Am nevoie de un partener inteligent și ambițios. Altfel, îmi pierd repede interesul.

Toți știm ce vrem de la un partener și avem dreptul la gusturi și așteptări diferite. Eu una, am înțeles că am nevoie de un partener inteligent și ambițios. Deși o astfel de relație nu e simplă, nu am rezistat în altfel de cupluri.

Citește și:

Ce nu-mi place în pat? Baby talk nu are ce căuta în timpul unei partide de sex!

Ești pregătită pentru nevroza partenerului?

Mereu am spus că vreau un partener echilibrat, cu un stil de atașament securizant, care să mă facă să mă simt protejată și în siguranță.

Cineva care nu evită implicarea într-o relație, care știe ce vrea, cu o stimă de sine bună și o gândire optimistă. Cumva, în relațiile mele însă, combinația acestora cu intelect și ambiție, nu a funcționat prea bine.

Cu Andrei am avut o relație tumultoasă care a durat șase luni. Extrem de inteligent și creativ, muncea cu pasiune și era dedicat dezvoltării sale profesionale. Asta m-a și atras la el.

Recunosc, atunci când aud bărbați care spun că și-ar dori să nu fie nevoiți să muncească niciodată, mă deprim. În traducere liberă: îmi pierd interesul.

Cum să spui asta unei femei? Este ca și cum i-ai spune, hai să vedem cum merge relația și, dacă și câștigi bine, mi-ar plăcea eu să o las mai ușor cu munca.

Ori, sunt de acord că rolurile au evoluat, că femeile pot munci la fel de mult sau mai mult decât bărbații, dar chiar să fiu eu „stâlpul familiei” nu-mi doresc.

Eu vreau să dau Cezarului ce-i al lui. Iar dacă el plasează maturitatea strict în grija mea, consider că nu am pe ce să mă bazez. Pentru că da, pentru mine este important să știu că am pe cineva pe care mă pot baza. Inclusiv financiar.

Fără a fi femeia interesată să fie ținută și întreținută, cu pretenții la veniturile iubitului… totuși, la rândul meu sunt workaholică. Dar vreau să știu că dacă eu clachez din orice motiv, mă poate prinde din căderea liberă.

Revenind la Andrei, dincolo de inteligența și discuțiile captivante purtate cu el, dincolo de umorul (ne)sănătos pe care îl avea și datorită căruia râdeam cu gurile până la urechi, avea și o doză mare de nevroză.

Cu el, și când încercam să port o discuție despre un anumit lucru care nu îmi place mie, devenea instantaneu defensiv și îmi punea pe tavă situații din relațiile anterioare în care femeile „i-au făcut reproșuri”. Sincer, eu nu fac reproșuri.

Merg pe principiul tu ești ok așa cum ești, iar eu sunt ok așa cum sunt. Dar se poate să nu fim compatibili, iar asta o aflăm discutând. Altfel, ne ducem fiecare să ne căutăm pe cineva cu care suntem.

Neliniștile lui Andrei, munca în exces pe fondul căreia dezvoltase anxietate și credința că partenera (eu) nu te înțelege și acceptă așa cum ești, au rezultat într-o relație evitantă încheiată cu un ghosting.

Nu este prea plăcut ca după câteva luni, partenerul să înceapă să refuze să te vadă, să se scuze, iar în final să dispară de tot. Ce am făcut? L-am lăsat să dispară.

Dacă e ceva ce am învățat în toată experiența mea relațională (chiar dacă nu este una prea stufoasă) este că îmi doresc să fiu cu cineva care își dorește la fel de mult să fie cu mine.

Băiat de casă

Am încercat și altfel de relații. Matei m-a cucerit cu căldura și tandrețea lui. Era extrem de calm și un bun ascultător.

Bine, recunosc, admirația lui vădită față de mine mă flata destul de mult. Suficient încât să îi dau atenție, să înceapă să îmi placă și să intrăm într-o relație.

Fizic, era extrem de atrăgător. Intelectual, era mediocru. Începuse vreo două facultăți din tainele cărora mai multe știam eu decât el, și le abandonase la scurt timp.

Avea joburi mărunte, nicio pasiune (dincolo de călătorii) și nici ambiția de a se realiza profesional. Trăia modest, avea grijă de casă, spăla rufe, gătea, făcea curățenie și piața mai bine decât mine.

Sincer, apreciez într-un cuplu când am un partener pe care mă pot baza astfel. Nu cred că îndatoririle casnice sunt doar grija unuia dintre parteneri ci că ambii trebuie să fie la fel de implicați.

Până la urmă, amândoi trăim acolo, mâncăm, avem haine murdare… iar să pornești mașina de spălat, chiar nu necesită studii de inginerie.

Am avut o relație cu Matei timp de un an, dar nu am mai putut. Am renunțat eu. Diferențele dintre noi erau mai puternice decât lucrurile pe care le aveam în comun.

Nu înțelegea de ce „mă spetesc muncind”, de ce vreau să mă perfecționez, de ce fac diverse cursuri de formare sau stau peste program. Nu îi plăcea să vorbim despre muncă, deși este o parte importantă a vieții (mele, cel puțin).

Iar lipsa lui de ambiție contrasta cu pornirile mele. Mă simțeam eu alfa în relație, lucru care nu îmi este pe plac. El îmi dădea rolul de alfa, îmi încuraja cumva pornirile de „lider”, dar în grupul nostru mic, nu voiam să fiu eu liderul…

Înapoi la nevrotici

O relație cu un bărbat inteligent nu este simplă. Evident, mă refer la unul ambițios și dornic să evolueze. Am văzut și bărbați inteligenți cărora le lipsește ambiția și competitivitatea. Acolo nici nu mă apropii.

Dar ceilalți… îmi plac pentru că avem în comun lucrurile care pentru mine sunt esențiale: dorința de a reuși, perseverența, dorința de a crește și a se perfecționa.

Iar dacă simt că avem bazele unei discuții, că este un om pe care îl pot admira, mă declar cucerită. Nu știu însă cum să gestionez nevrozele.

Ați ieșit vreodată cu un artist? Este minunat ca partener… creativ, cu mintea deschisă, vizionar… cum vreți. Și nevrotic până în măduva oaselor. Cu viziuni despre lume care te fac să pui la îndoială sacoșa cu roșii cu care ai venit de la piață. Iar asta nu e deloc plăcut.

Dar dacă trag linie, între băiatul de casă, care face piața și curățenia, dar care nu are nicio ambiție personală și micul isteric neînțeles a cărei minte mă provoacă și mă incită, îmi fac curaj să mă lupt cu minusurile celui de-al doilea.

Nu suntem perfecți. Cine știe, o doză de nevroză oi avea și eu de sunt atrasă de această categorie. Dar sunt câteva valori pe care le caut la un partener și pe care nu le pot negocia. Dacă aș găsi peste ele și echilibru din partea lui…

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: 123rf.com