Ramona Jurubiță, KPMG: „Sustenabilitatea este un pilon real al investițiilor cu accent pe inovație”
Gala Green Report este o voce care face auzită nevoia de acțiuni cu impact pe mediu și premiază cele mai performanțe proiecte de sustenabilitate. Pe 18 ianuarie, proiectele corporative și administrative implementate local și analizate de membrii juriului timp de două luni, vor fi premiate în cadrul unei cine festive, care aduce în prim-plan importantă acțiunilor sustenabile.
Peste 80 proiecte implementate de companii, instituții publice, autorități sau ONG-uri au fost înscrise în competiția Green Report și au fost analizate de membrii juriului țînând cont de indici de performanță, scalabilitate și impact generat. Fiecare membru al juriului a analizat și a notat fiecare proiect in parte, iar proiectele cu cel mai mare punctaj urmează să fie anunțate miercuri, 18 ianuarie.
Într-un context global în care sustenabilitatea înseamnă mai mult decât o abordare strategică a resurselor și devine o nevoie stringentă în orice model de business care altfel riscă să devină marginal, proiectele înscrise reprezintă repere pentru mediul de afaceri local.
„Sustenabilitatea în business nu e doar o chestiune de eficientizare a resurselor, care transformă afacerile în întreprinderi eco-friendly, și nici un instrument care face magie între demitizarea și depolitizarea mediului de afaceri. Sustenabilitatea este un pilon real al investițiilor cu accent pe inovatie, profitabile pe termen lung, un pilon născut dintr-o motivație etică, dar capabil să facă tranziția la o economie circulară. Cred că niciodată până acum o atitudine morală a unui antreprenor în fața mediului nu a generat mai mult profit”, ne-a spus Ramona Jurubiță, Country Manager Partner KPMG și membru în juriul Galei Green Report.
Dincolo de impactul pe care îl generează asupra mediului, politicile de sustenabilitate sunt creatoare de modele de business care pe termen lung generează mai mult profit. Pandemia și războiul au dus la o maturizare mai rapidă a mediului de afaceri și vedem o mobilizare accelerată în zone multiple: legislație, presiunea consumatorilor, finanțatori, etc.
„În ultima vreme însă, vedem din ce in ce mai multe afaceri antreprenoriale românești preocupate de tranziția la un model de afaceri sustenabil, care intră în parteneriate cu alți actori locali – universități sau autorități locale, care accesează finanțări verzi și își prezintă eforturile în mod transparent prin rapoartele de sustenabilitate. Proiectele sunt mai numeroase și diverse, calitatea crește pentru că și pretențiile sunt mai mari și sperăm ca în anii ce urmează, Gala Green Report să rămână o referință pentru răsplătirea acestor eforturi”, a mai spus Ramona Jurubiță.
Membrii juriului: Ramona Jurubiță – Country Managing Partner, KPMG; Andreea Mitiriță – Partener Consultanță Fiscală, PwC; Marius Brînzea – Director Strategie, Reciclad’or; Laura Ciobanu– Senior Manager Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România; Sorin Elisei– Director, Lider al practicilor de sustenabilitate și energie, Deloitte România; Florin Stoican, Președinte Asociațiile Kogayon și Parcul Național Văcărești.
Sponsori: Mastercard, Kaufland, Reciclad’OR, BRD, Le Manoir, Linde Gaz Romania, E.on, Mercedes-Benz, Lidl Romania, Enel, Holcim, Environ, Magna Pharm, Green Group, Nespresso, Recolamp, SAP, Unicredit, Black Cab, Malvensky
Parteneri: Confederația Patronală Concordia, ARAM, BRCC, FIC
Parteneri media: Revista Piața, wall-street.ro, retail.ro, start-up.ro, sustainabilitytoday.ro, modernbuyer.ro, romania-insider.com, business-arena.ro, business-adviser.ro, roaliment.ro, Psychologies, Revista Cariere, Revista Biz, RFI Romania