Now Reading
Vânzările: binecuvântare și oportunitate pentru construirea de relații

Vânzările: binecuvântare și oportunitate pentru construirea de relații

mihaela-chirculescu
Vânzările: binecuvântare și oportunitate pentru construirea de relații

Relațiile…o componentă atât de importantă pentru ființa umană! Avem atât de multă nevoie să comunicăm, să împărtășim, să ne simțim
acceptați și apreciați de către cei din jur. Și, să recunoaștem, suntem o versiune mai bună a noastră, atunci când avem relații care ne conferă toate acestea!
Dar, ele nu cad din cer, dacă ne gândim la relațiile autentice, de durată, ci se construiesc în timp, cu răbdare și cu teste trecute cu brio.
Ca antreprenor, mi-am dorit din primii ani ai afacerii mele, să am o echipă care să îmi ofere senzația că lucrează cu drag și bucurie alături de mine.
Aș vrea să spun că a fost așa de la început, dar, realitatea e, că, până să existe acea relație bazată pe încredere și loialitate, au existat multe situații care ne-au testat dedicarea, devotamentul și implicarea.
A fost nevoie să îmbrățișez întâi eu, schimbarea de mentalitate, abordarea. Am avut nevoie să înțeleg că, oamenii din echipa mea, nu sunt o resursă pentru companie, ci parteneri activi, motorul care face afacerea să crească și să multiplice rezultate.
A urmat educarea minții mele, cu privire la ceea ce reprezintă clienții.

Chiar așa, ce sunt clienții pentru un antreprenor care deține o afacere în vânzări?

Clienții, sunt stelele ce populează bolta unei afaceri în vânzări. Nimic nu are farmec, dacă ei nu sunt acolo. Sau, dacă nu strălucesc! Pentru a
străluci, a-și atinge obiectivele cu ajutorul produselor și serviciilor pe care le oferim, un client, are nevoie, mai întâi de toate, să realizeze că ești acolo, pentru el, în cel mai autentic mod posibil.
Te știu! Te plac! Am încredere în tine!
Iată premisele unei relații de durată, vânzător-client.
Construirea unei relații cu clienții, reprezintă cheia împlinirii în afacerile cu vânzări.

Nu cifrele, nu volumul de produse desfăcute pe piață, nici numărul de clienți noi, ci relațiile construite cu răbdare, sinceritate și dorința reală de a ajuta.
Dacă îți propui să îți cunoști realmente clienții, să le explorezi universul, așa cum e el: cu provocări, dureri, dorințe, blocaje, vei realiza, că, în acest proces de explorare și cunoaștere, ai parcurs prima etapă a unei relații interumane: conectarea.
Iar conectarea îți va da permisiunea să explorezi în continuare, prin intermediul tehnicilor de ascultare activă și comunicare, să mergi în
profunzime cu nivelul conectării, ajungând, într-un final, la inima clienților tăi. Da, inima e reduta, nu portofelul și acesta e drumul corect în
construirea de relații cu clienții!

Citește continuarea articolului în ediția octombrie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!

 

https://www.mihaelachirculescu.com/

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top