Amanta șefului meu nu mă interesa deloc dacă nu ar fi nevoie să lucrez cu ea…
Amanta șefului meu este PR-ul companiei la care lucrez. Faptul că nu știe pe ce planetă e sau cu ce se mănâncă jobul ei este o „bucurie” pentru mine, în fiecare zi…
Citește și:
Obișnuiam să muncesc chiar și în concediu. Când am spus stop, au apărut nemulțumiri…
Schimbarea e bună, fiecare început poate fi o oportunitate! Dă-ți voie să vezi asta
Nu mă interesează viața personală a nimănui. Cu atât mai puțin a unui superior cu care relaționez strict profesional și despre care nu vreau să știu nimic… intim. Vreodată! Dar șeful meu, om destul de echilibrat în alte situații, și-a investit „iubita” în rolul de PR.
De ce îi zic amantă? Pentru că lui nu i s-a finalizat divorțul. Nu știu dacă și ea a avut un amestec în derularea acțiunii vieții lui maritale, dar deja știu mai multe decât îmi doream, nu vreau să aflu și asta.
De înțeles, îl înțeleg. Fata e clar mai tânără, frumușică și râde mult. Din punctul meu de vedere râde și când nu trebuie și o face pentru atenție. Nu doar a lui. Dar, totodată, mă îndoiesc că îi ridică probleme existențiale, că îl copleșește cu nevoi intelectuale sau discuții profunde.
E un soi de vacanță pentru om, așa că nu pot decât să îl înțeleg. Din păcate, nu înțeleg de ce a adus-o în firmă. Nu am să pricep niciodată de ce fac oamenii prostiile astea.
Înțeleg că îți place, dar nu pentru nivelul profesional, pregătirea în domeniul PR-ului sau hărnicia de care dă dovadă. Deci de ce o investești cu probleme din astea?
Și, alături de ea, pe noi toți ceilalți care ar trebui să lucrăm cu ea. Scurt și la obiect, atât noi, departamentul de marketing, cât și cel de vânzări, trebuie să ne ocupăm și de PR când e cazul. Și trebuie să facem asta în prezența ei, încercând să o implicăm, cumva, în acest demers.
Lucru dificil, atunci când încerci să investești cu sarcini de serviciu… o veioză. Da, sunt rea. Pentru că am obosit să îi explic limba română, strategiile de comunicare sau pașii în redactarea unui comunicat de presă care, de regulă, e ușor diferit de o scrisoare către bunica ta.
Competențele ei sunt în ceață, la fel și noi toți ceilalți. De ce să facem asta? De ce să accept să lucrez cu o veioză când sunt zeci sau sute de tineri și tinere care își doresc un job precum acesta și care chiar ar contribui la bunul mers al echipei? Și de ce nu îți păstrezi viața personală… privată?!
Înțeleg că nu ar avea alt loc în care să se manifeste profesional această domnișoară. Nu ar angaja-o nimeni.
Dar nu e rușine să fii secretară, bineînțeles, dacă știi să faci acest lucru (nici secretariatul nu e pentru oricine și necesită abilități). De ce trebuie să muncesc eu de două ori mai mult și să mă enervez de fiecare dată când deschide gura sau scrie câte un newsletter la nivel de grădiniță?
Dacă vrei să îți angajezi amanta, măcar fă-o asistent personal sau orice ar intra în competențele ei.
Pentru că în momentul de față am renunțat la a o corecta, și abia aștept feedback pe o campanie recent lansată după creierașul ei. Nu de alta, dar dacă tot muncește, să se bucure împreună cu șeful de rezultatele muncii ei.
Poate, în felul acesta, va avea inspirația să îi angajeze chiar o echipă de PR și nu mai preluăm noi, ceilalți, treburile duduii.
Foto: shutterstock.com
