De ce vacanța prelungită a copiilor a stârnit revolta părinților
Câteva zile în plus petrecute cu cei mici nu mai sunt motiv de bucurie?! Uite de ce vacanța prelungită a copiilor a stârnit revoltă în rândul părinților.
Pentru băiatul meu n-a fost o problemă nici să iasă din casă la -14 grade, ba chiar s-a distrat să deszăpezească singur mașina, nici să stea acasă într-o zi de școală.
A făcut Lego, s-a uitat la desene animate, a citit Cartea cu Apolodor, mi-a dat mie teste la matematică și ne-am jucat împreună BrainBox despre invenții.
Eu cred că, decât să ne preocupe atâta faptul că au în plus o săptămână de vacanță, ar fi mai sănătos să ne îndreptăm revolta spre ce fac copiii noștri în toate celelalte 34 de săptămâni în care merg la școală!
Vacanța prelungită a stârnit dispute între părinți
Decizia să ne ținem copiii acasă încă o săptămână pentru că este ianuarie și este ger afară s-a lăsat cu revoluție pe social media, a încrâncenat oameni, i-a făcut să arunce cu sudalme și cu unfriend-uri.
În 24 de ore am citit toate argumentele pe care mi le-aș fi putut imagina și încă vreo câteva în plus: că decizia este populistă, că „ pe vremea mea…”, ce fac cu el când merg la serviciu, că și-așa nu pierde mare lucru, că este minunat să se bucure de copilărie sau că ratează șansa vieții lor în 5 zile de școală.
„ Ce fac eu cu el când sunt la muncă?” întreabă, pe bună dreptate, un părinte cu programul razna. Acesta a fost argumentul care a generat cea mai mare dispută, pentru că, fără o bonă sau niște bunici la îndemână, nu e deloc simplu să găsești o soluție de 5 zile pentru un școlar care încă nu e la vârsta la care să-l poți lăsa singur acasă.
Acum, nu că sunt prăpăstioasă, dar mă bucur că nu e bolnav! Pentru că școala nu e doar locul ăla unde îl duci atunci când pleci la job și nici singura responsabilă să-l transforme în om mare.
Iar misiunea noastră de a îi educa nu se rezumă doar la cele 4-8 ore pe zi petrecute în bancă sau la temele pentru acasă, doar ca să avem noi cui să-i reproșăm după aia că nu și-a făcut treaba cum trebuie.
Gândim mic și pe termen scurt
Avem aroganța să ne dăm cu părerea despre orice și, în general, să ne declarăm nemulțumiți. Dar poate cea mai gravă greșeală pe care o facem este că și unii și alții aruncăm cu jumătăți de argumente, nu pentru că ar fi în interesul copilului, ci pentru că ne servește interesului propriu, al adultului pornit cu baioneta la atac.
Atâta energie merită, cred, o cauză mai bună. N-am văzut pe nimeni încă, dar tot mai sper să apuc ziua aia, să iasă în stradă pentru dreptul la manuale mai bune, la profesori calificați și motivați sau la crearea unui parteneriat real între școală și familie.
Dar am auzi mulți părinți care se plâng, confortabil, de lipsa lor. Meseria pe care o am mi-a dat frecvent ocazia să stau de vorbă cu copii, cu profesori, cu părinți. La naiba, sunt unul dintre ei!
Fac aceleași greșeli, sunt vinovată de aceeași aroganță, măcar asta și tot mă califică la un punct de vedere valid. Din când în când, sper naiv că pot să schimb ceva.
Ba chiar îi conving pe cei de lângă mine că se poate și plec să caut bani pentru proiecte care mi se pare mie că le-ar putea da copiilor noștri o șansă în plus în viață.
Așteptăm mereu ca altcineva să facă ceva pentru copiii noștri
Dar uit că nu mai este Crăciunul, știți voi, singurul moment din an când trebuie să fii mai bun, și că aceia pentru care mă bat eu cu pumnul în piept nu sunt nici geniali, nici defavorizați, n-au povești care să stoarcă lacrimi și nici calitatea să dea bine la televizor sau la raportările de imagine pe corporație.
Nu sunt cifre, nu sunt beneficii corporate, nu sunt clienți plătitori. Sunt doar copiii noștri, aceia de care ne plângem că nu știu ce vor de la viață atunci când se gândesc la viitorul lor, că sunt complet nepregătiți atunci când vrem să-i angajăm, aceia de la care o să așteptăm să ne plătească pensiile peste câțiva ani.
Aceia pentru care așteptăm azi ca altcineva să facă lucruri. Știți vorba aia, că e nevoie de un sat ca să crești un copil? Doar că fiecare trebuie să-și facă partea lui, nu să aștepte numai de la ceilalți.
Nu este doar treaba școlii să-i educe, așa cum nu este doar treaba părinților să-i orienteze în carieră și nu este doar treaba statului să plătească pentru toate astea.
De Liviana Tane
Citește și:
Parenting: cum să ai așteptari sănătoase de la propriul copil
Metode de învățare pe placul copiilor
Foto: 123rf.com
