Ce faci când un băiat de 12 ani îți pune o palmă pe fund? Un altfel de #metoo
Hărțuirea sexuală a femeilor este o problemă răspândită. Din păcate. Mai rău este când anumite comportamente necuviincioase le întâlnim la… copii?! Un altfel de #metoo.
Citește și:
#metoo nu e un moft. Eu am fost hărțuită în liceu, de profesorul meu
Eu am pățit-o pe stradă. Mă oprisem și așteptam o prietenă cu care aveam o întâlnire. Așteptam deja de câteva minute și nu eram prea atentă în jur. La un moment dat, un puști a venit foarte aproape de mine, aproape lipindu-se de mine cu fața când a trecut.
Spontan și firesc, am făcut un pas în spate, unde am simțit o mână pe fund. A altuia. Din reflex (mai bun decât îl cunosc de obicei) am prins „agresorul” în timp ce primul o luase la fugă.
Așa că l-am ținut strâns și i-am dat o palmă peste față. Nu cred că avea mai mult de 12 ani. Evident, oamenii din jur deja se uitau la nebuna care își permite să pălmuiască un copil.
I-am spus, până să îl împing mai încolo de mine în felul următor: „Dacă ție ți se pare distractiv să îmi pui o palmă pe fund, să știi că eu, la rândul meu, mă amuz foarte tare dându-ți o palmă. Iar chestia asta o să ți se mai întâmple dacă repeți gestul. Data viitoare, și mai rău.”
Nu e ok, nu? În regulă, nici eu nu sunt mândră că am dat o palmă. Și sunt convinsă că nu i-am făcut „educație” în acel moment. Dar acțiunea lui depășea o admonestare verbală.
Dacă mă înjura când trecea pe lângă mine, nu m-ar fi interesat pentru că nu aveam cum să iau personal o asemenea reacție. Dar a intrat în spațiul meu personal și a făcut un gest indecent.
Nu este problema mea că asta a văzut la tatăl lui. Sau că așa a înțeles că trebuie să se poarte de prin filme. Eu sunt o variabilă. Iar din punctul meu de vedere, el a avut parte de ce merită într-o astfel de situație.
Dacă avea 3 ani mă amuza. Poate îl și întrebam de ce a făcut-o. La 12, nu pot spune că e un copil și trebuie să i se arate calea cea bună. Cel puțin, nu de către mine în stradă. Era conștient de comportamentul lui, era, aparent o schemă gândită din moment ce o puneau doi în practică și, cu certitudine, nu eram prima „victimă”.
A rupt-o la fugă bodogănind, iar eu am rămas cu o senzație de scârbă. De ce? Pentru că îmi imaginez că dacă a avut tupeu să facă asta în plină stradă, cu o femeie de 38 de ani, acest băiețaș poate agresa și colegele de școală. Care sunt niște copii.
Totodată, este o uimire imensă să vezi un astfel de gest la un puști. Nu mai vorbesc de limbajul pe care îl au copiii… deja s-a trecut la nivelul următor. Ne mai mirăm că profesorii nu le fac față la școală?
Dragi părinți (virtuali) ai unor astfel de copii… voi știți cum se comportă? Chiar nu a dat niciodată nimic de bănuit? Vi se pare normal? Și cum ați reacționa aflând – „Vaai, auzi tu, să-mi pălmuiască copilul pentru că i-a pus mâna pe fund!” sau poate „Lasă că și eu îl pleznesc.”? Oricare reacție arată în primul rând o problemă a voastră, ca părinți.
Oare ce educație primesc copiii aceștia? Și nu vreau să aud că până nu ești părinte nu știi despre ce este vorba și nici cât de greu este. Dacă ți-ai asumat să aduci un copil pe lume este răspunderea ta ca acel copil să nu ajungă un agresor.
Iar dacă din copilărie manifestă astfel de tendințe, din nou, este răspunderea ta să le corectezi. Pentru că eu, dacă sunt agresată de copilul tău pe stradă, răspund în consecință. Nu voi trece cu vederea.
Foto: shutterstock.com
