Now Reading
Relațiile de cuplu – test pentru schimbările de job sau de carieră?

Relațiile de cuplu – test pentru schimbările de job sau de carieră?

Avatar photo

Relațiile de cuplu, de la primele iubiri, până la cele din a doua parte a vieții, sunt mine de aur pentru o schimbare în carieră – planificată sau nu, mică sau mare.

Relațiile noastre ne învață multe despre așteptări, încercări, adaptare, schimbare, asumare, reziliență, incertitudine, etc.

Tot ele ne arată cât de important este să știm ce vrem și e bine pentru noi (claritate), că fără încredere în noi nu obținem ce ne dorim sau eșuăm pe parcurs, ne cer uneori un curaj imens de a spune ”da” sau ”pa”,  ne testează forța de a persevera și a rămâne alături de cineva care merită, chiar dacă e greu (consecvență). Aceștia sunt cei 4 piloni ai unei schimbări de succes în carieră.

Când ne confruntăm o schimbare în carieră sau ne gândim la una, ajută foarte mult să folosim ce-am învățat deja

  1. despre noi
  2. despre viață.

Noi suntem cei care trecem prin schimbarea aia, nu doar ”profesionistul” din noi, iar cariera e parte din viața noastră cu toate câte sunt în ea.

Iată 15 întrebări care te pot ajuta să îți dai seama cum (să) faci față schimbărilor:

  1. Cum duci tu o schimbare? Cât de repede te rupi de trecut și cât de repede te adaptezi la nou?
  2. Ce te face să pleci, dacă pleci?
  3. Ești genul care spune prima ”la revedere” sau de obicei celălalt rupe relația? Vezi vreo legătură cu joburile tale?
  4. Ce așteptări ai în relații? Până acum, s-au dovedit mai curând realiste? Dar la job?
  5. Ce te face să stai, dacă stai?
  6. Ce tip de atașament ai în relații? (anxios, evitant, dezorganizat, normalVezi vreo legătură cu joburile tale?
  7. Ce frici iți stârnește schimbarea? Dar nesiguranța?
  8. Cât de greu îți este să stai fără partener? De ce? Dar fără un job ”clasic?
  9. Câtă răbdare ai să cauți un partener potrivit? Dar un job?
  10. Câtă răbdare ai să construiești o relație, să te acomodezi cu ea până decizi dacă e potrivită sau nu?
  11. Cât de ușor îți este să spui ce simți și să ceri ce ai nevoie? Ce te reține? Vezi vreo legătură cu joburile tale?
  12. Cum reacționezi atunci când nu primești recunoașterea sau aprecierea pe care o aștepți? Cum influențează acest lucru deciziile tale în carieră?
  13. Cum gestionezi conflictele în relațiile tale personale? Vezi vreo legătură cu joburile tale?
  14. Cum te raportezi la greșelile făcute în relații? Dar greșelile și eșecurile la job?
  15. Ce compromisuri ești dispusă să faci într-o relație pentru a o menține? Cum se reflectă acest lucru în compromisurile pe care le faci la job?

Ce învățăminte tragem de aici?

Este important să ne cunoaștem bine pe noi înșine.

Sunt întrebări grele și complexe, invită la multă cunoaștere de sine sau, dacă încă nu te-a preocupat subiectul până acum, invită la multe reflecție.

Genul acesta de întrebări este mult, mult mai util decât acestea, clasice: Oare am vreo șansă să-mi găsesc alt job? Cine m-ar angaja pe mine? De ce nu se poartă șeful și colegii frumos cu mine? De ce alții au curaj/noroc/o viață mai bună?

Aceste din urmă întrebări te mențin într-o stare de neputință, de continuă nemulțumire, dezamăgire sau frică.

Primul set de întrebări poate oferi soluții reale într-o schimbare de job sau de carieră   dacă eșți dispusă să te întrebi: ok, văd cam care este modul meu de a gândi, văd și rezultatele de până acum – ce sunt dispusă să schimb la mine ca să obțin ce vreau?

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top