Nu vreau să mă mărit pentru că îmi displace ideea de sex obligatoriu
Da, ştiu că voi aţi scris pe site că o căsnicie fără sex e în pericol de destrămare. Deci, cumva, trebuie să faci sex obligatoriu pentru ca lucrurile să meargă. Acesta e mesajul, nu?
Aţi scris că sexul e aşa şi pe dincolo, ceva foarte necesar şi sănătos, ceva care previne infarctul şi toate celelalte. Ştiu toate astea şi eu, că doar sunt medic.
Am 35 de ani şi vă spun sincer că nu am de gând să mă mărit, pentru că îmi displace ideea de sex conjugal obligatoriu.
Sunt cu cineva, şi facem sex când avem chef. Uneori avem, alteori preferăm să stăm fiecare la casa lui şi să ne uităm la seriale singuri (el cu căţelul lui, eu cu mâţa mea).
Nu vrem să ne căsătorim, pentru că avem senzaţia că certificatul de căsătorie va schimba într-o anumită măsură această libertate de care ne bucurăm. Familiaritatea, traiul împreună sunt dărâmătoare pentru intimitate.
Intimitatea se hrăneşte din absenţă şi din dor, nu din abundenţă. Când ai alături pe cineva cu care, teoretic, eşti obligat să faci sex, unde mai e romantismul şi dorinţa?
Bine, bine, ştiu că noi doi suntem neconvenţionali. Adică ne punem întrebări cu privire la orice idee primită. Cum ar fi aceea că frecvenţa e mama libidoului. Da, teoretic aşa e.
Ştiu şi eu, că doar sunt endocrinolog, că a face sex e echivalent cu a secreta mai mult testosteron, şi la bărbat şi la femeie. Şi mai mult testosteron este egal cu mai mult sex. Adică testosteronul te face să vrei iar şi iar. Aşa e în teorie.
În practică, lucrurile sunt mai complicate. Dacă am fi doar nişte maşinării hormonale, ar fi perfect. În practică, suntem nişte trestii gânditoare, nişte oameni mai complecşi decât efectul de testosteron şi estrogen.
În practică, noi, oamenii, suntem predispuşi la saturaţie. E ca şi cu senzaţia de foame: mănânci prea mult, nu îţi creşte foamea, ci te saturi, pur şi simplu.
Citește și:
O de la Orgasm: Cum eviţi să pierzi dorinţa sexuală în căsnicie
Mariajul şi sexul obligatoriu. Pentru că „trebuie“…
Ştiind asta, refuz să mă mărit, ca să nu mă expun acestei saturaţii. Nici Andrei nu se omoară cu mariajul, amândoi suntem destul de independenţi şi destul de solitari.
Eu am mai fost căsătorită şi ştiu clar asta: când soţul îmi cere sex, iar eu nu am chef, reacţia mea nu este să spun: „Pofta vine mâncând, fato (adică eu). Hai, forţează-te un pic să faci sex…“
Dimpotrivă, resimt furie, ca atunci când un copil spune: „Nu mi-e foame“ iar mă-sa îi zice: „Pofta vine mâncând!“. Nu, nu mereu pofta vine mâncând.
Ce vreau să spun este că ideea că trebuie să faci sex de dragul celuilalt, când tu nu ai chef, doar pentru că sexul e ingredientul principal al mariajului, mi se pare stupidă şi jignitoare la adresa bărbaţilor şi femeilor.
Nimic nu TREBUIE pe lumea asta, şi am fi mai fericiţi dacă am înceta cu acest verb.
Altă abordare e necesară în sex, turturelelor…
Dacă un bărbat vrea ca soţia lui să fie mai disponibilă pentru sex, alta e abordarea. Nu „femeie, acum treci în pat şi desfă picioarele, că acum îmi eşti nevastă“.
Ci: „Uite, m-am făcut frumos pentru tine, ţi-am adus un ghiocel, merg la sală ca să fiu în formă şi citesc multe cărţi pentru a fi un partener bun şi interesant pentru tine“.
Sigur, e valabil şi la feminin. Adică nu obligaţia e cea care ar trebui să facă din sex baza căsniciei ci permanenta atenţie la sine a fiecăruia dintre parteneri. Şi la celălalt.
Câţi bărbaţi ajung burtoşi şi delăsători după ce se căsătoresc, dar se plâng apoi că nu au parte de sex? Păi cum să mai fie atrăgători pentru nevastă?!
Câte femei poartă doar treningul cu care şterg praful din casă şi apoi se plâng că nu le mai atinge musiu?
Păi dragii mei, de aici trebuie început. Sexul e o chestiune de seducţie permanentă. Credeaţi că aţi scăpat dacă v-a pus părintele pirostriile?
Dimpotrivă, eu zic că e tot mai greu, pentru că familiaritatea şi traiul unui cu altul toată ziua vă predispune la plictiseală şi voi trebuie să fiţi mereu inventivi, ca să combateţi plictiseala care se va instala, garantat…
Seducţia şi cheful de sex se nasc din dor şi din lipsă
Ce au în comun Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta şi majoritatea filmelor de dragoste de la Hollywood? Vă spun eu: cei doi amorezi nu se pot căsători, cel puţin o perioadă. Şi acea perioadă e cea mai intensă în materie de amor.
De aia poveştile nu spun ce fac Ileana Cosânzeana şi Făt Frumos după ce se căsătoresc şi au copii (eu cred că se plictisesc grav şi ei), ci povestesc numai ce se întâmplă înainte de nunta care ţine nouă zile şi 10 nopţi.
Căsnicia e grea, plicticoasă, şi obligativitatea sexuală o face şi mai şi. Citeam de curând că Monica Bellucci şi Vincent Cassel au trăit separați cât au fost căsătoriţi. Interesant şi înţelept.
Şi tot nu i-a ajutat să rămână împreună, pentru că sunt mulţi alţi factori impicaţi în succesul unei relaţii.
Dar ei au intuit că familiaritatea vieţii de zi cu zi e un factor care grăbeşte finalul. Măcar pe unul l-au eliminat. Poate că ea sau el s-ai simţit atraşi de alt partener, cine ştie?…
Deci renunţaţi la ideea de obligaţii conjugale. Ce expresie urâtă! Cum să fii obligat să faci ceva? Mai bine obligaţi-vă să fiţi mereu mai buni şi mai interesanţi pentru partener sau parteneră. Când aţi găsit o astfel de persoană, aţi găsit un inorog, zău!
Foto: 123rf.com
