Prietenia cu un fost: „Dacă nu îi iert, aș alimenta ideea că nu prea am avut noroc la bărbați, nu?“
A fost bine sau nu, cert e că s-a terminat. Acum, ce facem? Ne urâm până la adânci bătrâneți sau încercăm să păstrăm prietenia cu un fost? Unii pot, alții nu pot.
A urî pe cineva cu care ai împărțit o bucată de viață, nu face bine la sănătate. Cu toate acestea, uneori, resentimentele sunt vizibile ani de zile. Oare de ce? De ce nu pot unii oameni să ierte?
Citește și:
Prietenie cu un fost? De ce să spui NU
Test: Ce prețuiești mai mult într-o prietenie?
Și ce se poate face pentru a trăi mai împăcat cu trecutul? Nu există o rețetă universală, desigur, dar noi credem că timpul și un pic de generozitate, de relaxare și de văzut de viață în continuare pot aduce pacea interioară.
Sigur, nu vorbim de relații intens conflictuale, în care cei doi și-au făcut rău și au avut loc niște fapte de neiertat. Vorbim de relațiile de amor obișnuite. Iată cum își descriu experiențele câteva cititoare.
„Am rămas prieteni pentru că ne apreciem reciproc“ – Maria 39 de ani
„Am fost căsătoriti un an și jumătate. Puțin, nu? Înainte de căsnicie, am fost împreună timp de patru ani. Nu ne-am despărțit pentru că m-a înșelat, ci pentru că nu am vrut să îi reproșez asta toată viața și nici să trăiesc nesigură pe relația mea.
Acum, au trecut nouă ani de la divorț și suntem încă prieteni. Iar acest lucru se întâmplă pentru că am fost prieteni și înainte de a ne căsători. Relația cu Andrei s-a bazat pe interese comune, mult umor, grijă unul pentru celălalt.
Din păcate, așa cum aveam să ne dăm seama poate (prea) târziu, noi nu funcționam bine ca un cuplu, ci doar ca prieteni. Motiv pentru care, deși nu a fost ușoară despărțirea, ne-am regăsit în cele din urmă drumul unul spre altul.
Ne ajută faptul că niciunul nu mai este legat amoros de celălalt și ne dorim binele unul altuia. Chiar și binele romantic. Eu mă bucur să îl știu că este într-o relație în care e fericit, iar el, de asemenea.
Ce este foarte important este că ne putem baza unul pe altul. Știu că, dacă am nevoie de ceva sau, mai rău, dacă pățesc ceva, pot apela la el. Și el la mine.
Este o altă formă de iubire, în care nu există atracție sexuală și nici gânduri ascunse, că poate vom redeveni un cuplu. Ne-am asumat eșecul și am mers mai departe.
Nu ne căutăm frecvent, nu reiterăm trecutul amoros sau motivele de divorț, ci pur și simplu suntem doi prieteni vechi.
Iar faptul că ne apreciem reciproc pentru ceea ce suntem, indiferent de cum am eșuat romantic împreună, este un motiv pentru care menținem această prietenie.“
„Prefer să știu că am fost cu niște tipi mișto, care merită respect“ – Simona, 37 de ani
„Eu pot să rămân prietenă cu ei. Mi se pare în regulă și nu înțeleg de ce alții sau altele nu ar putea. Dacă s-a «dus flama» și nu mai e nicio urmă de afecțiune sau de gelozie, de ce să nu putem să ce comportăm amical?
Chiar mă gândeam să îmi chem la un moment dat toți iubiții de la diverse vârste (am însumat până azi vreo zece relații) și să facem o cină festivă, iar eu să mă uit din capul mesei, amuzată, la toți, să și le spun că au fost băieți buni la momentul respectiv și că e ok, le doresc tot binele.
Încă nu am renunțat la această fantezie socială, deși nu știu ce părere ar putea avea actualele iubite sau neveste ale respectivilor foști.
Din biografia mea erotico- sentimentală face parte și un domn care mă urăște. De fiecare dată când ne întâlnim pe stradă (și, fir-ar să fie, cu el mă întâlnesc cel mai des dintre toate relațiile foste), se uită la mine cu răceală, mă salută, dacă nu are încotro, dar preferă să plece cât mai departe.
Nu prea înțeleg de ce. E adevărat că nu am fost prea drăguță când ne-am despărțit, și a fost din vina mea, dar eu sunt adorabilă, cum să mă urască cineva???
Deci eu pot să rămân prietenă cu foștii mei și chiar le păstrez amintiri frumoase. Deși poate că, pe moment, nu erau ceea ce trebuia și mi-au produs nemulțumiri sau eu lor, cine mai știe…
Cert e că vreau să am o imagine bună asupra vieții mele sentimentale și atunci, dacă păstrez ranchiună sau nu îi iert, nu aș face decât să alimentez ideea că nu prea am avut noroc la bărbați, nu?
Ei bine, eu cred că am avut noroc la bărbați și prefer să știu că am fost cu niște tipi mișto, care merită respect.“
„Cu un fost există o prietenie cenzurată“ – Ana, 31 de ani
„În primul rând, nu cred că poți să rămâi prietenă cu un bărbat pe care încă îl iubești, pe care ți l-ai dori în viața ta ca partener.
La fel cum nu poți rămâne prietenă cu cineva care ți-a zdrobit inima și te-a adus de pe norișorul cu numărul 9, în cea mai cruntă variantă a iadului.
Cel puțin, nu imediat după despărțire. Mi se pare îngrozitor să crezi enorm în cineva și apoi să te dezamăgească, să îți facă viața bucăți.
Pentru că asta se întâmplă la suferința din dragoste și în acest caz cum poți să rămâi prieten?! Bun, să spunem că rămâi prietenă cu un fost… Care sunt limitele acestei prietenii?
Ajungi să discuți despre actuala iubire, să ceri sfaturi de cuplu? Nu prea cred… Cu un fost autentic există o prietenie cenzurată, dar asta după ce s-a dizolvat atracția.
E un amalgam de respect, cu prețuire pentru clipele frumoase, lucrurile ce v-au unit, ții la el, te ajuți când poți, suni când este la serviciu, ca să nu îi deranjezi actuala relație de cuplu, eventual te întâlnești la masă o dată la cine știe cât timp.
E greu să rămâi prieten cu un om pe care l-ai iubit, dar nu imposibil, și, cu siguranță, te ajută să vezi și partea ta de vină, ce nu a mers în cuplul vostru și din cauza ta.
Eu am un prieten bun, cu care, acum mulți ani, am ajuns în pat. Nu a fost un episod unic, s-a întâmplat de mai multe ori pe parcursul a mai multe luni și, sinceră să fiu, nici măcar nu mai îmi amintesc cum a început totul.
Fiecare era singur, deci nu ne afișam cu nimeni, nu ne purtam ca un cuplu, stilul de socializare cu ceilalți prieteni ai noștri rămăsese neschimbat.
De regulă, după sex dormeam împreună, ori el la mine, ori eu la el, numai că, într-o seară a plecat acasă și atunci am simțit o imensă strângere de inimă.
Mi-am dat seama că îmi doream mai mult, ceea ce nu era valabil și pentru el. Nu știu dacă eram îndrăgostită, dar cert e că a durut: o perioadă ne-am văzut mai rar și, cumva, am așteptat amândoi să îmi treacă.
M-am gândit: este un om minunat, care a fost lângă mine în atâtea situații grele, vreau să îl pierd, să dispară complet din viața mea? Sunt zece ani de atunci.
A trecut fiecare din noi printr-un divorț, el are și un copil, ne ajutăm cum putem și discutăm orice, inclusiv despre bărbații cu care mă văd eu și femeile cu care se vede el.
E singurul, să-i spunem, fost, cu care am rămas prietenă, dar tocmai pentru că a existat un alt fel de context. Cu foști iubiți sau cu fostul soț nici nu se pune problema de prietenie, nu pot.“
