Am moștenit de la mama darul de a avea premoniții
„Nu sunt preocupată sau pasionată de ezoterism și nici de fenomenele paranormale. Când mi-am dat seama că am presentimente sau premoniții în mod repetat, mi s-a făcut puțin frică.
În urma unei confruntări purtate la birou, o fostă colegă de serviciu mi-a spus că sunt… descărnată. M-am uitat ușor contrariată la ea pentru că nu știam cum să traduc termenul.
Mi-a spus că asta înseamnă că între corpul meu fizic și eteric există o defazare, adică nu se suprapun perfect. M-a amuzat explicația ei. Dar putea fi un fel de definiție a stranietății felului meu de a fi.
Citește și:
E dificil să scapi de un iubit toxic. Mai ales atunci când crezi că atât meriți
Am moștenit de la mama un pic din darul premoniției, spun «premoniție» și nu «prezicere». Nu am căutat să exersez și nici să cultiv acest dar.
În primul rând, stările acestea îmi creau angoase și disconfort, cu atât mai mult angoasele se adânceau dacă eu încearcm să caut ce anume le provoacă.
Nu-mi plăcea, și nu-mi place, senzația aceea de presimțire care venea de undeva, de nicăieri, și fără să aibă vreo motivare rațională.
De fapt, nu-mi place că aceste premoniții se referă, în primul rând, la rău sau la lucruri mai puțin plăcute care s-ar putea întâmpla.
Nu de puține ori, s-a întâmplat să visez sau să-mi vină în gând persoane cunoscute despre care nu mai știam nimic sau pe care să nu le fi frecventat recent și, la puțin timp după asta, să aflu că li s-a întâmplat ceva rău.
Când mi-am dat seama că e o legătură între premoniția mea și ceea ce se întâmpla după aceea, mi s-a făcut cu adevărat frică.
În timp, în momentul în care persoanele astea îmi vin în gând sau le visez, imediat după, obișnuiesc să le sun sau să le întreb prin viu grai ce mai fac și dacă sunt bine.
Mă gândesc că, dacă acționez imediat, poate că așa există șansa să se abată răul de la persoana lor. Există și varianta să mă gândesc pur și simplu la diverși oameni, iar ei să fie cei care mă caută pe mine la scurt timp după asta și să mă întrebe ei de sănătate sau să-mi comunice diverse lucruri petrecute în existența lor recentă și nu neapărat lucruri rele. Sunt o persoană cu o imaginație bogată, chestia asta se reflectă și în vise.
Am vise pe care le pot grupa pe teme, unele vise se desfășoară în serial, adică visez în episoade care au legătură între ele așa ca și cum ar fi un serial.
Din câte știu, nu toate visele au o semnificație anume și nu toate sunt premonitorii. Eu, dacă visez ceva, evit să găsesc viselor mele sensuri și semnificații, iar această îndeletnicire îmi aduce neliniști.
Pentru că mi-e frică de moarte, am și o colecție interesantă de vise cu acest subiect. Voi pomeni doar despre două dintre ele.
Se făcea că i-am întrebat, pe rând, pe tatăl meu și pe bunica mea paternă cum e pe lumea de dincolo, ambii fiind decedați. Tata mi-a răspuns că nu poate să-mi vorbească despre așa ceva, în timp ce bunica mi-a spus că cine ajunge dincolo, primește câte un steag și că bat cu toții pas de defilare pe loc.
Se pare că bunica mea și-a păstrat umorul și în lumea de dincolo. În al doilea vis pe tema morții de care vreau să pomenesc și care s-a desfășurat în două episoade, se făcea că am murit.
În primul episod, am visat că am murit, după care m-am trezit. În noaptea următoare, m-am visat pe o potecă, într-o pădure. Eram întinsă pe jos cu fața în sus și cu picioarele flexate. Tot în vis, mi-am adus aminte că murisem.
În poziția în care mă aflam, puteam să-mi văd coapsele și abdomenul. Le-am privit și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că trupul meu era acoperit cu solzi mari de culoare verzui-aurie și care erau splendizi.
În momentul acela, am realizat că, în sfârșit, o să văd și eu cum e după ce mor! Mi-am ridicat privirea și am văzut cerul. Soarele se juca printre ramuri și mi-am zis «uite că și aici e soare!»
Am dat să mă ridic, dar în același timp eram emoționată, dacă nu înfricoșată, la gândul că sunt pe lumea cealaltă. Sentimentul de frică s-a transformat în spaimă și așa m-am trezit din somn.
Am visat în repetate rânduri că bântuaim de una singură prin spațiul cosmic. De câte ori am visat asta, simțeam un acut și copleșitor sentiment de singurătate.
În navigările mele onirice prin spațiu n-am întâlnit niciodată pe nimeni, tot timpul era întuneric, era rece și mult gol în jur sau, mai degrabă, vid.
Cred că a fost una dintre cele mai insuportabile stări pe care le-am încercat în visele mele. O colegă de serviciu care m-a auzit povestind despre genul acesta de vis, mi-a spus că sunt oameni care fac asiduu exerciții ca să simtă sau să viseze așa ceva.
Fosta mea colegă era pasionată de paranormal, eu – nu, după cum am mai precizat. Apoi, un vis de dimineață care mi-a lăsat o impresie profundă și care m-a marcat.
În timp ce dormeam, simțeam o prezență care mă învăluia cu multă căldură și afecțiune, era ca și cum aș fi fost într-un cocon. Mă simțeam ocrotită și în siguranță.
La un moment dat, a sunat telefonul și pe măsură ce simțurile mele se trezeau, simțeam cum prezența aceea se dezlipește de mine, era ca și cum cineva ridica un pled călduros, care mă acoperea.
M-am trezit și, brusc, mi s-a făcut frig. La telefon, era zidarul de la cimitir, care mă anunța că pot veni să asist la deshumarea osemintelor tatălui meu, care murise cu mulți ani în urmă.
Mama mea a dorit la un moment dat să construiască trei cripte pe locul de veci al familiei. Tata era înmormântat direct în pământ și, pentru a construi criptele, trebuia mai întâi să-l deshumăm pe tata.
Îl rugasem pe șeful lucrării să mă anunțe când va avea loc deshumarea, iar omul s-a conformat și m-a sunat, dar, din câte am realizat, nu numai el s-a gândit să mă anunțe, ci a făcut-o și tatăl meu, în felul lui de acolo, de unde se afla.“
Foto: Shutterstock
