Fiica mea vrea să se întoarcă la iubitul abuziv

Mi-am crescut copilul cum am știut de bine. Ce știu sigur este că îmi iubesc fiica și am iubit-o mereu. Acum, la 24 de ani, deși a ieșit dintr-o relație toxică, vrea să se întoarcă la iubitul abuziv. Iar eu chiar nu înțeleg de ce…

Citește și:

Nu suntem un cuplu perfect, dar suntem mai fericiți împreună

Am o fiică adoptivă. Nu am putut avea copii, deși cel mai mult asta mi-am dorit. Am lucrat toată viața ca învățător și am fost în preajma copiilor. La 40 de ani, am hotărât să adopt un copil. Așa am avut-o pe Irina, fiica mea.

Nu am avut o relație simplă cu soțul meu. Ne-am certat, cu zece ani în urmă am divorțat, eu și fiica mea plecând de acasă.

Am trăit separați timp de cinci ani, apoi ne-am împăcat și am redevenit o familie. Pe fiica mea am iubit-o mereu amândoi. Dar, dacă de tatăl ei asculta, de mine nu.

Eu am încercat mereu să am o relație deschisă cu ea, să știe că putem discuta orice, voiam să aibă încredere în mine și să îi fiu mereu alături. În baza mea, a făcut numai tâmpenii de care m-am ocupat eu să i le rezolv.

De taică-su îi era „teamă”, spunea. Nu a lovit-o niciodată, dar o certa. Ce-i drept, avea și motiv.

Irinei nu i-a plăcut școala și oricât m-am străduit să identific o activitate (muzică sau sport) care să îi facă plăcere, a renunțat, pe rând la toate. Se plictisea repede. Nu și-a dorit nicio meserie. Nu era atrasă de nimic.

Cu chiu cu vai a reușit să termine liceul. A ales în lehamite Facultatea de Drept, în privat, dar a renunțat după un an. Îi era greu să se trezească să se ducă la cursuri.

Ce îi place să facă? Să stea în oraș până noaptea târziu, să bea peste măsură, să joace păcănele și să se cupleze cu diverși băieți dubioși. Iar eu simt că îmbătrânesc 10 ani în fiecare zi.

În fiecare zi, dacă mă sună, trăiesc cu teama că iar s-a întâmplat ceva. Pe taică-su nu ne mai putem baza, el fiind destul de bolnav în prezent și foarte slăbit. Am eu grijă de amândoi.

Anul trecut am fost diagnosticată cu cancer. Mi-a fost și mai greu să am grijă de ei doi și de mine. Mă simt sfârșită, epuizată și fără resurse.

Irina, deși are 24 de ani nu muncește, o ținem noi. Iar în casă, nu are nicio responsabilitate. Nu mă pot baza pe ea să ne ajute cu nimic. Dacă îi cer ceva, urlă și țipă că ea nu e sluga nimănui și că vrea să își trăiască viața.

De patru luni locuia cu noul ei iubit. Îl cunoscusem și eu și părea un băiat în regulă. Chiar speram că viața în doi o va responsabiliza mai mult. Că va vedea despre ce este vorba și va înțelege că viața înseamnă mai mult decât distracție.

Recent însă, am aflat că și el bea și împreună vând diverse lucruri din casa lui pentru a juca banii la jocuri de noroc. Ultima dată, au jucat banii pentru centrală termică, dați de mama lui. Apoi, au venit la mine să mă someze să le dau acei bani.

Pe motiv că e și fiica mea implicată și a cheltuit acei bani. Inițial, am vrut să îi ajut, dar între timp, am avut o urgență și am fost 2 săptămâni internată în spital. Irina a venit o singură dată să mă vadă.

Când am ieșit, la două zile m-au întrebat de bani, iar eu am hotărât să spun stop. Le-am zis că nu am de unde să le dau acei bani, mai ales după costurile tratamentului meu. Au făcut scandal, așa că i-am poftit să plece la ei acasă.

Fiica mea a revenit într-o seară, trei zile mai târziu, bătută. Mi-a spus că a mai fost bătută de el, dar că i-a fost rușine să îmi spună. Acum, însă, a bătut-o mai rău și s-a speriat.

Nu a vrut să meargă la poliție, nici la spital. Iar după 10 zile mi-a spus că vrea să se întoarcă la el. M-am opus, ne-am certat, a urlat, a trântit, mi-a vorbit urât și mi-a spus că îi distrug viața și că nu eu iau decizii pentru ea. I-am spus că dacă pleacă, eu nu o mai primesc înapoi.

A rămas acasă, dar se poartă extrem de urât, iar eu, cum spuneam, nu mai pot să le duc pe toate. Nu știu unde am greșit și nici cum să repar.

Nu știu dacă mai am energie și timp să repar ceva. Mă simt vinovată pentru ce face acum, responsabilă pentru viața pe care a ales să o trăiască și chiar nu găsesc soluția pentru a o trezi la realitate. Mă simt mai mult decât copleșită.

Foto: 123rf.com