I-am reproșat iubitului că devenise plictisitor. Răspunsul lui a fost precum un duș rece

Eram nemulțumită de relație și de rutina cuplului nostru. Parcă nu se mai întâmpla nimic interesant. Într-o ceartă, i-am reproșat iubitului că a devenit plictisitor. Apoi m-am trezit.

Citește și:

Confesiuni: Care a fost cel mai dificil moment trăit în cuplu?

Nu suntem un cuplu perfect, dar suntem mai fericiți împreună

Suntem de patru ani împreună și, evident, la începutul relației totul era incitant. Bănuiesc că nu sunt singura care se regăsește în acest scenariu.

Evident, în timp, lucrurile s-au „așezat”, ne-am mutat împreună, iubitul meu a fost promovat și muncește mai multe ore, ieșim mai rar deși ne permitem locuri mai scumpe …dar ceva lipsea. Partea incitantă. Atracția. Interesul acela stârnit de nou și de descoperit.

Motiv pentru care am devenit tot mai frustrată și închisă în mine. Nu mai aveam nicio tragere de inimă. Totuși, apreciam calitățile lui și securitatea afectivă. Dar nu mă mai simțeam bine.

Credeam, în consecință, că este o relație care nu mai funcționează. Și ce altceva faci când devii nemulțumită?

Când ai impresia că iubitul nu mai are inițiativă în privința sexului, când nici tandru nu mai pare, când e mereu obosit și nu se mai întâmplă nimic incitant în cuplu? Te gândești că o fi mai bine să te desparți. Greșit.

Cearta menționată la început, cea în care i-am reproșat că a devenit plictisitor, s-a calmat brusc. M-a rugat să ne liniștim, iar apoi să discutăm. Inițial am simțit o ușoară panică: e clar, și el vrea să ne despărțim. Chiar dacă eu ajunsesem să gândesc așa, nu îmi era ușor. Nu îmi era ușor nici să aflu că și el…

Discuția care a urmat a fost una pe ton calm, dar destul de dură. A acceptat că a devenit cam plictisitoare relația pentru că modul nostru de a relaționa era dezechilibrat.

Eu așteptam să facă el totul pentru că, din păcate, așa mă obișnuise la început. Inițiativa lui era afectată de oboseală, e adevărat. Dar a mea era inexistentă. Eu doar voiam de la el.

Așa am conștientizată că eu, din păcate, nu știu ce să fac după ce nu mai este „totul palpitant”. Contribuția mea este zero, iar viața nu e chiar o petrecere continuă.

Cred că puțini bărbați ar fi capabili să „bage unei femei mințile în cap” cu atâta bunăvoință câtă a avut el. Da, era un reproș, dar unul venit din iubire. Unul care m-a ajutat să conștientizez că las totul în seama lui. Că, uneori, sunt prea dependentă în cuplu și aștept ca el să îmi satisfacă toate nevoile, ceea ce e imposibil. Că, de multe ori, aștept de la el când aș putea să inițiez.

Nu ne-am despărțit, dar relația noastră s-a transformat. Am de învățat, dar am înțeles cât de ușor este să fii nemulțumit de celălalt și să ignori complet care e contribuția ta. Puteam să pierd un partener care îmi este potrivit…

Foto: shutterstock.com