Ține de mine să fiu fericit(ă) în carieră?
Cariera profesională reprezintă locul unde investim o mare parte din energia noastră. Locul unde ne exprimăm, creăm relații, învățăm din provocări și nu în ultimul rând, locul am vrea să fim fericiți, fie că definim fericirea ca bunăstare, emoții plăcute sau ca viață dusă în acord cu principii etice. Cu toate acestea, gradul de satisfacție raportat la carieră pare redus la majoritatea nivelelor ierarhice, conform studiilor pe satisfacția în muncă la nivel global.
În aceste condiții, nu poți să nu te întrebi, oare ține de tine, să fii fericit(ă) în carieră? Să întreb altfel: dacă afară bate vântul foarte tare într-o zi de toamnă, îți iei o haină mai groasă înainte să ieși din casă? Ce se întâmplă dacă da, ce se întâmplă dacă nu? Care e starea ta, în fiecare dintre cele două situații?
Indiferent de cum o definim, fericirea o simțim ca pe o stare, iar stările sunt emoții. Există situații când pare că exteriorul determină reacțiile noastre, însă cu cât explorăm mai adânc ființa umană, cu atât descoperim că avem puterea de a ne crea și întreține propriile stări. Nu pretindem să se oprească vântul, ci controlăm tipul de haină pe care îl purtăm. Ești gata să deschidem dulapul și să alegem?
Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2021 – ianuarie 2022 a revistei Psychologies.
Alina Negrea numără peste 17 ani în Dezvoltarea Talentelor, 8 ani în Recrutare, peste 7 ani în Coaching Executiv şi peste 8 ani de leadership în industrii variate şi în consultanţă. A creat, livrat, implementat şi coordonat programe complexe regionale şi a primit premii pentru Inovaţie şi Excelenţă în Educaţie, la nivel de ţară. Alina creează de asemenea cursuri online pentru America de Nord, este autor în publicaţii precum revista Psychologies, creează şi livrează workshop-uri open pe teme precum: Carieră, Motivaţie, HR & People Skills pentru industrii diverse. Este certificată internaţional ca şi Coach pentru Manageri, Coach de Carieră, Trainer & Facilitator, Profesor Virtual, Intervievator Comportamental: Executive Coach US DAVIS University, Virtual Teacher IRVINE University, GCDF Global Career Coach, SHL (CBI) Certified – CEB, E.S.P.E.R.E Communication Method, Transactional Analysis (AT), Neuro-Linguistic Programming (NLP), Certified Trainer & Facilitator-Austrian Chamber of Commerce.