Dacă pe vremuri aveam prieteni imaginari… acum am social media
Ca toată lumea, petrec destul de mult timp pe social media. Are avantajele ei, dar conexiunea umană, reală, chiar îmi lipsește.
Citește și:
Uneori sunt privită de parcă aș fi o mamă denaturată. Dar nu mă interesează ce cred alții…
Nu renunț la singurătate dacă așa îmi este mie bine
Nu cred că social media este neapărat un lucru negativ. Cu siguranță viteza cu care circulă o informație este mult mai mare. Totodată, te poți conecta mai ușor la oameni din toată lumea și păstrezi legătura cu cei dragi, care sunt la distanță. Clar are avantaje!
De entertainment nu mai vorbesc… cine nu a urmărit filme cu pisici? Cred că niciun serial nu ne captivează atât de mult și nu îi suntem atât de fideli precum filmulețelor haioase cu animale.
Pentru că ne relaxează și ne decuplează mintea de la probleme, stres, oboseală. Și nu e un lucru rău. Dar, totodată, constat la mine și la toți cei din jur că ajungem să ne petrecem mare parte din vieți pe social media.
Am un serviciu și clar nu am prea mult timp liber la dispoziție. Dar dacă adun momentele de peste zi în care m-am conectat la un site sau altul, plus timpul petrecut online atunci când ar trebui să mă relaxez, realizez că altceva nu prea mai fac.
Nu ies foarte des pentru că sunt obosită după serviciu. Iar dacă ies în oraș cu prietenii, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi va accesa telefonul.
Am uneori impresia că social media umple spațiile goale în loc să fim stimulați să le umplem noi.
Cum apare primul moment de liniște în grup, cineva va face o poză, o va posta, iar ceilalți vor accesa site-ul pentru a-și exprima aprecierea pentru poză. Păi, nu suntem toți acolo? Nu ne putem exprima aprecierea …live? Mi se pare că nu. E mai simplu să dăm like decât să spunem asta în față.
Nu îmi dau seama în ce măsură social media e un facilitator și în ce măsură un substitut. Dar îmi lipsesc conexiunile umane de altă dată.
Am impresia că dacă în copilărie aveam prieteni imaginari cu care ne jucam, acum îi avem generați de calculator. Păi și cum am evoluat? Dincolo de tehnică, desigur.
Sincer, m-am gândit mai mult la acest aspect acum câteva zile, în metrou. Dincolo de numărul mare de persoane care stau cu nasul în telefon, mi-a atras atenția o mamă.
Era pe un site de socializare, iar lângă ea, fiul care probabil se întorcea de la școală, adormise. Avea în jur de 10-11 ani și nu avea o poziție comodă pe scaun, evident.
Stătea cu capul aplecat în față, apoi a alunecat spre mamă care nu îi dădea deloc atenție. Era preocupată de ecran.
Iar când capul copilului a ajuns pe umărul ei, i-a dat un ghiont să îl trezească. Nu s-a uitat urât, nu i-a zâmbit. L-a tratat ca pe un străin însă. Și și-a văzut în continuare de telefon.
Nu judec neapărat, nu știu viețile lor. Dar de ce îți ignori copilul care adoarme, pe scaun, lângă tine, și preferi să dai atenție unui site? Mie priveliștea nu mi-a plăcut deloc.
Poate nu ar fi rău să ne mai deconectăm din când în când și să ne reconectăm la cei de lângă noi.
Foto: shutterstock.com
