Doar pentru că tu vrei o relație serioasă, nu înseamnă că el va ține cont de asta
Vreau o relație serioasă, iar prin asta înțeleg un partener care este pregătit să se implice emoțional, care este deschis și sincer și care nu se joacă de-a Don Juan reformat.
Citește și:
Dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, mă retrag fără să-i dau prea multe explicații
Prima întâlnire: Uneori, în mod neașteptat, tu ești aia nașpa…
Dacă ar exista un radar pentru evitanți, atunci eu dețin licența lui. Da, probabil ceva din mine atrage astfel de persoane. Pentru asta mă duc acum la terapie. Să închei ciclul: „Ești indisponibil? – Hai să încercăm să avem o relație!”.
În ultimul timp, doar de așa ceva am avut parte. Și am o nelămurire… e chiar atât de greu să spui „draga mea, I am not ready” sau pe românește că nu ai chef.
Sigur există și variante decente de a comunica acest lucru. Eu știu că am făcut-o. Dacă omul nu mi-a plăcut, am încheiat clar și la obiect, fără să îl lezez, dar și fără să îi dau speranțe că poate ceva se va schimba într-un viitor incert.
Sunt deschisă atunci când cunosc un om. Nu fac față aventurilor pentru că nu am asta în sânge. Nu am nimic împotriva lor. Pot fi minunate și intense, dacă asta cauți. Eu caut un partener pe termen mai lung.
Știu că nu există garanții… după câteva întâlniri ne putem da seama că ne era mai bine unul fără celălalt, sunt de acord. Dar dacă încă de la început, știi că eu vreau un partener deschis către o relație, iar te simți în plin Don Juan-ism și uiți să mă pui la curent… ești ușor imbecil.
Cu trei ani în urmă, m-am îndrăgostit (din pură inteligență) de un bărbat care nu voia o relație. Nu am visat că îl voi schimba – deși da, în fundul minții mele (sau în bezna ei) licărea o mică dorință de a avea mai mult – dar l-am vrut în preajmă pentru anumite calități pe care le admiram la el.
Între acestea, oricât de dureros sună, sinceritatea de a mă aduce cu picioarele pe pământ. De a nu-mi da mesaje amestecate „ba nu vreau, ba mai mă las”, de a fi sincer că atâta poate.
Nu are o relație nici până azi. Nu e ceea ce vrea. Iar eu, am fost cu el cât și cum a fost disponibil, din libera mea alegere asumată: Atâta îmi oferă – vreau sau nu vreau asta? Și am vrut.
În schimb, bărbații pe care i-am mai întâlnit, fie mi-au servit un ghosting de toată frumusețea, fie s-au gândit să nu spună ce vor ei, pentru că mă prind eu, cumva, pe parcurs. Nu știu ce vor femeile? Cred că noi cam spunem ce vrem. Dar pe ei ce îi costă să caște gura și să vorbească? Nu știu cum altfel să aibă parte de sex? Adevărați armăsari…
Nu sunt toți așa, evident. Iar eu nu sunt furioasă. Mai degrabă caut la mine răspunsurile. Unde îi găsesc și cum îi reperez atât de bine. Știu clar că am un radar pentru tâmpiți, dar cum identific corect ținta astfel încât să o evit.
Nu de alta, dar sinceritatea mea nu are niciun efect când celălalt are alte planuri. Sper să aflu în terapie exact unde fac mișcarea greșită. Știu că și eu sunt responsabilă.
Foto: shutterstock.com
