Timp și spațiu pentru mine și pentru job

Din datele studiului realizat de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – Starea de bine a românilor, se distinge aparenta lipsă de hobby-uri a românilor. De ce nu au românii pasiuni? Sunt oare workoholici? Iată ce încercăm să aflăm din discuția cu psihoterapeuta Adina Marin, psihoterapeut în Clinica de psihoterapie Oana Nicolau din cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA

Psychologies: Cu ce probleme vi se adresează clienții, atribuindu-le direct situațiilor de la locul de muncă?

Adina Marin: Este vorba în general despre oboseală cronică, stres, griji excesive, lipsa motivației pentru sarcinile de la muncă, uneori chiar tulburări ale somnului cauzate de stres.

Ce aspecte îi neliniștesc și respectiv care sunt aspectele pe care ei le gestionează cel mai greu la locul de muncă?

A. M.: Din experiența pe care o am cu clienții care se simt afectați de probleme la locul de muncă, greu de gestionat apare faptul că se simt copleșiți de prea multe sarcini, uneori chiar din arii diferite care presupun abilități diferite, și mai ales că le este foarte greu să pună o limită între viața profesională și viața privată, ceea ce îi obosește și îi conduce către burnout. Un exemplu ar fi faptul că programul de muncă se prelungește mult în afara celor opt ore obișnuite, sunt persoane care lucrează și câte 12-14 ore pe zi, fapt ce nu le lasă timp pentru nimic altceva în viața lor. Există această incapacitate de a pune limita dintre viața profesională  și viața  personală – în special atunci când persoanele în cauză nu sunt bine ancorate în viața personală. Oamenii care nu primesc validare din relațiile interpersonale tind să caute necesara validare în viața profesională. Cum nu au alte roluri, cum ar fi cel de părinte, partener, prieten, acești oameni își îndreaptă toate resursele și toată nevoia de validare către relațiile profesionale. Câteodată însă și celor care pot să aibă viața personală drept prioritate le este foarte greu să pună limite șefului lor – din nesiguranță, rușine, din teama de respingere, de a nu fi considerat suficient de bun, din teama de a fi criticat sau teama de a-și pierde locul de muncă. Aici discutăm despre două categorii de factori:

• unii țin de structura de personalitate, de fondul emoțional vulnerabil al persoanei: din cauza unei stime de sine scăzută, unele persoane pot tolera foarte multe din dorința de a fi acceptate, din teama de a fi respinse sau considerate inadecvate dacă dau și cea mai mică replică. Am întâlnit și oameni care aveau o stimă de sine ridicată, dar aceasta se baza pe un grad foarte înalt de perfecționism și demonstrativitate: dintr-un exces de dorință de validare, acești oameni ajungeau la epuizare și ceea ce numim burnout.
• a doua categorie de factori țin de cultura organizațională: dacă ai în echipă colegi care stau peste program și overtime-ul este considerat un lucru firesc, chiar de apreciat, un fel de politică nescrisă a companiei, este de la sine înțeles că nu vrei să fii oaia neagră, deci devine greu să-ți exprimi punctul de vedere, chiar dacă este un punct de vedere sănătos.

Se vorbește mult despre burnout în ultima vreme: din experiența voastră, sunt clienții dispuși să recunoască faptul că sunt în pragul burnout-ului?

A. M.: Cei mai mulți sunt conștienți de stările pe care le presupune burnoutul și sunt capabili să le identifice și să recunoască că întâmpină niște probleme  pe care nu le mai pot gestiona singuri, de aceea vin să ceară ajutor.

Cum deosebim burnout-ul de o depresie?

A. M.: Burnout-ul și depresia sunt într-adevăr asemănătoare din punctul de vedere al simptomelor: lipsă de energie, incapacitate de concentrare, oboseală cronică, persoana nu se mai odihnește bine, poate avea și tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare, un nivel foarte mare de stres negativ, gânduri negative despre propria persoană. Putem să deosebim depresia de burnout prin prisma cauzelor diferite și modului diferit prin care se instalează.

Burnout-ul apare în cazul persoanelor care se suprasolicită, care au parte de un stres negativ de intensitate mare pe un timp îndelungat. Nu se instalează dintr-o dată, ci apare treptat la persoane care nu-și cunosc, nu-și respectă limitele sau nu le pot comunica deoarece au diferite temeri, precum și la persoane care nu pot sau nu știu să zică „nu” atunci când este necesar.

Spre deosebire de burnout, depresia are mai degrabă un debut brusc și de cele mai multe ori putem identifica și un declanșator de natură psiho-emoțională, cum ar fi divorțul sau separarea, decesul unei persoane dragi, pierderea locului de muncă sau alte evenimente cu încărcătură emoțională puternic negativă.

Sunt dispuși clienții să facă schimbări în zona personală/ profesională pentru a evita burnout-ul, respectiv depresia?

Din datele studiului realizat de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – Starea de bine a românilor, se distinge aparenta lipsă de hobby-uri a românilor. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

A. M.: Prin definiție, hobby-ul presupune pasiune pentru ceva și timp liber pentru a-l dedica acelei pasiuni. Dar pentru a avea o pasiune este nevoie să ai și un anumit grad de autocunoaștere, astfel încât să știi ce îți place, ce anume îți aduce satisfacție și ce te motivează intrinsec. Poate părea bizar, dar foarte mulți oameni nu știu să răspundă cu adevărat la o întrebare aparent banală, de genul: ce îți place ție, ce te pasionează să faci în timpul liber – ei răspund mai degrabă cu exemple de activități cu care își umplu timpul, acestea nefiind neapărat lucruri care îi încarcă pozitiv. Un hobby trebuie să fie o activitate care să te încarce cu energie, nu doar o activitate în care să-ți petreci timpul.

Lipsa hobby-urilor cred că ține și de faptul că puțini știu ce i-ar pasiona cu adevărat – din lipsa unor modele, din faptul că nu și-au permis să încerce mai multe tipuri de activități ca să vadă ce le-ar plăcea. La bază pot sta și convingeri limitative: „a folosi timpul pentru mine însumi fără să fac ceva util pentru familie sau cu familia înseamnă că sunt egoist”. Da, timpul petrecut cu cei dragi este foarte important, însă la fel de important pentru propria noastră stare de bine este și a avea pasiuni și a le dedica timp și spațiu.

Ce impact a avut cvasi-generalizarea muncii remote în timpul pandemiei și imediat după ea? S-au simțit românii mai degrabă eliberați sau împovărați de ea?

A. M.: Nu pot să generalizez pentru că nu am făcut o cercetare în acest sens, astfel încât să pot vorbi despre impactul asupra românilor, dar, din experiența pe care am avut-o în cabinet, munca remote a fost întâmpinată la început cu destul de multă anxietate, pentru mulți fiind ceva cu totul neobișnuit.

Dificultățile au apărut din imposibilitatea de a separa spațiul dedicat muncii de spațiul privat (pentru că nu toată lumea are acasă un birou dedicat activităților profesionale). În terapie am discutat adesea despre necesitatea de a crea un spațiu de lucru separat de spațiul de recreere și odihnă, tocmai pentru că multe persoane declarau că nu se mai pot simți bine în propria casă.

Altă dificultate a venit și din faptul că, deși programul de muncă a devenit mai flexibil, unora le-a fost și mai dificil să se deconecteze de la muncă și să-și închidă laptop-urile la o anumită oră: aici vorbim din nou despre dificultatea setării unor limite.

Cred că cele mai multe probleme au apărut pentru cei cu copii mici, cărora le-a fost greu să se împartă între rolul de părinte și cel de profesionist.

La fel de greu cred că a fost și pentru cei singuri, pentru că  lipsa contactului social i-a privat de o nevoie fundamental umană, ceea ce a reprezentat un factor destul de mare de stres și de anxietate.

Însă pe măsură ce s-au adaptat la schimbare, și mai ales după pandemie când munca acasă a început să devină o opțiune pentru cei mai mulți, munca remote a devenit plăcută, și chiar a fost privită ca un avantaj. Cred că este foarte important pentru psihicul nostru să știm că putem face alegeri: flexibilitatea pe care o presupune acum munca hibrid este, probabil, unul dintre lucrurile bune care au reieșit din pandemie.

În ce măsură pot specialiștii în sănătatea mintală să influențeze managementul superior pentru a facilita wellbeingul angajaților? În ce măsură sunt dispuse aceste categorii de management de la noi să ia în serios impactul deteriorării wellbeingului angajaților asupra productivității și creativității echipelor?

A. M.: Cred că măsura în care managementul superior ia în considerare starea de bine a angajaților ține de cât de matură este politica organizațională a companiei respective. Cu cât există o politică organizațională mai matură care are în centrul său omul, ca valoare esențială, cu cât organizația înțelege mai bine că omul este cea mai importantă resursă și atunci când oamenii sunt sănătoși, mulțumiți și motivați, întregii companii îi crește productivitatea și creativitatea, cu atât lideri organizației vor fi mai preocupați de wellbeingul angajaților. Există multe strategii de management care contribuie la menținerea stării de bine și la prevenirea instalării burnout-ului.

Constat cu bucurie că tot mai multe companii includ, printre strategiile dedicate acestui capitol, și colaborări cu specialiști din domeniul sănătății mintale, respectiv cu psihoterapeuți. Clinica Oana Nicolau, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, cu care colaborez în calitate de psihoterapeut, are încheiate contracte cu numeroase companii prin care angajații au acces la ședințe de psihoterapie gratuite, la workshopuri care se organizează pe diferite tematici care țin de sănătatea mintală: despre cum să gestionăm stresul, despre anxietate și atacuri de panică, despre burnout și cum poate fi prevenit etc. Există chiar și o linie telefonică cu program 24/ 24 ore, numită Psihologul de Gardă unde angajații pot apela și pot vorbi direct cu un specialist, atunci când se află într-o situație de foarte stresantă.

Cred că este esențial să existe o combinatie:

• managementul superior să vină cu o politică care să ia în considerare starea de bine a angajaților, astfel încât aceștia să perceapă un nivel de securitate suficient pentru a se elibera de teama de instabilitate financiară sau de pierdere a locului de muncă,
• angajatul să-și poată conștientiza propriile insecurități și tipare de relaționare disfuncționale care-l împiedică să pună anumite limite și îl determină să ignore alte priorități din viața sa în favoarea muncii.

În felul acesta se poate instala un echilibru, care aduce o stare de bine angajaților, în același timp în care crește productivitatea pentru companii.