Credeam că am întâlnit bărbatul perfect, dar el avea două relații în paralel
Eu nu înțeleg de ce unii bărbați au relații în paralel! Avea o iubită oficială și la final tot pe mine a încercat să dea vina, dar nu i-a mers…
„Aveam 24 de ani când l-am cunoscut pe Cristian. În aeroport. Vina mea. Mi s-a părut atrăgător și am prins prima ocazie să intrăm în vorbă. Nu a fost prea greu, și el mă studia.
Citește și:
Conflict în cuplu: asumă-ți și controlează-ți comportamentul
A fost laș?! I-am făcut cadou o pereche de momițe, că îi lipseau! Să vadă ce e aia despărțire!
Era înalt, bine legat și, spre bucuria mea, avea și simțul umorului. Călătoream amândoi în interes de serviciu. Am povestit tot drumul și ne-am promis o plimbare împreună. Deh, mergeam la Paris.
Și ne-am plimbat, am luat cina, am povestit și ne-am plăcut destul de mult. Suficient cât să ne dăm întâlnire și în țară. Eram chiar încântată că nu forța lucrurile.
Oricât ar fi Parisul de romantic, nu sunt adepta aventurilor de-o noapte. Așa că am început o relație… timidă. Nu ne vedeam foarte des, el era ocupat cu munca, iar eu la fel.
Uneori, rămâneam serile la el. Din nou, nu prea des, pentru că, avea «deplasări, program încărcat» și… după cum mi-a fost dat să aflu după două luni, și o iubită oficială.
Am reușit să-l fac să se confeseze după două săptămâni dubioase și câteva alergături (ale lui) la baie cu telefonul. Mi-am zis și eu: măi, să fie, nu o vrea să știe șeful că e cu cineva în casă?!
Iar el, băiat debusolat, a recunoscut că are o altă relație. Dar că ține la mine. Ce anume, nu mi-a spus. Eu oricum stau cu chirie, iar spațiul e mic, nu prea ai ce ține la mine.
Și, așa cum se sfătuiesc bărbații unii pe alții (bănuiesc), mi-a zis-o și pe aia cu «nu e ceea ce crezi». Acum, că ai o altă relație, dar nu e ceea ce cred eu…, dă cu virgula, măi băiete. Cam ce aș putea crede?
Că suntem două fraiere în ecuație? Sau că ești înalt, frumușel, dar prost? M-a acuzat (o apărare inutilă, dar cumva spontană) că eu îl plac doar «ca animal». Avea dreptate. I-am și confirmat. «Da, ca hamster». A făcut ochii mari.
Dincolo de furie și umilire, aveam resurse să fac mișto. Aproape să-și dea palme că plecam. A râs ușor, dar și-a lăsat privirea în jos. Doar nu era un moment vesel!
Mi-a zis că nu a cunoscut pe nimeni ca mine, așa că l-am rugat ca și în continuare să stea departe de oameni ca mine. Zău că nu-l merităm. Apoi mi-a zis că mă iubește. L-am întrebat dacă vrea să-i spunem asta împreună iubitei lui.
Nu cred că voia. Rămâne pentru mine, totuși, băiatul care mi-a spus cel mai drăguț lucru posibil, «Îmi place să te privesc, inclusiv când îți sufli mucii».
Din păcate, sufăr de o problemă care declanșează frecvent acest comportament… deloc dezirabil. Din fericire, pe el n-am mai dat… doi muci. Nu am reușit să îl urăsc. Nu pot face asta.
Din punctul meu de vedere, nici măcar un act de căsătorie nu ne dă drepturi asupra unei alte persoane. Asta era viața lui, asta își dorea. M-a deranjat minciuna, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Ce pretenții să am de la un astfel de bărbat?! Sincer, mă bucur că n-a aflat cealaltă înaintea mea și să-l fi moștenit eu. Așa, mă amuz să constat că au trecut șapte ani, iar el încă îmi mai scrie ocazional. Ar vrea să fim prieteni. Eu aș vrea să nu. Ghici ca cine e de data asta“…
Foto: Shutterstock
