De anul acesta, rezoluțiile mele nu mai sunt o himeră. Prima regulă: schimbare de azi, nu de mâine

Nu este ușor să faci o schimbare, nici comod. Chiar dacă știi ce e mai bine pentru tine sau ce îți dorești, cumva, în mintea ta sună frumos și poetic… iar în practică un calvar. Dar totul este posibil… începând de azi.

Citește și:

Dating: Încă mai speri să te sune tipul acela simpatic sau îți vezi de viața ta?

Sfaturile prietenilor, oricât de bine intenționate, rămân mereu… opiniile altora despre viața ta

Eu niciodată nu am respectat task-urile pe care mi le dau singură. Dacă am de spălat vasele, mai bine citesc. Dacă mama mă roagă să o ajut să spele vasele, o ajut imediat. Pentru că mă gândesc că a îmbătrânit, că și așa o ajut rar, că are nevoie de mine și pot face măcar acest lucru mic pentru ea. Este un exemplu banal.

Dacă am de îndeplinit o sarcină la muncă sunt extrem de eficientă. Sunt chiar proactivă. Îmi place să găsesc soluții, stresul nu mă sperie, nici dead-line-urile și sunt un problem-solver.

Dar totuși, am toate aceste calități active… pentru alții. Pentru mine, sunt un problem-maker. Adică mă ignor cu desăvârșire. Iar când spun că mă ignor nu înseamnă că am o stimă de sine scăzută sau că nu mă iubesc îndeajuns. Dar cred că în relația cu mine nu mă iubesc cum trebuie.

Respectiv, dacă ceva îmi e necesar, util, etc. dar nu îmi place… amând până la uitare completă. Dacă se poate. Pentru că de uitat nu uit. Pun pe lista cu „to do” sau rezoluții, cum le spunem. Iar acesta este echivalentul unei reverii care nu devine niciodată realitate.

Adică, de ce să mă apuc de sport când tocmai am început un serial nou și mi-am făcut și pop-corn. Mă relaxează, mă simt bine, am o seară liniștită. Iar dacă mă duc la sală, mă simt penibil pentru că (am cronometrat) după 2 minute pe banda de alergare respir accelerat, transpir deja și mi se pune, eventual, și un cârcel. Să nu mai vorbim despre ceilalți care ridică greutăți cu ușurința cu care mănânc eu pop-corn. Așa că mă demotivez.

Îmi propun să țin regim alimentar dacă vreau să slăbesc. Iar cu dietele, deja știu povestea. Sunt motivată 2 săptămâni, timp în care constat că nu am pierdut cele 5 kilograme dorite și, de supărare, mănânc niște ciocolată. Las dietele pe listele de rezoluții, nu de alta, dar să nu uit că vreau să slăbesc…

Anul acesta am făcut altfel. Mi-am propus 3 lucruri pe care vreau să le fac (din lista cu foarte multe!) și pe care să le încep în ianuarie. Nu cândva, nu când voi avea timp/bani/chef/energie… acum!

Mi-am făcut programul așa cum mi-l fac în privința responsabilităților de muncă și familie. Timp pentru muncit, timp pentru prieteni și iubit, timp pentru mers la sală să fac yoga.

Mi-am găsit sală, m-am interesat de costuri și de program și m-am dus. Nu m-am simțit în largul meu, evident, toată lumea părea că știe ce face pe acolo, iar eu păream că m-am rătăcit de turma mea.

Dar mi-am propus să văd scopul final: mă duc pentru că vreau să mă relaxez, vreau să am corpul mai tonifiat, o postură mai bună, o minte mai limpede și… dacă muncesc îndeajuns voi da și eu impresia că știu ce fac la orele de yoga.

Sunt deja la a șasea ședință și nu am fost atât de mândră de mine nici când mi-am luat licența. Pentru că simt că fac acest lucru pentru mine. Pentru că eu mi-l doresc și am decis că merit să devin o prioritate.

Al doilea obiectiv de pe listă ține de sănătatea mea. Nu intru în detalii, spun doar că este vorba despre o problemă cu care am trăit, chiar dacă în oarecare disconfort, dar care se poate rezolva cu intervenții.

Cred că știu ce simt oamenii care au fobii. Așa mă raportez eu la acest travaliu. Așa că mi-am făcut prima programare fără să stau pe gânduri, fără să aștept să găsesc o mie de scuze, fără să îmi permit să mă răzgândesc. Am început ce aveam de început.

Da, simt panică, teamă imensă și anxietate de fiecare dată când văd medicul, de fiecare dată când îmi spune ce altă procedură am nevoie. Și îmi repet atât „să ai curaj înseamnă să faci un lucru chiar dacă îți este frică”.

Mă gândesc doar cât de bine îmi va fi după aceea. Nu financiar, dar sănătatea mea este importantă. Nu mai las frica să fie mai importantă.

Al treilea, dar nu cel din urmă obiectiv, a fost să încep psihoterapia. Vreau să fiu mai bine cu mine, să mă înțeleg, să mă eliberez de anumite gânduri copleșitoare și recurente, să îmi înfrunt fricile și să ies din anumite tipare care nu îmi sunt benefice și pe care, știu din experiență, nu le mai pot gestiona singură. Am fost la prima ședință și știu că am făcut ce trebuia.

Voiam să mă duc la două săptămâni, dar m-am răzgândit. Mi-am făcut programări săptămânal pentru că îmi doresc să lucrez cu mine.

Nu îmi este comodă niciuna dintre schimbări. Mi-ar fi mai interesant să stau cu filmul meu și punga de pop-corn. Dar nu mai vreau asta. Mă văd pe termen lung și mă raportez la mine, cea de peste câteva luni, un an sau mai mulți. Pentru mine cea de acum și cea de atunci, am început schimbarea în bine. Și acum știu și că se poate.

Foto: shutterstock.com