Cum să îmbătrânești elegant: Vaaai, te ții bine pentru vârsta ta!
La 39 de ani nu prea te gândești că îmbătrânești elegant. Dacă îți funcționează neuronul, nici la 50 nu îți pui problema asta. Dar tineretul din jurul tău are grijă să nu uiți.
Citește și:
Femei singure pe care le admir
Am avut două crize de vârstă dar acum încerc să mă bucur de ce am
Fiecare cu planul lui de viață
Am început să mă obișnuiesc de câțiva ani cu copiii vecinilor care îmi spun „sărut-mana” când mă salută. La primul contact m-am uitat urât la copil, dar acum am decis să nu mă mai afecteze. Pentru un copil de 10 ani sunt de o vârstă cu mama lui. Deci sunt bătrână.
Nu îmi place când cineva îmi vorbește cu dumneavoastră. Nu aș spune că are vreo legătură cu îmbătrânirea, ci cu faptul că este o politețe nenecesară în cazul meu.
Mă poți respecta din cuvintele pe care mi le adresezi și modul de abordare. Nu am nevoie de „domnii” între apelative.
La muncă, am un mediu de oameni mai tineri decât mine. Îmi plac pentru că au umor și sunt energici. Eu nu m-am măritat, iar copiii sunt o experiență tip „Alien” pe care nu mi-o doresc. Nu este dovadă de superficialitate. Așa vreau eu să îmi trăiesc viața. Dacă o fi să mă mărit, o fi. Dar capitolul copii dă cu minus în orice scenariu. Poate adopția să aibă o șansă mică. Foarte mică.
Celor care mă acuză de egoism, le spun că este minunat să poți fi egoistă, idependentă, cu casa ta, o familie numeroasă, o carieră pe care o iubești, prieteni, activități multe și timp de relaxare. E al naibii de bine.
Iar celor care cred că la bătrânețe voi fi singură… sper să nu vă plece copiii de acasă (?!?) să nu divorțați și să nu constatați după ani petrecuți izolați de ceilalți că voi nu aveți prieteni. Eu una, am prieteni, intenționez să mi-i păstrez, iar pentru îngrijire la domiciliu sau la azil, am de gând să plătesc. Da, îmi permit să fac asta. Fără probleme.
Vaai, da’ cum arăți așa…?
Revenind la subiectul discuției, primesc și am primit mereu complimente. În mare parte am gene bune, nu am niciun merit pentru ele. E o loterie. În mică parte nu mă culc pe genele pe care le am și mă îngrijesc. Rezultatul este pozitiv: nimeni nu își dă seama că-s cu un picior pe pragul de 40.
Dacă sunt sinceră, comparativ cu alte femei de vârsta mea, pot spune 31-32 fără probleme. Așa că merit complimente. Multe sunt sincere. Altele, mai noi, includ uimire „vaai, da’ cum arăți așa…?”. E frumos să auzi asta. Dar în contextul respectiv, reieșea precum „la cât de bătrână ești cum de arăți așa?”.
Și dacă primul compliment nu l-am analizat suficient, colega cea nouă, la primul job și 22 de ani, în plină admirație mi-a zâmbit „Dar te ții bine pentru vârsta ta! Și nu ai nicio operație? Nu pot să cred, arăți ca la televizor”
Cred că pentru vârsta mea am început să mă țin bine de perete când aud din astea. Nu știu de ce la 20 de ani ai impresia că la 40 începi chirugia, dar se pare că acesta e trendul.
Cât despre arătatul ca la televizor, pot doar să sper că nu urmărește, de regulă, filme horror. Că și ca alea pot arăta.
Una peste alta e distractiv. E distractiv și când bărbații care te văd folosesc apelativul domnișoara. Dragii mei, păstrați-l pentru fete până în 20 de ani. După aceea, dacă e musai, dați cu „doamna” înainte.
Mai mult, la 40 de ani, când cineva îți spune domnișoară, sună ca și cum nu i s-a făcut nimănui milă de tine până la vârsta asta… Ori de ținut, mă țin bine pentru vâsta mea, nu? Nu par că…
Foto: 123rf.com
