Studentii si cariera, intre entuziasm si confuzie

Am avut o discutie in afara salilor de curs cu unii dintre tinerii romani. Totul s-a petrecut  intr-o atmosfera relaxata, iar ei au vorbit despre facultate si despre viata de student sau de elev, redata fara menajamente. Confesiunile lor nu pot fi definitorii pentru intreaga comunitate studenteasca, insa arata starea de spirit a uneia dintre partile acesteia.

 
„Este tot acest invatamant superior intr-adevar necesar?“ O mare parte dintre studentii romani, dar si dintre elevii care se gasesc in directa tranzitie liceu-facultate se confrunta cu indoieli si cu prea multa furie.

„Reuseste el sa inlesneasca tranzitia liceu-facultate?“, ,,este cariera cel mai important aspect din viata mea?“, ,,am deja un mentor sau poate am idee despre ce inseamna mentorat?“, ,,din punct de vedere emotional, unde ma situez?“, ,,timpul petrecut in caminele studentesti este, intr-adevar, o experienta faina a tineretii?“.

Iata cateva intrebari pe care si le adreseaza oricine vine sau vrea sa vina la o facultate din Romania. Si, cum spunea Hamlet, ,,cei care pun intrebari si cerceteaza, sunt curiosi, iar cei care sunt curiosi, gasesc si invata cel mai mult“. Este ocazia potrivita de a ne pune confesiunile in cea mai buna lumina.
 

Ioana, studenta in anul trei la Publicitate

Pentru ea Bucurestiul a devenit cu adevarat „acasa“. Toti prietenii ei au venit aici, tocmai de aceea spune ca nu se mai regaseste in orasul natal. („Nu-mi mai regasesc amintirile din adolescenta cand merg acolo.“)

Profesorul e vazut ca un centru de putere. Ioana ii apreciaza pe profesorii tineri care isi dau interesul sa vina cu lucruri relevante si care asculta parerile celor din sala. De aceea, crede ca este cu adevarat norocoasa pentru ca a venit la o facultate de Comunicare.

Ramane,insa, nemultumita de restul profesorilor ei, pe care ii considera satui de profesie si mult prea autoritari. „Nu avem voie sa-i contrazicem“. De asemenea, vrea sa le aduca un repros angajatorilor si invitatilor care vin la conferintele si la evenimentele studentesti.

De multe ori, vin foarte plictisiti si nepregatiti. ,,Nici macar nu-si schimba prezentarile Powerpoint de la an la an.“ O experienta marcanta, spune ea, a fost caminul.

A fost nevoita sa imparta camera unui camin privat cu necunoscuti care ascultau alt gen de muzica, care lipseau mult de la facultate si aveau alte interese fata de ea. ,,Inainte sa ajung acolo, aveam impresia ca o sa fie ca intr-o tabara de clasa a saptea. Nu a fost deloc asa! A fost neplacut.“

Nu regreta ca a trebuit sa locuiasca un timp acolo, insa viata ei e mult mai linistita si frumoasa de cand sta cu chirie. A ramas, insa, cu o fobie: „De fiecare data cand vad cu coada ochiului o pata neagra, am impresia ca e un gandac. Aproape ca ma grabesc sa iau un papuc ca sa-l strivesc“.

In prezent, Ioana abia asteapta sa termine cu licenta si sa se angajeze la loc, in publicitate. Din clasa a unsprezecea, stia exact ce vrea sa faca, de aceea a si ales Facultatea de Publicitate. ,,Am muncit primii doi ani de facultate, dar am facut si o scoala de profil, in paralel.“
 

Adela, primul an de facultate la Cluj la Stiinte Politice

A trecut prin destule momente dificile in toata tranzitia aceasta liceu-facultate. Au fost momente in care a vrut sa renunte sa mai mearga la facultate, pentru ca nu voia sa mai invete ceva ce nu avea sa ii foloseasca in viitor.

„Este dificil sa fii singur in clasa a douasprezecea. Nu am avut un indrumator.“ Nu ii place deloc facultatea pe care o face. „Acolo este mereu o atmosfera bolnava sau muribunda. Profesorii sunt lipsiti de viata. Sunt ca niste robotei.“

Habar nu are ce cariera vrea sa faca. Deocamdata, nu si-a ales nimic. „Nu cred ca voi reusi vreodata. Am cerut ajutorul multor persoane, de la consiliera liceului, la prieteni si chiar la familie.“
 

Alin a studiat anul trecut Resursele Umane in Olanda, insa a renuntat. Anul acesta a inceput aceeasi specializare aici, in Romania.

„Dupa primul an de facultate in tara, ma simt plictisit. Extrem de plictisit! Cum trec zilele din calendar, asa scade si motivatia mea de a mai citi ceva pentru facultate.“ Spune ca specializarea pe care o urmeaza este interesanta, insa profesorii de aici par prea comozi pentru el.

„Cred ca am eu pretentii prea mari, avand un trecut intr-o facultate din strainatate, in care am studiat aceeasi specializare.“ Desi programa de studiu este asemanatoare specializarii din Amsterdam, Alin crede ca acolo se invata mult mai usor, intr-un mod interactiv.

S-a obisnuit cu libertatea din Olanda si spune ca opinia studentilor este extrem de importanta, iar aici nu prea. Relatia student-profesor este una de prietenie si „ca sa iti dau un exemplu banal, pe toti profesorii de dincolo ii strigam dupa numele mic, ceea ce aici e o jignire.“

Alin nu se gandeaste prea mult la cariera. Nu este pe primul loc in viata lui in acest moment. Are un serviciu. Este mai mult tipul de job „bani de vara“.

Nu face nimic cu banii pe care ii castiga, ii pune la pusculita. Vrea sa plece din nou „dincolo“ si sa inceapa alta facultate. ,,Visul meu este sa incep o facultate de design interior. Nu in Romania, pentru ca aici nu faci nimic cu ea.“ Spune ca nici nu stie daca exista asa ceva aici.

S-a intors dupa un an de stat in strainatate acasa pentru ca s-a confruntat cu probleme personale. „Am dat un fel de lupta psihologica interioara. Nu a tinut de facultate in sine.“ Are numai cuvinte de lauda cand vine vorba despre profesorii si colegii lui de acolo.

,,Inca mai sunt foarte bun prieten cu fostii colegi si chiar corespondez cu doi profesori de acolo.“ I-a fost prea dor de casa si acolo trebuia sa reinceapa totul de la zero. Nu a fost pregatit inca, dar va fi.
 

Daria, studenta in pri­mul an la Geografie in Bucuresti

Cand am intrebat-o pe Daria cum se simte cand stie ca este departe de acasa, de prieteni si de familie, mi-a facut trimitere catre un link youtube, si anume „Vama, Perfect fara tine“. Nu intelege de ce profesorii mai vechi din invatamant au acumulat atata energie negativa si nu intelege de ce folosesc studentii pentru a scapa de ea.

Cel mai important obiectiv din viata ei, acum, este sa termine facultatea si sa urmeze un program de master. ,,Sau sa imi gasesc repede ceva de munca in domeniu.“ Nu are un servicii, inca. „Parintii mei nu sunt de acord sa-mi iau momentan un job, avand in vedere ca m-au trimis sa studiez, nu sa lucrez“.

Are de gand sa plece din Romania. „Romania nu imi ofera un master in domeniul dorit de mine sau o piata buna a muncii“. Daria sta la camin. Are camera si baia ei, insa bucataria este la comun.

„Nu am nimic de reprosat, exceptand faptul ca unii colegi cu care impart bucataria imi mai folosesc lucrurile sau imi fura mancarea. A, si nu stiu sa curete dupa ei…“
 

Madalina, ultimul an de master la Litere

Cu toate ca isi cunoaste temperamentul „cu sclipiri de copil tafnos bantuit de o nebunie criminala“, vorbeste cu voce tare despre respectul iluzoriu acordat de profesori studentilor.

Nu vede deloc cu ochi buni bariera asta ,,didactica“ de care se lovesc studentii. Se refera la profesorii aceia care chiar nu isi au locul la catedra. Nu pun la share informatiile pe care le stiu. Toata lumea traieste cu o forma de frica in stomac cand vine vorba de ei.

„Prietene, stai tu la catedra, intelectualule care esti, dar la partea cu umanitatea si cu ascultatul celuilalt, ai cam dat-o in bara…“ Rade. „Din partea studentilor, ai trei perechi de palme. Aplica-ti-le singur. “ Pana de curand, a trait si ea prin camine.

A schimbat vreo trei campus-uri. Spune ca experienta asta a calit-o si, intr-un fel, i-a cam placut. Cat despre asistenta medicala, jamais! „In campus-ul din Grozavesti, exista un cabinet medical, dar nu imi amintesc sa fi vazut pe cineva pe acolo in trei ani cat am stat.

In campus-ul de la Leu, nu ne primeau la cabinetul medical daca eram studenti la Universitatea din Bucuresti, iar la Kogalniceanu, cred ca este singurul campus dintre cele in care am locuit si in care nu exista cabinet medical activ, sa ii zic asa.

Asistenta psihologica e ceva utopic pentru campus-urile universitare.“ Nu are un mentor si crede ca incepe sa-i simta lipsa. Ar lua-o de la capat cu alta facultate.

„Nu imi pare rau ca am facut cinci ani de Litere. Mi-au educat frumos creierul“, zice ea. Ar vrea sa se apuce de sociologie. „Intr-un timp, aveam o idee sinucigasa cu Medicina. Dar hai sa raman umana, zic…“.
 

Roxana, eleva in clasa a douasprezecea la un liceu din Capitala

Dupa o dupa-amiaza petrecuta cu Roxana, mi-am dat seama ca ea si-a construit, pe parti, o intreaga imagine dantesca despre sistemul de invatamant din Romania.

Este revoltata, insa are si un blocaj in tristete, de ceva timp, si nu vrea sa mai ramana in tara mult timp. Este convinsa ca, daca ar fi avut un mentor, i-ar fi fost mult mai usor sa ia anumite decizii cu privire la viitorul ei.

„Banuiesc ca lectiile pe care le-am invatat pana acum au fost din greseli“. Se considera un fel de ,,mentor automat si garantat“ de catre viata, in sine.

Este dezamagita ca termina liceul si nu stie sa faca o gramada de lucruri pe care ar fi trebuit deja sa le cunoasca pana acum. Avem nevoie la liceu de ,,o ora de supravietuire“. Aceasta ora de supravietuire pentru Roxana inseamna un conglomerat de ,,cum sa“.

Cum sa aplici pentru o facultate, cum sa beneficiezi de burse… Cum trebuie sa iti platesti taxele si cum sa faci un imprumut.

Cum sa nu te lasi furat, cum sa pui temeliile unei case sau cum sa cresti un copil. „Eu nu stiu asta, dar, slava Domnului, stiu teorema lui Pitagora si iti pot comenta in scris orice text literar.“

Spre deosebire de jumatate dintre colegii ei, care merg sa studieze Dreptul, ea a ales sa plece din tara. Are un portofoliu impresionant si deja a fost acceptata la doua universitati din Marea Britanie. „Nu vreau sa mai raman deloc aici. Am nevoie sa incep totul de la zero.“

Aici mai lucreaza si freelance. A fost isteata si a facut mai demult un curs de make-up. Nu e extraordinar de banoasa meseria asta, deocamdata, dar merge pentru bani de buzunar.

Desi Romania pare tara din care tinerii pleaca si se ascund care pe unde apuca de frica ratarii, surprinzator, sistemul nostru de invatamant dezvolta oameni responsabili.

Drept exemplu sunt elevii care au reprezentat Romania la Olimpiada Internationala de Matematica si care s-au intors acasa cu medalii de aur de la concurs.

Cu toate ca mecanismul discutiilor mele cu multi dintre studentii si liceeni romani pare sa impinga sistemul pe o panta negativa, ei isi vor gasi, cu sigurata, locul binemeritat intr-o societate. Asta, bineinteles, in functie de ambitia si de pregatirea fiecaruia.

 

De: Mihai Lacatusu