Constelațiile familiale m-au ajutat să mă împac cu tata

Ai auzit despre constelațiile familiale, dar cum îi ajută ele pe cei care le frecventează? După 30 de ani Alexandra și-a reparat relația cu tatăl ei, iar Mara și-a dat seama că trebuie să își schimbe viața, altfel moare treptat pe dinăuntru.

„Constelația mi-a tras un semnal de alarmă“ – Mara, 29 de ani

„Cred că până acum am fost la patru sau cinci workshop-uri de constelații și de fiecare dată am lucrat altceva. E o metodă grozavă pentru mine, care m-a ajutat să rezolv multe probleme.

Ultima dată, am ajuns până la momentul nașterii mele premature, care mi-a pus viața în pericol, și la senzațiile pe care le-am avut atunci.

Citește și:

Ce sunt constelațiile familiale

Cărțile de colorat pentru adulți: calea sigură către relaxare

Sentimentul copleșitor de tristețe, de abandon (a trebuit să stau o perioadă la incubator), senzația de gol interior, lipsa de apartenență se potriveau fantastic cu ceea ce simțeam în momentul ăla despre mine și viața mea.

Mă cufundam în muncă și nu mai eram atentă la mine, la nevoile mele, la copilul meu interior, pe care îl ignoram complet și care suferea groaznic.

În terapia individuală, reușeam cu greu să intru în contact cu mine, iar în afara ședințelor eram complet absentă. Văzând ceea ce trăiam ca bebeluș, m-a speriat, nu știam cum să mă apropii de reprezentanta mea, simțeam nevoia să îi fiu aproape, să o îmbrățișez, să o mângăi, să îi alin suferința și să îi arăt că nu e singură dar eram total blocată, înghețață.

Nu știam cum să mai fac lucrurile astea, cum să fiu bună cu cineva, dar mai ales cu mine. Nu mai știam să îmi fiu alături și să îmi arăt că mă iubesc așa cum sunt, să mă sprijin singură, să îmi iert greșelile și să accept că e OK să te simți și trist, vulnerabil, că suferința nu va ține o eternitate.

Că întotdeauna lucrurile se rezolvă cumva, iar ca să fii bine, fericit, trebuie să îți înfrunți demonii, problemele, că băgatul sub preș nu e o soluție.

Constelația aceea mi-a tras un semnal de alarmă, a fost ca o oglindă care mi-a arătat reflecția vieții mele și mi-a demonstrat că, dacă nu fac ceva, mă sting ușor – practic, mor treptat pe dinăuntru.

E cazul să îmi trăiesc viața cu adevărat și, cel mai important, este, în sfârșit, cazul să am grijă de mine, să îmi arăt toată bunăvoința și bunătatea din lume, să mă iubesc mai mult.“

„Viața mea s-a împărțit între «înainte» și «dup㻓  – Alexandra, 34 de ani

„Prima participare la un workshop de constelații familiale a fost de-a dreptul revelatoare. Viața mea s-a împărțit «înainte» și «după», răsunător, năucitor, miraculos.

Întinsă pe podea, strângând în brațe copilul din mine, odată cu una dintre reprezentantele mele, mi-am dat seama ce erori grave îmi erodaseră sufletul și mintea.

Încăpățânarea se risipea uimitor și dincolo de ea mi se arăta o mască scorțoasă a copilăriei mele după care mă ascunsesem de teamă, din singurătate, printr-un nefericit complot al întâmplării de-a ajunge nedorită în viața alor mei și al trudei lor de-a mă iubi în grabă, printre reproșuri, minciuni și trădări amare.

În ziua aia, după 30 de ani în care tata era vinovat de haosul firii mele, am înțeles cât mă iubea de fapt. Am alergat spre el, deloc devreme, dar nu prea târziu, să-i spun cum înverșunarea mea se risipise. Și să-l rog să mă ajute «să mă nasc din nou», așa cum tabloul constelației mele îmi arătase.

După un an, iată, tata nu mai este, dar a rămas cu mine bucuria imensei oportunități de-a ne fi spus, pentru prima oară, de mii de ori, că ne iubim.

Nu îmi închipui cum ar fi arătat viața mea fără această șansă, cum aș fi târât după mine regretele, neputința, propria judecată.

După patru întâlniri în cadrul acestor constelații familiale, din femeia dezorientată, lipsită de încredere în sine, ascunsă bine și blocată în propriile trăiri interioare, am ajuns să mă accept așa cum sunt, să-mi conturez cu precizie obiectivele, să nu mai caut vinovați, atunci când mă lovesc de greutăți, să îmi zâmbesc blând, îngăduitor.

Acum știu că emoțiile, fie ele și negative, sunt menite să mă ridice, nu să mă doboare. Știu că felul în care îmi trăiesc viața, depinde doar de mine, de alegerile pe care le fac, de sensul pe care îl dau gândurilor și faptelor mele, de modul în care mă privesc eu însămi.“