Schimbăm cariera, în vremuri de schimbare?
Climatul anului 2020 a fost unul intens, al contrastelor şi al schimbărilor în piaţa muncii. Putem privi ca pe un câştig, la nivel de mentalităţi, implementarea la scară largă a muncii flexibile sau a telemuncii, comparativ cu perioadele când acestea erau excepţii. Totuşi, impactul financiar al clădirilor de birouri goale şi al suspendării serviciilor conexe este vizibil în economie. E normal ca, în aceste condiţii, să te întrebi: oare e un moment bun să fac o schimbare în carieră?
Poate părea paradoxal, însă se spune că o criză e cel mai bun moment de re-evaluare şi de re-poziţionare profesională. De la contemplarea deciziei pâna la decizia propriu-zisă apar o serie de aspecte pro şi contra, toate interesante de explorat şi luat în considerare.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei decembrie 2020-ianuarie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
Alina Negrea numără peste 17 ani în Dezvoltarea Talentelor, 8 ani în Recrutare, peste 7 ani în Coaching Executiv şi peste 8 ani de leadership în industrii variate şi în consultanţă. A creat, livrat, implementat şi coordonat programe complexe regionale şi a primit premii pentru Inovaţie şi Excelenţă în Educaţie, la nivel de ţară. Alina creează de asemenea cursuri online pentru America de Nord, este autor în publicaţii precum revista Psychologies, creează şi livrează workshop-uri open pe teme precum: Carieră, Motivaţie, HR & People Skills pentru industrii diverse. Este certificată internaţional ca şi Coach pentru Manageri, Coach de Carieră, Trainer & Facilitator, Profesor Virtual, Intervievator Comportamental: Executive Coach US DAVIS University, Virtual Teacher IRVINE University, GCDF Global Career Coach, SHL (CBI) Certified – CEB, E.S.P.E.R.E Communication Method, Transactional Analysis (AT), Neuro-Linguistic Programming (NLP), Certified Trainer & Facilitator-Austrian Chamber of Commerce.