peste 40 de ani, care au trait adolescentin prea mult, au incercat sa performeze in diferite job-uri si nu si-au gasit decat satisfactii efemere, pe care le impartasesc cu fostii colegi de generatie la carciuma.

„Branza buna in burduf de caine“ la maturitate… Pentru ei, munca devine o corvoada, eventual o gluma buna despre tractoare si excavatoare. Esecul profesional si deceptiile din viata personala, depresiile specifice varstei pot fi demotivante, chiar daca nu sunt recunoscute explicit. Li se pare ca e prea tarziu pentru o relansare in profesie.

Doresc oamenii o degrevare de responsabilitati in favoarea timpului personal sau, din contra, vor o pozitie de putere?

B.L.: Exista o regula empirica a lui 20/80, care spune ca 20% din cei dintr-o intreprindere, deci si din piata muncii, au 80% din initiative si au 80% eficacitate, dobandind o pozitie de putere, restul de 20% din acestea ramanand celorlalti 80% dintre indivizi.

Cei 80% sunt, evident, mai interesati de viata personala si de timpul personal decat de munca si de responsabilitatile asumate. Pentru acestia, cum am spus, munca e motivata in principal de subzistenta.

Munca reprezinta mai mult un mijloc de intretinere a familiei sau este inca axata pe propria persoana?

B.L.: Cand munca are motivatii ideale, precum cele descrise mai sus, propria persoana se afla in prim plan. E greu de conceput ca savantul care cerceteaza ceva sau omul de afaceri care speculeaza se gandeste, in principal, la familie.

Asta nu exclude calitatea sa de tata/mama sau de sot/sotie iubitoare care isi dedica veniturile si gandurile bune celor dragi. Munca in scop de subzistenta poate avea si ea motivatii egoiste sau altruiste.

Parintii care practica munci grele pentru a plati scolile inalte ale copiilor, ba chiar ii inzestreaza cu case, masini si conturi, fac parte din prima categorie, iar cel care profita de o astfel de atitudine a familiei, dar isi cheltuieste veniturile exclusiv pentru placeri personale, fara a contribui cu nimic, nici macar cu micile treburi casnice, face parte din a doua categorie.

Care ne sunt resursele personale pentru a ne confrunta cu schimbarile ce pot surveni?

B.L.: Toate acestea depind de personalitatea celui in cauza. Atitudinea sa de baza pozitiva si o structura emotionala echilibrata ajuta in astfel de crize sau modificari profesionale. Dar si ideologia, atmosfera mediului familial si comunitar conteaza.

O atitudine „mioritica“, fatalista, a mediului uman imediat poate demotiva individul chiar si atunci cand e vorba de avansare. „Oare o sa faci tu fata? Cine stie ce vor de la tine“, insotit de fata ingrijorata a cuiva apropiat, din familie, il poate ingrijora pe cel in cauza.

Pe celalalt versant, o atitudine deschisa, de incurajare si acceptare, un optimism moderat si rational al celor din jur motiveaza trecerea peste astfel de hopuri profesionale.

Unde se situeaza cariera in lista prioritatilor in jurul varstei de mijloc?

B.L.: Bineinteles ca bilantul profesional la cei de peste 40 de ani este configurat, iar pentru cei cu motivatii si reusite, cariera prinde primul plan. Cei care, din diverse motive, percep un bilant profesional negativ, se simt, in general, ratati si folosesc diferite mecanisme de negare, de deturnare, acuzand eventual lumea, societatea, soarta.

Cat priveste deosebirea dintre barbati si femei, barbatii sunt mai motivati de cariera decat femeile (bineinteles ca sunt si femei motivate furibund de cariera). Dar cum am spus mai sus, viata personala – familia sau chiar o dezvoltare personala – este mai frecvent adoptata de femei dupa 40 de ani. E adevarat insa ca exista femei care nu vireaza in alte moduri de viata si care isi traiesc esecul pe spezele celor apropiati.

Interviu de Iulia Barca