La naiba cu am o vârstă! Nu vreau să fiu o prăfuită la 60 de ani
Tinerețea e ceva ce poate fi păstrat dacă te gândești că ai multe în față de aflat și de experimentat. Trei cititoare ne spun că vârsta nu e un motiv să capitulezi, să nu mai fii feminină și să nu te mai bucuri de viață.
De obicei, intrăm într-un anumit scenariu al etapei respective de viață atunci când atingem un prag. La 30 de ani vrem să fim căsătoriți, pe la 35, intrăm în panică dacă nu avem deja măcar un copil, pe la 40, începem să ne gândim mai serios la pensie, iar pe la 50, vrem deja nepoți.
Citește și:
Să nu îi mai izolăm pe cei în vârstă
Oare de ce credem că fiecare vârstă are un comportament atribuit? De ce încercăm să ne îngrămădim în tipare care nu ni se potrivesc?
Trei femei sincere propriilor dorințe și nevoi ne vorbesc despre clișeele legate de vârstă.
„Sunt fashion-addict și așa o să mor“, Elena, 53 de ani
„Acum doi ani, îmi amintesc că mi-am cumpărat o jachetă animal print de care am fost extrem de îndrăgostită. Eram entuziasmată de ea, până când m-a văzut sora mea, cu trei ani mai mare.
Reacția ei deosebită a fost: «Tu așa ai ieșit pe stradă?». «Apăi nu, iaca, m-am îmbrăcat în scara blocului tău, ca să te șochez.» Ea, recunosc, nu a avut niciodată o preocupare excesivă pentru ce poartă. Eu – da.
Eu eram elementul «altfel» al familiei și sursă pentru eterne comentarii. Dar asta nu m-a interesat nici când eram de 30 de ani și nici acum, după 50.
Eu, când văd femei îmbrăcate tern, fără pic de inspirație sau, cum le place să spună, «practic», mă întristez.
Pentru că mi se pare un efect al nefericirii, al lipsei de atenție îndreptate către propria persoană și al capitulării. Nu cred că există îmbrăcăminte adecvată vârstei, ci doar clișee. Așteptări stupide.
Da, cred în decență, evit ridicolul, dar asta nu ține de vârstă. O fată de 20 de ani îngrămădită într-o rochie cu două numere mai mici, sperând că este sexi, mi se pare mai ridicolă decât o femeie de 50 îmbrăcată într-un costum galben.
Am dat acest exemplu pentru că eu am unul și îl ador! Aș spune tuturor femeilor, indiferent de vârstă, să își permită să se elibereze de așteptările altora și de cutuma «așa trebuie». Nimic nu trebuie!
Eu sunt aceeași persoană care eram cu 30 de ani în urmă și, în afară de câteva riduri, nu m-am schimbat prea mult.
Am învățat ceva mai multe din experiența proprie, dar asta nu este neapărat înțelepciune, ci, mai degrabă, inevitabil. În rest, sunt la fel.
Îmi plac revistele de modă, admir femeile elegante și curajoase și nu mă pot lăsa definită de un trening. Așadar, atât timp cât pentru mine contează cum mă îmbrac și mă simt bine cu un anumit stil, vârsta e doar un număr.“
„Cei de vârsta mea sunt «prăfuiți»“, Lelia, 61 de ani
„Nu demult, am mers într-o vizită la o prietenă dragă, pe care nu o mai văzusem de ceva vreme. Sincer, m-am bucurat să aflu despre nepoții ei, despre familie și mi-a părut rău să aud că nu se simte grozav.
Dar, una peste alta, asta a fost toată conversația. Nu aveam altceva de discutat în afară de ce îi place lui Marius, care are cinci ani, ce cuvinte spune Ana de doi ani și cât de scumpi sunt medicii.
Fix ce aud peste tot la cei de vârsta mea. Iar eu nu sunt așa. Da, nu mai sunt sprintenă ca la 30 de ani, dar pentru asta merg la sală. Pare ciudat? Eu cred că este responsabil.
Nu vreau să fiu sedentară, nu vreau să ies din casă doar la piață și nici unica preocupare să fie nepotul meu. Pe care îl ador, desigur.
Mie îmi place să plec în vacanțe, să vorbesc cu prietenii fiului meu, care are 35 de ani, să stau la cafea cu prietenele fiicei mele de 30 de ani și să merg la shopping.
Sâmbăta, îmi beau cafeaua în oraș, marți este zi de yoga și de două ori pe săptămână merg la sală. De patru ani, am cont pe Facebook și, când nu am chef de ieșit din casă, mă amuz online.
Apropo, tineretul este mult prea preocupat de pisici în ziua de azi! Sunt atipică? Probabil. Dar zău că nu înțeleg de ce se «prăfuiesc» oamenii. Este ca și cum decizi să mori înainte să se și întâmple.
Cum să nu faci nimic? De ce să nu ieși din casă? Și care e treaba cu medicii? Și la 30 de ani ne îmbolnăveam și nu era așa un subiect «fierbinte», cum se spune.
Eu cred că este o prostie să renunți la tine însăți și să te dizolvi în viețile altora. Să fii, cel mult, o cârjă.
Pierdem atât de mult refuzând să ne adaptăm la vremuri, să încercăm lucruri noi indiferent de vârstă sau să ne bucurăm pur și simplu de experiențe!
Problema nu este ca de la o vârstă, să nu mai poți face anumite lucruri, ci să nu mai ai chef de ele.“
„Spa, masaj, literatură și muncă“, Draga, 73 de ani
„Am fost mereu o persoană activă, implicată, dornică să învețe, să se informeze, să facă multe lucruri – recunosc, uneori, toate odată. Mi se spunea «Pitica atomică».
Eh, asta e, nu am fost prea înaltă, dar am compensat cu energia mea. Iar acum, așa cum îmi place să spun copiilor pe care încă îi meditez la limba română, când am 150 de ani, am aceeași energie.
Și am același chef de a face multe și de a învăța foarte multe. Cumnata mea, mă întrebase la un moment dat «Dar pentru ce tot citești atâta?».
Pe lângă dezamăgirea pe care am simțit-o auzind o astfel de întrebare, i-am răspuns cu ceea ce mi se pare firesc: «Pentru mine!».
Pentru că nu pot trăi o sută de vieți, cum aș vrea, dar pot să experimentez mii de vieți citind. Și regret să văd cât s-a degradat această îndeletnicire.
Copiilor pe care îi meditez, încerc să le deschid ochii cât mai mult, să îi impulsionez să citească și să învețe să își folosească mintea. Că de-aia o au.
O altă dramă a cumnatei mele este că aș fi «plecată cu sorcova» pentru că îmi petrec timpul pe la saloane de cosmetică și masaj.
Aparent, la cei 150 de ani ai mei, ar trebui să recurg la frecții și cam atât. Dar nu o fac. Pentru că am o situație materială decentă și îmi place al naibii de mult să mă răsfăț.
Să îmi arăt eu, mie, cât contez. Și fie mă duc la masaj o dată pe săptămână, fie vine acasă fata care mă masează.
Mă duc la cosmetică și mai am impulsuri precum achiziționarea unei creme profesioniste pentru riduri, pe care am dat 180 de lei. Iar de două luni, sunt vegetariană. Și este minunat, parcă am mai multă energie! Nu că aș fi dus lipsă…“
