Viata profesionala
In general, fiecare crede ca stie cam pe unde se afla in viata sa profesionala. Din interes („E oare timpul sa cer o marire de salariu?“) sau din prudenta („oare postul meu e amenintat?“), stam la locul nostru.
Dar, adesea, aceste preocupari pe termen scurt ascund marile intrebari de fond asupra a ceea ce absoarbe cel mai mult din timpul nostru.
De exemplu: ceea ce fac este o vocatie sau doar un simplu job? Am eu o adevarata vocatie? Ma gasesc aici din cauza circumstantelor – care? – sau chiar mi-am dorit sa fac acest lucru?
Unul dintre cele mai bune moduri de a ne da seama de raspuns, este sa studiem fantasmele pe tema aceasta.
Visam mai mult sau mai putin la alte ocupatii sau responsabilitati? Este rar sa gasim pe cineva multumit din plin de ceea ce face.
Insatisfactia este buna, ea impinge la evolutie. Dar, daca ea domina, trebuie analizata cu realism. Se datoreaza relatiilor dintre noi si sefi sau colegi? Lipsei noastre de interes? Lipsei de competenta pentru ceea ce facem? Si, mai ales, putem face ceva? Putem cauta alt post? Sau poate suntem paralizati de frica in fata schimbarii?
Daca nu avem decat putine fantasme in acest domeniu, un pas bun ar fi sa le exploram pe cateva dintre acestea. Sa vedem daca au ceva sanse sau deloc (precum visul de a canta la pian, de vreme ce nu am pus niciodata mana pe un pian).
Proiectia intr-un alt univers ne permite sa exploram, imaginativ, o viata ideala, din care anumite elemente pot fi ceva mai putin accesibile decat credem.
Imaginandu-ne in alte contexte, vom descoperi fatete noi ale personalitatii noastre, care se pot exprima probabil in alt fel.
Nu toti suntem egali in fata muncii. Unii se bucura enorm, altii – deloc. Sa incercam sa ne gasim intre cele doua extreme si sa ne intrebam pe ce ne fondam aceasta apreciere.
Facem eforturi prea mari pentru castigarea painii? Au venit noi facturi de dimineata, si… declaratiile pe care le facem in fata familiei (asupra nevoii de libertate si de timp mai mult petrecut cu hobby-urile noastre) sunt sincere?
Stresul acesta atat de apasator nu ne da oare mai degraba un sentiment de a fi util, de a exista? Oare renuntam usor la el? Pe partea familiei, mai ales daca avem copii, echilibrul viata profesionala-viata privata este real?
Ce am putea face pentru a-l ameliora? Acest demers se poate rezolva intr-o singura intrebare: ne recunoastem total in munca pe care o facem partial sau deloc? In acest ultim caz, ce parte a personalitatii ramane neexplorata?
Dar sa nu confundam munca si cariera. Prima vine dintr-o nevoie interioara importanta: de a fi la locul nostru in lumea actiunii. In vreme ce cariera, fateta sociala si materiala se masoara in criterii mai obiective, in cifre.
Adesea, examenul in acest ultim caz trebuie facut individual sau tete a tete cu seful. Deci, unde suntem la capitolul cariera? Poate ne-am fixat, ca toata lumea, niste obiective, deopotriva la nivel de responsabilitate si de remuneratie.
Ce evaluare putem face azi? Suntem satisfacuti sau nu? O mare parte din increderea in sine vine din raspunsul la aceasta intrebare. Daca nu ne-am atins obiectivele, ce putem face ca sa le atingem?
Daca nu avem inca un serviciu sau am fost concediati, avem sentimentul ca facem tot ce ne sta in putinta pentru a remedia situatia? Suntem dispusi sa renuntam la o parte din obiective pentru a gasi o slujba?
Daca avem sentimentul ca activitatea noastra profesionala nu lasa loc tuturor resurselor noastre de creativitate, visam sa le exploatam altfel? Arta, scris? Activitati voluntare? Poate ca ele vor duce la o cu totul alta meserie intr-o zi…
