Cât timp te gândești la foști iubiți, nu ești pregătită să ai o relație nouă…
Eram singură, frustrată că nu îmi găsesc un partener, iar gândurile mele deseori gravitau către foști iubiți. Când am pus stop, am putut să o iau de la capăt.
Citește și:
Nu renunț la singurătate dacă așa îmi este mie bine
Am dat vina pe el când ne-am despărțit. Era mai simplu decât să recunosc cât greșisem eu…
Cu toții avem bagajul nostru emoțional, iar acesta, deseori, fără să ne dăm seama, atârnă mai greu decât conștientizăm.
Eram singură de trei ani și începuse să mă frustreze situația. Nu arăt rău, pretendenți aveam, dar îi evitam sau nici nu îi remarcam, iar timpul trecea fără să înțeleg de ce nu găsesc pe cineva.
M-am gândit că problema este faptul că nu socializez prea mult, că nu cunosc oameni noi. Cum spuneam, abia târziu am realizat că eu nu eram atentă la oamenii din jurul meu. Probabil mă așteptam să apară vreunul cu un indicator deasupra capului ca să îl remarc…
Atunci am realizat cât de des îmi fuge gândul către câțiva foști iubiți. Fiecare relație a fost încheiată destul de dureros: unul mi-a fost infidel, unul era dependent de mine, iar un altul a pus în practică un exemplu minunat de ghosting, dispărând, pur și simplu.
Relațiile erau încheiate de ceva vreme, eu mă știam că depășisem fiecare episod în parte, dar am avut un moment de conștientizare, în care am realizat că atâta timp cât gândurile mele sunt tot acolo, nu am depășit nimic.
Practic, ce rămăsese cu mine, era suferința produsă de fiecare închaiere, întrebările fără răspuns, dezamăgirea… și faptul că nu îi iertasem pe niciunul. Și nu că ar fi avut ei nevoie de iertarea mea, dar eu aveam mare nevoie.
Neiertând, am păstrat cu mine resentimentele, iar acestea acționau ca un scut. De ce să redevin vulnerabilă? De ce să risc iar să sufăr? De ce să încep o nouă relație?
Acest răspuns a venit ca un șoc, pentru că, repet, eram chiar convinsă că nu am noroc și nu îmi găsesc un partener. Șocul a fost să accept că eu eram cea indisponibilă, că eu trebuie să îmi fac ordine în bagaje.
Schimbarea nu a fost ușoară. Am încercat să îmi spun singură în minte că îl iert pe fiecare în parte, că au fost experiențe de viață, că e timpul să merg mai departe.
În cele din urmă am apelat la un psiholog care m-a ajutat să identific și tiparul după care îmi alegeam iubiții.
Indisponibilitatea mea abia remarcată, era o problemă mai veche, pe care în niciun moment nu o remarcasem.
A trecut ceva timp și câteva ședințe de terapie până să fac pace cu trecutul meu și să îmi accept suferința și eșecurile. A trecut ceva timp până când gândurile către foști iubiți au devenit tot mai rare și mai nesemnificative. Dar a trecut cu folos tot acest timp.
Da, am mai fost singură timp de un an, dar treptat, am devenit disponibilă. Iar acum, am o relație de trei ani de zile în care partenerul meu nu seamănă cu nimic din experiențele mele anterioare.
Pot spune că l-am întâlnit doar pentru că am fost eu pregătită pentru el. Altfel, probabil după ceva eforturi, m-aș fi îndreptat către același tipar. În consecință, atunci când nu găsim un partener așa cum ne dorim, ne ajută să ne întrebăm și ce piedici ne punem singure…
Foto: shutterstock.com
