Chestionar Psychologies cu Dorotheea Petre

Dacă ar avea o abilitate supraumană, actrița Dorotheea Petre și-ar dori să călătorească intergalactic… sau să fie pretutindeni în același timp. Află ce o enervează la maxim dar și cum arată pentru ea o zi perfectă.

Citește și:

Chestionar Psychologies cu Alexandra Ungureanu

Chestionar Psychologies cu Ioana Chiriac

 

Care e demonul tău?

Dacă fiecare om trebuie să aibă un demon, al meu este cel al amiezii. Atunci mă lupt cel mai tare cu procrastinarea. Procrastinarea este cel mai mare demon al meu.

 

Ce nu ai reușit să faci încă în viață?

Nu am apucat încă să învăț să dansez așa cum îmi doream în copilărie. Mi-ar fi plăcut sa fiu dansatoare profesionistă și să merg la competiții de dans sportiv- de exemplu.

Îmi place cha-cha-ul, baletul clasic, dansul modern… Apoi, mi-aș dori să adopt un copil sau mai mulți.

 

Ce te enervează la maxim?

Când se ofilesc florile in glastră și abia le-am cumpărat. Când se adună praf în casă, deși am dat cu aspiratorul cu o zi în urmă.

Când mă prinde ploaia pe stradă și îmi strică pantofii preferați. Când uit de ziua cuiva drag. Când îmi cumpar o cafea și constat că nu este tocmai de calitate. Când mai trece un an și nu am făcut ce mi-am propus.

 

Ce animal preferi omului?

Nu prefer un animal omului. Îmi plac oamenii, cu bune și cu rele. Animalelor le este ușor să fie bune pentru că ele nu au de ales. Este ușor să iubești animalele din moment ce ele nu îți pot spune ce gândesc.

 

Dacă ai putea invita pe oricine din lume, pe cine ai vrea să ai oaspete la cină?

Pe George Michael. Sau Anne Bancroft. Sau Catherine Hepburn. Dacă nu se poate, pe Dalai Lama. Dacă nici asta nu se poate, pe oricine  își dorește să vină la masa mea.

 

Ce înseamnă o zi perfectă pentru tine?

Limonadă fără zahăr. Sorbetto de mango. O plimbare prin parc, pe malul mării sau pe munte. O sală goală de cinema unde sunt numai eu. O zi de filmare, în mijlocul echipei. O zi la Eforie cu părinții mei. O zi cu fiica mea, facând orice, oriunde, oricum.

 

Dacă ai putea trăi până la 90 de ani, și să ai corpul ori mintea de la 30 de ani, ce ai prefera? Corpul sau mintea?

Mintea.

 

Pentru ce ești recunoscătoare vieții?

Pentru mine, așa cum sunt. Pentru cei din jurul meu. Pentru tot, realmente pentru tot.

 

Dacă ai putea schimba ceva din felul cum ai fost crescut, ce ai schimba?

Aș mânca mai multă carne și mai puțină pâine, așa cum ziceau tata și mama. Nu îmi plăcea carnea. Aș face mai mult sport…nu știu ce să zic. De fapt, nu cred că aș schimba ceva. Nu am ce.

 

Dacă te-ai trezi mâine cu o abilitatea deosebită, supraumană, care ai vrea să fie aceea?

Sa fiu pretutindeni în același timp. Să știu toate legile fizicii încă nedescoperite acum. Să călătoresc intergalactic.

 

Dacă ai avea un glob de cristal și el ți-ar putea spune ceva despre tine, despre viitor sau orice altceva, ce ai vrea să știi?

Aș vrea să îmi văd străbunicii și bunicii care nu mai sunt acum. Aș vrea să îmi văd nepoții și strănepoții. Cum arată viitorul.

 

Care e cea mai mare împlinire a vieții tale de până acum?

Fiica mea, Sophia.

 

Ce valorizezi mai mult la o prietenie?

Eu personal valorizez o prietenie după calitatea relației mele cu un om, nu după calitățile persoanei respective.

Am observat că oamenii cu multe calități apreciate din punct de vedere social nu au neapărat și calitatea de a dezvolta prietenii trainice.

Pe lângă loialitate, acceptare, suport, empatie, pentru mine cel mai important lucru într-o prietenie este încrederea.

Fără încredere nu pot trece de un anumit nivel în relația mea cu cineva, până la momentul în care să pot spune că omul ăla face practic parte din familie.

 

Cum a fost relația cu mama ta?

Mama a fost mereu cea mai importantă persoană pentru mine, până să apară fiica mea. Am avut în adolescență și momente tensionate, dar relația noastră s-a dezvoltat foarte frumos cu timpul și mă simt norocoasă că am am ajuns aici.

Este cel mai bun, atent și onest critic al meu și un pilon de stabilitate în viața mea.

 

Dar cu tatăl tău?

Tata este omul care m-a acceptat mereu așa cum sunt. Este o sursă de inspirație pentru mine, pentru filosofia lui de viață, prin felul în care ia lucrurile aparent neimportante în serios și prin pasiunea pe care o are față de meseria lui.

 

Completează propoziția următoare: „Aș vrea să am pe cineva cu care să împărtășesc…'

Aș vrea să am pe cineva cu care să împărtășesc momentele mele de tăcere.

 

Când ai plâns ultima oară în fața cuiva?

Nu plâng atât de rar încât să fie un eveniment, am plâns de curând, când m-am emoționat la o scenă, în sala de cinema, de față cu prietenul cu care eram la film.

 

Ce e prea serios în viață pentru a fi subiect de glumă?

Educația copiilor, poezia, suferința cuiva – oricare ar fi aceea – justificată sau nu, problemele batrâneții, deznădejdea, depresia, sărăcia, discriminarea.

 

Dacă ar fi să salvezi din casa ta un singur obiect (să zicem dintr-un incendiu) care ar fi acela?

Fotografia bunicului meu și o fotografie a unei icoane. Eram la Ierusalim și m-am dus să vizitez Mormântul Sfânt. Am văzut un călugar care se ruga ținând o fotografie în mână și m-am uitat la ea.

Era foarte frumoasă și nu mai văzusem pe nicăieri pictura aceea, iar eu voiam să îi fac un cadou mamei mele care colecționează icoane, așa că l-am întrebat de unde o are.

S-a uitat la mine, s-a uitat la ea, cu gesturi foarte lente a sărutat icoana, s-a uitat iar la ea lung și mi-a dăruit-o fără nici un cuvânt.

 

Ce te face să ai îndoieli?

Demonul îndoielii. Cred că el mă face să am îndoieli, dar mi-am propus ca atunci când îl văd că apare să număr invers de la 5 la zero și apoi să acționez fără să mă mai gândesc la nimic.

Am văzut că așa au făcut oamenii când au trimis rachete în spațiu. Dacă NASA procedează așa, înseamnă că așa se cuceresc noi teritorii, sigur au cercetat și așa funcționează.

 

Ce ai reținut din toată educația primită ?

Am reținut că Educația este importantă. Că manierele contează. Că atât cât investești, atât primești.

 

Ce maximă, frază de înțelepciune ai vrea să le transmiți copiilor tăi?

Să aibă mereu încredere în ei, să se bucure de fiecare lucru și fiecare zi și să rămână mereu pozitivi.

 

Care e cuvântul preferat?

Soare.

Foto: Vlad Eftenie

Comentează și tu
Recomandări
Chestionar Psychologies cu Ada Galeș
Chestionar Psychologies cu Ada Galeș

Actrița Ada Galeș recunoaște că i-ar plăcea să aibă abilitatea de a citi mințile oamenilor. Află ce înseamnă o zi perfectă pentru ea, dar și ce o determină să aibă îndoilei.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Mădălina Constantin
Chestionar Psychologies cu Mădălina Constantin

Mădălina Constantin joacă rolul „celeilalte femei” în filmul de debut al lui Hadrian Marcu, „Un om la locul lui”, care rulează acum pe marile ecrane. Este actriță, a absolvit Academia Națională de Arte Dramatice din Paris și locuiește în Franța. Află mai multe despre ea din chestionarul Psychologies.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Alexandra Ungureanu
Chestionar Psychologies cu Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu adoră umorul negru și este o admiratoare a lui Elon Musk. Află din cele ce urmează ce putere supraumană și-ar dori, dar și care este teama ei cea mai mare.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Dorotheea Petre
Chestionar Psychologies cu Dorotheea Petre

Dacă ar avea o abilitate supraumană, actrița Dorotheea Petre și-ar dori să călătorească intergalactic… sau să fie pretutindeni în același timp. Află ce o enervează la maxim dar și cum arată pentru ea o zi perfectă.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Doru Todoruț
Chestionar Psychologies cu Doru Todoruț

Doru Todoruț ne-a povestit că îi place compania celor mai înțelepți decât el și că îl deranjează lipsa de empatie. Află și ce ar schimba din felul cum a fost crescut.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Ana Odagiu
Chestionar Psychologies cu Ana Odagiu

Ana Odagiu este actriță, cântăreață, iubitoare de câini și o persoană tonică. Ne-a mărturisit ce o enervează, dar și ce apreciază la prieteni.

Citeste